G4Media.ro

Pakistan: Opoziția a înaintat în parlament o moţiune de neîncredere ce vizează…

sursa foto: site-ul oficial al prim ministrului Pakistanului

Pakistan: Opoziția a înaintat în parlament o moţiune de neîncredere ce vizează demiterea premierului Imran Khan

Deputaţi pakistanezi din opoziţie au înaintat luni în parlament o moţiune de neîncredere ce vizează demiterea premierului Imran Khan, împingând acest stat din Asia de Sud mai aproape de o criză politică, relatează Agerpres, conform Reuters.

Parlamentul va începe dezbaterea moţiunii joi, iar votul urmează să aibă loc în termen de şapte zile.

‘Prim-ministrului îi încetează mandatul după ce pierde încrederea acestei camere’, a afirmat liderul opoziţiei, Shehbaz Sharif, dând citire textului moţiunii, într-o şedinţă televizată.

Depunerea moţiunii are loc într-un context în care Pakistanul se confruntă cu o nouă criză economică, iar guvernul condus de Khan contează pe Fondul Monetar Internaţional pentru a primi viitoarea tranşă dintr-un pachet de salvare de 6 miliarde de dolari care să suplimenteze rezervele valutare în continuă scădere.

Khan, în vârstă de 69 de ani, fost căpitan al echipei naţionale de crichet, a pierdut majoritatea parlamentară după o serie de plecări din partidul său, în timp ce o alianţă de partide de opoziţie îi cere demisia.

Khan a promis însă că va lupta pentru a rămâne în funcţie şi a spus că în spatele încercării de răsturnare a guvernului său se află o conspiraţie finanţată din exterior.

China este un susţinător vechi şi Pakistanul, un aliat tradiţional al Occidentului, s-a abţinut de la votul din Adunarea Generală a ONU care a condamnat cu majoritatea covârşitoare Rusia pentru invadarea Ucrainei.

Aproape 20 de plecări din partidul lui Khan şi fisuri la partenerii săi de coaliţie l-au adus pe acesta în situaţia de a nu mai beneficia de majoritatea simplă de 172 de voturi necesară pentru a se menţine la putere.

În încercarea de a supravieţui, guvernul a anunţat că va oferi postul de prim-ministru al celei mai mari provincii, Punjab, unuia din partenerii din coaliţie.

Însă un alt partid din coaliţia de guvernare a decis să se alăture opoziţiei, care dispune acum de 168 de voturi.

Opoziţia şi analişti spun prim-ministrul nu se mai bucură de sprijinul puternicei armate pakistaneze – care stabileşte în mare parte cine guvernează -, ceea ce atât Khan, cât şi militarii neagă.

foto: site-ul oficial al prim ministrului Pakistanului

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...