G4Media.ro

Până acum s-au programat la vaccinare peste 30% dintre cadrele didactice, aproape…

Ion Sorin / Foto: Facebook.com

Până acum s-au programat la vaccinare peste 30% dintre cadrele didactice, aproape 35% din personalul didactic auxiliar, spune secretarul de stat Sorin Ion

Peste 90% dintre toate unitățile școlare s-au înscris pe platforma de vaccinare, iar peste 30% dintre cadrele didactice s-au programat până acum să se vaccineze, a spus vineri Sorin Ion, secretar de stat în cadrul Ministerului Educației. Acesta a arătat, totodată, că aproape 35% din personalul didactic auxiliar și un sfert din personalul nedidactic din școli s-a înregistrat pentru vaccinare, în câteva zile.

El a făcut declarațiile în cadrul unui webinar prin care Ministerul Educației a urmărit să ofere răspunsuri întrebărilor profesorilor cu privire la vaccinare. În cadrul aceluiași eveniment, ministrul Sorin Cîmpeanu a anunțat că profesorii care doresc să se vaccineze o vor putea face cu prioritate înainte de data începerii celui de-al doilea semestru, 8 februarie și că regulile actualizate de distanțare în școli vor fi prezentate într-un ordin comun al Ministerelor Educației și Sănătății, pe 2 sau 3 februarie.

Citește articolul complet pe EduPedu.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Nu mi se pare deloc reala cifra de 30%. Am reusit ieri sa ne programam online pentru 20 martie! La 100 km distanta de domiciliu!
    Ministerul Educatiei nu a facut NIMIC pana acum pentru a prioritiza vaccinarea profesorilor. Fiecare cadru didactic se inscrie personal pe platforma, atunci cand gaseste date disponibile.

    Pe de alta parte, imunizarea unei persoane vaccinate este deplina dupa rapel, la cam o luna de la primul vaccin.

    In conditiile in care profesorii abia au inceput sa se programeze la vaccinare, cum poate fi luata in discutie deschiderea scolilor pe 8 februarie?!!
    E o dovada clara de incompetenta si cinism!