G4Media.ro

Pană majoră de curent în Republica Moldova. Maia Sandu: „Rusia a lăsat…

Foto: Facebook

Pană majoră de curent în Republica Moldova. Maia Sandu: „Rusia a lăsat Moldova pe întuneric, dar furnizarea energiei electrice poate fi restabilită. Vom avea din nou lumină”

UPDATE 16:14 Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat că „Rusia a lăsat Moldova pe întuneric”, dar „furnizarea energiei electrice poate fi stabilită”.

Ea a precizat că toate instituțiile statului lucrează pentru rezolvarea probleme lor tehnice. „Vom avea din nou lumină”, a adăugat Sandu

„Rusia a lăsat Moldova pe întuneric. Războiul Rusiei în Ucraina omoară oameni, distruge cu rachete blocurile de locuit și infrastructura energetică. Atacurile continuă și acum în Ucraina. Oamenii își scot răniții de sub dărâmături. Și își plâng apropiații decedați. Viața oamenilor nu poate fi întoarsă înapoi.

Dar furnizarea energiei electrice poate fi restabilită. Vom rezolva problemele tehnice și vom avea din nou lumină. Toate instituțiile statului lucrează în acest sens.

Nu putem avea încredere într-un regim care ne lasă pe întuneric și frig, care ucide intenționat oameni, din simpla dorință de a ține alte popoare în sărăcie și în umilință. Oricât de greu ar fi acum, singurul nostru drum, calea de viitor a Republicii Moldova, trebuie să rămână spre lumea liberă”, a afirmat Maia Sandu, într-o postare pe Facebook.

Știrea inițială

Mai multe regiuni din Republica Moldova, printre care și Chișinău, sunt afectate miercuri după-amiază de o pană de curent, potrivit Radio Chișinău.

Vicepremierul Andrei Spînu a anunțat că motivul întreruperii alimentării cu energie este reprezentat de bombardamentele ruse în Ucraina, care afectează sistemul de transport.

Curentul a picat și în Chișinău, unde troleibuzele s-au oprit în mijlocul marilor bulevarde.

Update 1: Ministerul de Interne de la Chișinău a anunțat că toate subdiviziunile au trecut la regim special de lucru și vor asigura ordinea publică, fluidizarea traficului în zonele cele mai aglomerate, patrulare continuă. ”Suntem pregătiți de intervenții rapide în caz de incendii și situații excepționale. Dar vă indemn să fiți vigilenți, să evitați deplasările nejustificate, să aveți grijă de copii și de bunurile dumneavoastră, să vă asigurați că purtați elemente reflectorizante pe timp de noapte și cel mai important să vă păstrați calmul”, arată Ministerul de Interne.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

5 comentarii

  1. Sper ca nu asteptati lumina de la Dani al nostru,asta nu da gratis nici macar lumina sfanta ,despre lumanari nici vorba.

  2. Domnule Iohannis, Domnule Ciuca, reporniti Mintia și Iernut , nu stați după Ciolacu. Asta s a întâlnit cu cozile rusești la Chișinău. Dați le energie, e o chestiune de supraviețuire.

  3. Moldovenii au priotitati ciudate…. nu investesc mimic in infrastructura energetica, nu depozite gaze, nu centrale electrice, infrastructura doar cu Ukraina si Transnistria…..

  4. rusia da curent basarabiei din 1944, de cand a bagat-o la electrificare

    inainte de 1944, basarabia era locul unde erau trimisi romani ca pedeapsa

  5. Problema e cu coruptii din Moldova care 30 de ani nu au facut nimic altceva decat sa urmeze agenda Rusiei in schimbul a catorva fârâmituri pe care le-au primit de la Stăpân.