Palatul Parlamentului va fi iluminat în turcoaz, de Ziua Conștientizării bolii Batten
Palatul Parlamentului va fi iluminat în culoarea turcoaz miercuri, cu prilejul Zilei Conştientizării bolii Batten.
La mijlocul lunii mai, Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a aprobat o solicitare în acest sens a Asociaţiei Rebeca Faith-Hope-Love, înaintată Comisiei pentru sănătate şi familie, privind organizarea şi în acest an a unui eveniment prin care să se atragă atenţia asupra bolii Batten, o afecţiune neurodegenerativă rară, care afectează copiii.
„Anul trecut am avut o colaborare frumoasă şi a ieşit un eveniment reuşit care a fost relatat de media tv şi online. (…) Anul acesta, copiii cu boala Batten sărbătoresc această zi în România, pentru că, din decembrie 2020, ei au început tratamentul cu Brineura în România”, se preciza în solicitare, amintindu-se că la campania de anul trecut au participat Guvernul, Preşedinţia, Parlamentul, Primăria Sectorului 2 şi Apa Nova prin Simfonia Apei.
sursa: Agerpres.ro, sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank