Palatul Episcopal din Oradea, distrus de un incendiu în 2018, va fi reabilitat cu bani de la Ministerul Dezvoltării / Lucrările s-au oprit în primăvară din lipsă de fonduri
Palatul episcopal greco-catolic din Oradea, distrus de un incendiu în 2018, își va recăpăta strălucirea de altă dată, în urma unei finanțări de 39,8 milioane de lei din bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, transmite Rador.
Anunțul a fost făcut vineri de ministrul Cseke Attila. Din acești bani va fi restaurat şi reabilitat complet interiorului clădirii. În scurt timp va începe procedura de achiziţie publică a lucrărilor, iar în primăvară va fi desemnat un antreprenor care să înceapă lucrările. Dacă totul se va derula normal, lucrările vor fi finalizate în anul 2025, a mai precizat ministrul.
În august 2018, un incendiu puternic a devastat Palatul episcopal. Focul a pornit pe acoperişul clădirii, iar apoi s-a extins la etajul întâi al imobilului. Tavanul etajului s-a prăbuşit, din pricina flăcărilor, fiind afectată o suprafaţă de aproximativ 1.300 de metri pătraţi.
După incendiul devastator, au fost începute lucrări de renovare. Fațadele și acoperișul au fost refăcute însă apoi lucrările s-au oprit din lipsă de bani, relata PRO TV în martie 2022.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii