G4Media.ro

Pandemia, economia, divizarea internă și opoziția din Congres: cele mai importante probleme…

Pandemia, economia, divizarea internă și opoziția din Congres: cele mai importante probleme pe care trebuie să le rezolve Biden

Pandemia de coronavirus, dificultățile economice și colaborarea cu un Congres în care Senatul ar putea să continue să fie dominat de republicani sunt câteva dintre cele mai importante probleme cu care se va confrunta Joe Biden după ce își va prelua mandatul de la Casă Albă, la începutul anului viitor. Dacă încercările legale ale președintelui Donald Trump de a modifica rezultatele alegerilor eșuează, asa cum se asteapta comentatorii americani, democratul va depune jurământul în calitate de cel de-al 46-lea președinte al Statelor Unite pe 20 ianuarie 2021.

Publicația The Hill a listat cinci dintre urgențele care îl așteaptă pe Joe Biden odată ce va ajunge în Biroul Oval, între care, cele mai semnificative, sunt criza sanitară provocată de coronavirus și cea economică, ce afectează zeci de milioane de americani.

Controlul pandemiei

Pandemia de coronavirus este, de departe, cea mai importantă problemă pe care trebuie să o abordeze democratul. Pâna duminică la prânz, țară nord-americană a înregistrat peste 13 milioane de infecții confirmate, din mai mult de 189 de milioane de teste, cu peste 266.450 de decese, potrivit datelor prezentate de Johns Hopkins University, acesta fiind de departe cel mai mare număr de morți din lume.

După o stabilizare relativă a numărului de infecții la sfârșitul verii și începutul toamnei, numărul de îmbolnaviri de COVID-19 a crescut din nou în Statele Unite în ultimele saptamâni. Chiar înainte de Ziua Recunoștinței, numărul zilnic de decese a crescut cu aproximativ 60% comparativ cu rata din urmă două săptămâni înainte, iar numărul de cazuri noi zilnice a urcat cu peste 40%.

În timpul campaniei electorale, democratul a declarat că vrea un program național de testare pentru toți americanii, care să fie gratuit, și a sugerat implementarea unui plan de a face măștile obligatorii în toată tara, însă acest lucru ar putea să se lovească de refuzul autorităților din diferite state. De altfel, Biden a recunoscut recent că, în calitate de președinte, nu va avea autoritatea constituțională pentru a impune un mandat național de purtat a măștilor pentru față.

În plus, președintele ales a afirmat că dorește să înființeze cel puțin 10 centre de testare în fiecare stat, să solicite agențiilor federale să implementeze resurse și să ofere îndrumări naționale mai ferme prin intermediul experților federali. De asemenea, democratul s-a arătat favorabil impunerii de noi restricțîi și de închidere completă a activităților în cazul reapariției unor focare majore de infecții.

Democratul va susține acordarea de plăți pentru activități riscante lucrătorilor esențiali și s-a angajat că toți americanii, asigurați sau nu, să nu fie nevoiți să plătească pentru un eventual vaccin împotriva COVID-19. Misiunea lui ar putea să fie ușurată de posibila apariție a unui vaccin, după ce trei companii medicale diferite au anunțat rezultate favorabile în timpul testelor clinice. Vaccinarea în masă a americanilor ar putea începe în următoarele câteva saptamâni și va dura mai multe luni.

Biden a afirmat constant că, spre deosebire de Trump, va asculta de sfaturile oamenilor de știință în ceea ce privește lupta împotriva pandemiei. Felul în care se va achita de această sarcina va fi și el important. Orice pas greșit ar putea să îl afecteze politic și să aibă consecințe electorale semnificative, mai ales că americanii vor merge din nou la urne peste mai puțin de doi ani, în noiembrie 2022 (când vor fi scoase la bătaie 34 din cele 100 de locuri din Senat și toate cele 435 de locuri din Camera Reprezentanților).

Revigorarea economiei

Restricțiile impuse de autoritățile din statele americane au avut consecințe economice dramatice. Dacă la începutul anului economia Statelor Unite înregistra cifre excelente, cu o rată a șomajului la un minim istoric și cu recorduri zilnice atinse de indicii bursieri, pandemia de coronavirus a modificat radical acest peisaj în doar câteva saptamâni.

În octombrie, rata națională a șomajului a fost de 6.9%. Chiar dacă acest lucru a fost cu un punct procentual mai mic decât în luna precedentă și cu mult sub vârful pandemiei (în aprilie șomajul ajunsese la 14.7), rata șomajului a fost aproape dublă față de cele 3.5% din februarie, chiar înainte de apariția primelor cazuri de COVID-19 în America.

Chiar și cu apariția unor vaccinuri, economiștii sunt îngrijorați de perspectiva unei recesiuni, în condițiile în care ratele crescute ale infecțiilor cu coronavirus vor determina restricții mult mai severe – un proces care este deja în desfășurare în unele orașe și state – și că, la rândul său, aceasta va provoca daune suplimentare angajaților și companiilor americane.

Situația este agravată și de alți factori: încrederea consumatorilor a scăzut recent, sugerând că americanii ar putea fi mai puțin înclinați să cheltuiască, iar democrații și republicanii din Congres nu au reușit până acum să adopte nicio nouă măsură de stimulare economică anti-pandemie.

Planurile președintelui democrat sunt însa ambițioase. Prin strategia sa „Build Back Better,” Biden propune un nivel de investiții publice în companiile americane care nu a mai fost văzut de la cel de-al Doilea Război Mondial. El dorește ca guvernul federal să cheltuiască 400 de miliarde de dolari pe parcursul a patru ani, achiziționând bunuri și servicii din SUA, precum și 300 de miliarde de dolari în cercetare și dezvoltare pentru inițiative ce vizează energia verde. De asemenea, el a anunțat un angajament mai ferm de a aplica legile „Buy American” pentru proiectele noi de transport și solicită, de asemenea, un salariu minim federal de 15 de dolari pe oră. Biden dorește și învestirea a circa 2 trilioane de dolari în energie verde, susținând că stimularea producției ecologice îi ajută pe muncitorii din sindicatele care lucrează în aceste industrii.

Democratul vrea ca Departamentul Trezoreriei să ofere împrumuturi fără dobândă companiilor mici și mijlocii pe toată durata crizei provocate de pandemia de coronavirus. De asemenea, pentru a atenua impactul imediat al pandemiei, Biden a promis să facă „tot ce trebuie” pentru a crește plățile directe de bani către familiile afectate. Printre propuneri se numără 200 de dolari suplimentari plăți pentru asigurările sociale pe lună, anularea reducerilor fiscale din epoca Trump și scutirea studenților de la plata a 10.000 de dolari din împrumuturile federale pentru studii. (Recent, suma a fost ridicată la 50.000 de dolari.

Analiștii afirmă că implementarea acestor politici economice ar putea avea sanse de reușită. Piețele bursiere au rectionat deja favorabil la succesul electoral al democratului, iar acest lucru ar putea încuraja reacții pozitive și în industrie sau agricultură. Consecințele unei recuperări economice rapide ar avea, în mod normal, și rezultate politice pozitive pentru Biden și democrați.

Colaborarea cu Congresul

Dacă Camera Reprezentanților continuă să fie dominată de democrați, deși cu o majoritate redusă, alta este situația în Senat. Controlul camerei superioare a legislativului de la Washington și succesul implementării agendei președintelui Biden depind de rezultatul celor două curse senatoriale din statul american Georgia, al căror tur secund este programat pentru 5 ianuarie. Dacă democrații Jon Ossoff și Raphael Warnock vor reuși să câștige scrutinul împotriva senatorilor republicani David Perdue și Kelly Loeffler, partidul lor va prelua controlul camerei superioare a legislativului american și, beneficiind și de păstrarea majorității democrate în Camera Reprezentanților, va facilita aplicarea politicilor Administrației Biden. Dacă însă republicanii își vor păstra mandatele de senatori în așa-numitul Peach State, agenda ambițioasă a noului lider de la Casă Albă ar putea fi scurtcircuitată semnificativ în următorii ani.

Analiștii afirmă că este dificil de spus în acest moment dacă senatorii republicani vor colabora cu liderul democrat de la Casă Albă. Mitch McConnell, liderul republicanilor din Senat, a adoptat constant o linie dură față de democrați, de exemplu el opunându-se constant planurilor fostului președinte, Barack Obama. Această strategie ar putea să continue și în era Biden, mai ales în condițiile în care democrații l-au acuzat și criticat constant pe liderul republican din Senat în ultimii ani că a fost „o slugă” a președintelui Trump.

Biden ar oputea fi avantajat de experienta sa îndelungată în Senat, precum și de colaborarea trecută cu republicanii. Următoarele luni ne vor arăta dacă președintele democrat va putea găsi linii comune cu adversarii săi politici.

Divizarea țării

În acest moment, America este o țară ruptă-n două. Divizarea țării a început în urmă cu câteva decenii și a fost agravată nu doar de politicieni, ci, în ultimii ani, și de o presă partizană și de canalale de socializare media. Intrarea lui Donald Trump pe scenă politică și refuzul unor democrați (și analiști de stânga) de a accepta rezultatul scrutinului din 2016 nu au făcut decât să adâncescă prăpastia dintre cele două tabere,

În ultimele săptămâni, promovarea de către Trump a unor teorii ale conspirației pentru a sugera producerea unor fraude „masive” la alegerile din 2020 au alimentat aceste diviziuni. De exemplu, în cel mai recent sondaj Economist-YouGov, 80% dintre republicani și 45% dintre independenți au spus că nu cred că victoria lui Biden este legitimă.

Biden a promis în timpul campaniei că va restabili „sufletul națiunii,” mizând pe imaginea sa de moderat și colaborarea sa cu republicanii în cei aproape 50 de ani de carieră politică. Recent, el a reluat aceeași idee în discursul ținut înainte de Ziua Recunoștinței. Dar democratul va trebui să se confrunte nu doar cu adversarii săi conservatori, ci și cu membrii radicali ai propriului sau partid, care fac presiuni enorme pentru a-și impune agenda. În plus, demonizarea și criticarea republicanilor, la care au recurs democrații timp de patru ani, va face misiunea lui extrem de dificilă, chiar imposibilă, în condițiile în care dreapta politică nu pare pregătită în acest moment (justificat sau nu) să accepte cu ușurință ofertele de pace făcute de Biden.

Ce va însemna era Biden?

Joe Biden a câstigat alegerile cu ajutorul unei coaliții formate din moderați, radicali, progresiști, republicani dezamăgiți de Trump, suporteri ai miscarii Black Lives Matter  și ai Antifa etc. Mulți analiști cred că acest conglomerat pestriț s-a mobilizat cu un singur obiectiv major: înlăturarea lui Trump de la Casa Albă.

În final, acest lucru a avut succes. Biden a obținut victoria cu un plus de circa șase milioane de voturi față de republican, respectiv 4%. Obiectivul coaliției anti-Trump a fost așadar atins. Democratul ar putea înregistra succese importante în lupta împotriva pandemiei, pentru revigorarea economiei, în domeniul asistenței medicale sau a schimbărilor climatice. Dar absenta unei strategii clare, a unei idei mărețe care să-i anime președenția și lipsa cronică de entuziasm, inclusiv a propriilor alegători, față de politicianul de 78 de ani, ce deseori pare vlăguit și rupt de realitate, sunt dezavantaje majore. Mandatul său nu se anunță deloc a fi unul ușor. (Foto: Joe Biden / Sursa: Facebook)

Surse: The Hill, New York Times, Forbes, Teen Vogue, YouGov

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. Ce? Omu’ nu e in stare sa stea drept când se joaca cu cățelul.

  2. Daca o sa fie Biden…