G4Media.ro

Pandemia incompetenței. O critică dură a modului în care mai marii lumii,…

Sursa Foto: Politico.eu

Pandemia incompetenței. O critică dură a modului în care mai marii lumii, între care Trump, Merkel, Johnson și von der Leyen, au gestionat epidemia de coronavirus – analiză Politico

Poltico critică în termeni duri modul în care lideri politici din întreaga lume au gestionat epidemia de coronavirus, într-un articol publicat luni intitulat ”Pandemia de incompetență”.

”De la Beijing la Bruxelles, de la Roma la Washington, Londra sau mai departe, politicienii nu doar că au ratat ocazia să facă ce trebuie, dar s-au și angajat într-o horă periculoasă de analiză, de confuzie și de negare a realității.

Deși virusologii au avertizat încă de acum câteva săptămâni că epidemia ar putea exploda, liderii politici, în special din Vest, au făcut puțin pentru a opri răspândirea virusului”, scrie Politico.

Publicația americană amintește că președintele Statelor Unite, Donald Trump, a calificat în prima fază coronavirusul drept o farsă pusă în scenă de democrați, iar acum câteva zile a profețit că virusul o să dispară ”ca un miracol”.

Cât despre solidaritatea între aliați, Politico amintește că Trump a luat decizia de a suspenda libera circulație a europenilor în Statele Unite fără să aibă în prealabil discuții de curtoazie cu liderii UE. Publicația americană adaugă la aceasta tentativa de a cumpăra de la germani patentul unui vaccin, cu scopul de a garanta Americii că este prima care va beneficia de el.

Ironia sorții, subliniază Politico, este că administrația Trump optase anterior să nu folosească testul coronavirus german girat de Organizația Mondială a Sănătății, alegând în loc să dezvolte propria versiune de test, care s-a dovedit nefuncțională.

Decizia a generat întârzieri majore în ce privește testarea cazurilor suspecte de coronavirus din Statele Unite, permițând ”virusului străin”, cum a fost botezat de Trump, să se răspândească nestingherit.

Politico mai scrie că alte țări, precum Coreea de Sud, testează mai multe persoane pe zi decât a testat Statele Unite în ultimele săptămâni de când a început epidemia. Acest fiasco, adaugă Politico, nu l-a împiedicat pe Trump să susțină în mod nereal că ”testările au decurs foarte bine”.

Atenția se concentrează pe Trump, însă el nu este singur. Jair Bolsonaro, președintele Brazilei, care s-a întâlnit săptămâna trecută cu președintele american în Florida, a caracterizat panica generată de coronavirus drept o ”fantezie” alimentată de media. O zi mai târziu, secretarul său pe probleme de presă a fost testat pozitiv.

Dacă există vreun lider care ar trebui să recunoască gravitatea istorică a momentului prin care trece țara, să ia atitudine și să treacă apoi la acțiune, acela este Boris Johnson, omul care l-a avut ca model politic pe Winston Churchill, continuă Politico analiza.

”Multe familii vor pierde un membru drag”, a spus el într-o declarație televizată ținută vineri, insistând că guvernul dispune de un ”plan clar”.

Problema este că strategia care stă la baza acestui plan, supranumită „imunitatea de turmă”, pare să fi nemulțumit mai mult decât a liniștit, alimentând temerile că Johnson nu are niciun plan.

The Sunday Times a tras concluzia că guvernul britanic a pierdut controlul asupra Covid – 19.

Cum a procedat Angela Merkel? Până la urmă, notează Politico, specialitatea liderului german este criza. De la criza economică din 2008 la criza refugiaților din 2015, Merkel a prosperat în perioade de criză. Până acum.

Cancelarul german, văzut de unii drept „liderul lumii libere”, a lăsat gestionarea pandemiei în mâinile tânărului ministru al sănătății, Jens Spahn.
Merkel a ieșit din carapace abia lunea trecută, după ce piețele s-au prăbușit în urma măsurilor draconice adoptate de Italia în încercarea de a reduce răspândirea coronavirusului.

Întrebată de ce a durat atât de mult să se implice, Merkel a subliniat că monitorizează criza din culise încă din luna Ianuarie.
Adevărul este că Merkel, susține Politico, a fost mai concentrată pe problema fluxului de migranți la granița dintre Turcia și Grecia și pe criza din Libia.

Chiar dacă Merkel a încercat să mențină un aer înțelept, răspunsul guvernului la criză a fost marcat de confuzie.
Ministrul economiei, Peter Altmaier, a minimalizat în mod repetat riscurile economice ale epidemiei de coronavirus, afirmând că nu se așteaptă ca aceasta să devină „o povară majoră pentru economia globală”.

Apoi realitatea a năvălit peste toți. După o săptămână agitată pe piețe, ministrul de finanțe Olaf Scholz a anunțat vineri un ”program fără precedent” de acces la lichidități destinat companiilor lovite de criză.

La firul ierbii, lupta împotriva virusului nu a arătat în Germania mai coerent. În timp ce alte state au închis școli, altele nu recurs la această decizie. Abia săptămâna trecută, Berlinul a anulat toate evenimentele culturale și a permis doar partidele de fotbal. După extinderea epidemiei, meciurile au fost și ele interzise publicului și apoi anulate cu totul.

Berlinul a permis inițial ca barurile și cluburile din oraș să rămână deschise, apoi a anunțat vineri că ele ar trebui închise de marți. Peste weekend, conducătorii orașului au decis să impună închiderea lor imediată, apelând la ajutorul poliției. Între timp, berăriile din Munchen au rămas deschise, cel puțin până acum.
Cei mai mulți pun incoerența luptei împotriva virusului pe caracterul structurii federale a Germaniei, care lasă problemele legate de sănătate publică și educație în sarcina celor 16 landuri.
Pe lângă lipsa de direcție politică, mulți germani erau convinși până săptămâna trecută că epidemia nu va fi mai rea decât o gripă sezonieră.

În mai multe locuri din Europa s-au putut vedea situații similare. După săptămâni de ignorare crasă a crizei, liderii din Franța sau Austria s-au văzut obligați să impună restricții severe după o creșterea bruscă a cazurilor de infecție.

În urmă cu doar o săptămână, Franța a găzduit cel mai mare eveniment închinat Strumfilor, care a atras peste 3500 de vizitatori.
Sâmbătă, premierul Franței a anunțat închiderea tuturor barurilor, restaurantelor și magazinelor ne-esențiale.

Politico subliniază și lipsa de coordonare între state, chiar dacă admite că situațiile diferite necesită răspunsuri pe măsură.
Nici președinta Comisiei Europene nu a scăpat de criticile publicației americane. ”Oricine a sperat că Ursula von der Leyen ar putea elabora un plan coerent a fost dezamăgit”.

Luni, în timp ce guvernul Italiei închidea practic țara și bursele se prăbușeau, von der Leyen a apărut public pentru a-și prezenta raportul primelor 100 de zile în funcție. Ca un copil nerăbdător să prezente lumii cât de bine și-a pregătit discursul, von der Leyen a părut aproape ofensată când reporterii au presat-o să abordeze tema coronavirusului.

Nici măcar atunci nu părea să fi înțeles gravitatea situației. Ea a insistat că echipa Comisiei Europene responsabilă de gestionarea coronavirusului are situația sub control, adăugând că au loc întâlniri pe această temă ”o dată pe săptămână”.

Sursa Foto: Politico.eu

Citește versiunea în engleză în Politico.eu

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

18 comentarii

  1. Cine e Politico? E site de scandal, e rusofil, e …

    • Politico este un parteneriat cu Axel Springer SE, pentru care principala publicatie este Bild, un tabloid, adica o publicatie care cauta senzationalul cu orice pret.
      D-le Nicolae Bian – ar fi bine sa lasati senzationalul ieftin si sa scrieti ce este Politico.eu in articolul dvs.
      Artificiile acestea sunt combatute de Guvernul Romaniei asa cum reiese din alte articole de site-ul dvs.

    • Lasati Politico. Priviti la Italia, Spania, Germania, Franta si SUA. Ce vreti mai mult de atat??

    • Pai e frumos monsiu, ataci persoana si nu ideile? Ce-ar fi sa combati matale pe continutul articolului si nu pe autor.
      Negi ca Trump s-a facut pe el ca de obicei?
      Negi ca Boris e un Trump de balta?
      Negi ca Merkel a sfeclit-o?

    • merkeloaia dixit:

      The German chancellor, revered by some as the “leader of the free world,” left management of the pandemic to her youthful health minister, Jens Spahn.

      “I make a decision about when and where I address an issue according to the circumstances and the facts,” she said.

      adika:

      „viermilor, va raspund cand vor muschii mei”.

  2. Nu mi-e frica nici cu Romania, sa stiti. Desi, sa zicem, inteleg nevoia de gradual, nu inteleg insa controlul superficial in aeroport sau la vama: ”de unde vii?” ”dintr-o tara sub 500 de cazuri confirmate pana acum’. ”a, esti ok, mergi liber, ti-a garantat basescu mobilitatea”
    Ma tem ca liderilor actuali le lipsesc lectiile oferite de istorie, cel putin cele privitoare la ciuma bubonica si febra ‘spaniola’. Fara o carantina totala, rapida, neechivoca, nu poti opri contaminarile din exterior.

  3. Este „analiza” menita sa sublinieze cat de mult epidemia Coronavirus poarta caracteristicile unei „lebede negre”: desi imprevizibil ca evolutie si mai ales ca impact, post-analizele releva ca pe toate le puteam sti dinainte.

  4. Mi-ar placea sa vad masini de politie pe strada care ne repeta insistent sa ne spalam pe maini si sa pastram o distanta de 2m intre noi pe strada, in magazin, la mall. Mi ar placea sa vad cisterne pe strada care spala cu clor. Mi ar placea sa vad mesaje printate peste tot, trimise alerte samd. Statul roman va trebui sa inteleaga ca, daca va creste numarul infectarilor cu corona, e si din cauza ca nu si-a indeplinit obligatiile cum trebuie – tocmai el, statul. Iar, daca statul nu te avertizeaza si te apara, cum isi mai justifica ratiunea de a fi?

    • Vrei sa vezi toate astea muta-te in China.

    • ^ Mais pourquoi? O buna parte din masurile astea sunt deja implementate in Spania
      + WE NEED SCREENING TESTS FOR THE MASSES

    • Pina la urma nu esti decit o flasneta ruginita. Trebuie inteles ca actiunea contra acestui virus nu poate fi decit globala. Degeaba speli tu strazile cu clor si primesti alerte peste alerte, sunt bani cheltuiti aproape fara noima. Singurul rezultat ar fi ca intirziem inevitabilul, cel putin sa nu aglomeram spitalele si pompele funebre. Pina cind nu luam toti acest virus, care se va cuibari bine mersi in genomul nostru pentru totdeauna, nu scapam. Odata in genom, va adormi, si se va trezi uneori sub anumite circumstante.
      Cu munca asta la domiciliu vad ca numarul flasnetarilor s-a marit

    • @pier, esti prost cu diploma amice! asta e coronavirus, nu e retrovirus! ai idee care e diferenta intre ele? asta nu „doarme”, doar omoara! (vezi ca nu e hiv cap sec!)

  5. dar de draguta republica pop chineza nu se prea leaga cei de la politico
    SARS si COVID-19 sunt doua pandemii sunt legate de consumul de carne de liliac.
    din wikipedia
    <>
    si i-a durut in fix in varful curului partidului chinez, popular si democratic. Ce o sa se intample? o alta boala a mizeriei, si a murdariei, cum e si COVID19 va emerge din minunatele piete alerepubliciii comuniste chineze de toata jena.

  6. Sa nu uitam de Parchetul General condus de dna scutea si de Min Justitiei care nu au luat nicio masura ptr protejarea magistratilor. Daca maine se imbolnaveste un judecator sau procuror, putem da drumul la anarhie.

  7. Aoleu, te pomenesti ca liderii lumii sint niste dobitoci!?
    Sigur ca sint si nu-i de mirare, majoritatea alegatorilor sint si ei niste gaini fara cap.
    Oricum, nu stiu daca vom opri virusul (poate daca, printr-un noroc, apare vaccinul sau un tratament eficace), dar sintem pe cale, din cauza multitudinii de „inteligenti” cuprinsi de frica mortii, sa ne demolam si economiile.
    Si sa vezi atunci distractie si umanism.

  8. Pina la urma nu esti decit o flasneta ruginita. Trebuie inteles ca actiunea contra acestui virus nu poate fi decit globala. Degeaba speli tu strazile cu clor si primesti alerte peste alerte, sunt bani cheltuiti aproape fara noima. Singurul rezultat ar fi ca intirziem inevitabilul, cel putin sa nu aglomeram spitalele si pompele funebre. Pina cind nu luam toti acest virus, care se va cuibari bine mersi in genomul nostru pentru totdeauna, nu scapam. Odata in genom, va adormi, si se va trezi uneori sub anumite circumstante.
    Cu munca asta la domiciliu vad ca numarul flasnetarilor s-a marit

  9. Ăla din Politico.eu (și sumarul de aici, de pe G4) e încă un articol din ciclul „dacă eram eu șef, să vezi ce făceam și dregeam”… chibițeală de pe margine.
    În astfel de situații (precum și în război, desigur) absolut toate măsurile se iau „gradual”. Și se comunică tot „gradual” ca intensitate. În primul rând pentru că trebuie în fiecare moment să păstrezi proporțiile. Corect, trebuie să anticipezi și să acționezi, dar tot proporțional. Pentru că omul este un „animal social” și dacă îl „brutalizezi” psihologic riști să generezi o reacție care să fie mai gravă decât infestarea în masă cu COVID 19.

    Apoi, oricine stă și face analiză postfactuală are mai multă pricepere în deciziile care „ar fi trebuit luate”. Este doar jenant și descalificant în „lumea celor mari” să faci așa ceva. Să te dai tu deștept „a posteriori”. Vorbe precum „după război mulți viteji s-arată” au toate semințiile planetei…

    Din acest motiv (dar nu numai…) ce face acum, în România, spre exemplu Băsescu (bine, nu mi-e rușine nici cu mulți alții, de ex. Tăpălagă mai acu’ vreo săptămână…) este o mizerie și îl descalifică definitv. Cred că mai urmează un singur lucru: Băsescu invitat de onoare la Gâdea pe A3. Scena finală: cei doi, ținându-se de mânuță varsă o lacrimă cu ochii ațintiți în zare spre mingea de foc care lovește planeta.

    Apocalypse now! Kanieț Film…