G4Media.ro

Pakistanul, Somalia, Grecia, Danemarca şi Panama alese în Consiliul de Securitate al…

Sursa foto: Twitter/ Antonio Guterres

Pakistanul, Somalia, Grecia, Danemarca şi Panama alese în Consiliul de Securitate al ONU

Pakistanul, Somalia, Grecia, Danemarca şi Panama au fost alese joi, în lipsa unor concurenţi, de Adunarea Generală a ONU să facă parte din Consiliul de Securitate în perioada 2025-2026, relatează AFP, transmite News.ro.

Consiliul de Securitate al ONU este alcătuit din 15 membri, dintre care cinci sunt permanenţi – Statele Unite, Rusia, China, Franţa şi Regatul Unit -, iar zece sunt alese cu mandate de doi ani, reînnoite în cazul a jumătate dintre ele anual, prin respectarea unor reguli de repartiţie geografică.

În timpul votului cu buletine secrete, în Adunarea Generală, Danemarca a primit joi 194 de voturi, Panama 183, Pakistanul 182, Grecia 182, iar Somalia 179.

”Mandatul nostru va fi ghidat de un angajament total în favoarea multilaterialismului şi respectării principiilor dreptului internaţional”, a dat asigurări ministrul somalez de Externe Ahmed Moallim Fiqi, care tocmai a cerut ca Misiunea ONU în Somalia să părăsească această ţară până la sfârşitul anului.

”ALEGERI FĂRĂ COMPETIŢIE”

”Vom depune eforturi să consolidăm cooperarea între Consiliul de Securitate şi organizaţii regionale, inclusiv Uniunea Africană (UA)”, a adăugat el, în contextul în care o Forţă de Menţinerea Păcii a UA este prezentă în Somalia.

”Este o mare provocare, mai ales în aceste vremuri geopolitice critice”, a comentat, la rândul său, ministrul de Externe al Panama Janaina Tewaney.

Omologul său grec Georgios Gerapetritis şi-a exprimat speranţa să poată ”crea poduri între Sud şi Nord, Est şi Vest”, mulţumit poziţiei geopolitice şi geografice a Greciei, ”la răscrucea a trei continente”.

”Alegeri fără competiţie la mandatele din Consiliul de Securitate sau la orice alt organ al ONU iau în derâdere cuvântul «alegeri». Statele membre ar trebui să aleagă ca guverne responsabile de încălcări importante ale drepturilor omului să fie respinse”, a deplâns Louis Charbonneau de la Human Rights Watch (HRW).

Cele cinci ţări alese joi înlocuiesc Elveţia, Japonia, Mozambicul, Ecuadorul şi Malta, începând de la 1 ianuarie 2025.

Ele urmează să se alătură celorlalte cinci state alese pe perioada 2024-2025 – Algeria, Guyana, Sierra Leone, Slovenia şi Coreea de Sud.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...