Până unde se aventurau grupurile de vânători-culegători din Epoca de piatră: Noi descoperiri arheologice rescriu istoria umanității în Europa

Fragmente de oase descoperite într-o peșteră din centrul Germaniei arată că oamenii s-au aventurat spre latitudinile mai înalte și reci ale Europei cu mai mult de 45.000 de ani în urmă – mult mai devreme decât se știa până acum – această descoperire rescrie istoria timpurie a umanității pe un continent încă locuit atunci de verii noștri neanderthalieni, scrie Reuters.

Oamenii de știință au declarat miercuri că au identificat, prin intermediul ADN-ului antic, 13 rămășițe scheletice de Homo sapiens în peștera Ilsenhöhle, situată sub un castel medieval din vârful unui deal din orașul german Ranis. S-a stabilit că oasele au o vechime de până la 47.500 de ani. Până acum, cele mai vechi rămășițe de Homo sapiens din nordul Europei centrale și nord-vestice aveau o vechime de aproximativ 40.000 de ani.

„Aceste fragmente sunt datate direct prin radiocarbon, iar rezultatele arată ADN bine conservat de Homo sapiens”, a declarat paleoantropologul și conducătorul cercetării Jean-Jacques Hublin de la Collège de France din Paris.

Homo sapiens a apărut în Africa în urmă cu mai bine de 300.000 de ani, călătorind ulterior în întreaga lume și întâlnind alte populații umane, inclusiv neanderthalieni. Registrul fosilizat, care nu este foarte bogat, a lăsat neclare detaliile privind modul în care Homo sapiens s-a răspândit în Europa și ce rol a jucat specia noastră în dispariția neanderthalienilor, care au dispărut în urmă cu aproximativ 40.000 de ani.

Cercetarea, prezentată în trei studii publicate în revistele Nature și Nature Ecology & Evolution, a arătat că regiunea era mai rece atunci decât în prezent – un cadru rece de stepă-tundră asemănător cu Siberia sau Scandinavia de astăzi – ilustrând modul în care Homo sapiens, în ciuda rădăcinilor din Africa mai caldă, s-a adaptat relativ repede la condițiile friguroase.

Cercetătorii au concluzionat că grupuri mici și mobile de vânători-culegători au folosit peștera sporadic în timp ce cutreierau un peisaj plin de mamifere din Epoca de Gheață și că, în alte momente, aceasta a fost ocupată de hiene și urși de peșteră.

„Situl din Ranis a fost ocupat în timpul mai multor șederi de scurtă durată, și nu ca o imensă tabără”, a declarat arheologul Marcel Weiss de la Friedrich-Alexander-Universität Erlangen-Nürnberg din Germania, un alt coordonator al cercetării.

Oasele și artefactele din piatră din peșteră au arătat că acești oameni au vânat mamifere mari, inclusiv reni, cai, bizoni și rinoceri lânoși.

„Este interesant faptul că alimentația atât a acestor Homo sapiens timpurii, cât și a neanderthalienilor târzii pare să se concentreze pe vânatul terestru mare, ceea ce ar fi putut duce la zone de concurență”, a declarat zooarheologul Geoff Smith de la Universitatea din Kent, care a condus unul dintre studii.

„Cu toate acestea, avem încă nevoie de date suplimentare pentru a înțelege mai bine rolul și impactul climei și al grupurilor de Homo sapiens care au sosit în aproape același timp cu dispariția Neanderthalienilor în Europa”.

Cercetarea pare să rezolve o dezbatere cu privire grupul care este de fapt responsabil pentru crearea unui set specific de artefacte din piatră europene, atribuite culturii Lincombian-Ranisian-Jerzmanowician (LRJ) – inclusiv lame de piatră în formă de frunze utile ca vârfuri de suliță pentru vânătoare.

Mulți experți au susținut în trecut ipoteza că acestea au fost confecționate de neanderthalieni. Totuși, prezența unor asemenea artefactela Ranis, fără dovezi de neanderthalieni, indică în schimb că au fost făcute de către Homo sapiens.

„Aceste vârfuri de lamă au fost găsite din Polonia și Cehia, prin Germania și Belgia, până în Insulele Britanice, iar acum putem presupune că ele reprezintă cel mai probabil o prezență timpurie a lui Homo sapiens în toată această regiune nordică”, a spus Smith.

Cercetătorii au identificat oasele pe baza ADN-ului mitocondrial, care reflectă ereditatea maternă. Mai multe detalii ar putea fi aflate prin cercetarea ADN-ului nuclear, care oferă informații genetice de la ambii părinți, ceea ce ar putea arăta inclusiv dacă Homo sapiens de la Ranis s-au încrucișat cu neanderthalienii.

Peștera a fost excavată în anii ’30, fiind găsite oase și artefacte din piatră, înainte ca cel de-al Doilea Război Mondial să întrerupă lucrările. Tehnologia de la acea vreme nu a putut identifica oasele.

Cercetătorii au excavat-o din nou între 2016 și 2022, descoperind mai multe oase și artefacte. iar secvențierea ADN pe oasele nou descoperite și pe cele dezgropate anterior a arătat, în final, adevărata origine a acestora.

„Rezultatele pentru Ranis sunt uimitoare”, a declarat Weiss, adăugând că oamenii de știință ar trebui să se întoarcă la alte situri europene din această perioadă pentru a verifica dacă există dovezi similare ale unei prezențe timpurii a lui Homo sapiens.