G4Media.ro

Panica uleiului: au existat comenzi online de 1.000 de litri, anunță un…

Foto: Fabrica de ulei Gologanu

Panica uleiului: au existat comenzi online de 1.000 de litri, anunță un director de la Protecția Consumatorului. ”Limitaţi achiziţia doar la strictul necesar, e ca panica hârtiei igienice din pandemie”

Directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANPC), Paul Anghel, recomandă consumatorilor să limiteze achiziţia de ulei doar la strictul necesar, fără să golească rafturile magazinelor, în condiţiile în care în aceste zile au fost văzute acţiuni menite „să iasă din sfera umanului”, respectiv comenzi online şi de 1.000 de litri de ulei, potrivit Agerpres.

„Asistăm în aceste zile la acţiuni sau atitudini menite să iasă din sfera umanului şi aici mă refer la umplerea cărucioarelor cu ulei sau alt produs sau la comenzi fie şi online de 1,000 de litri, făcând astfel imposibila achiziţionarea unei unităţi de către omul de lângă noi. Limitaţi achiziţia doar la strictul necesar şi nu goliţi rafturile magazinelor, dacă produsul nu va este absolut necesar! Hârtia igienica din perioada pandemiei, benzina din pungi, tomberoane sau cărucioarele de ulei nu îndreaptă lucrurile spre achiziţii echilibrate şi consum responsabil. Solidaritate, umanitate şi nu în ultimul rând responsabilitate. Am în casă o singură sticlă de ulei desfăcută şi îmi ajunge, atunci când se va termina voi cumpăra o alta… atât!”, a scris sâmbătă, pe Facebook, Paul Anghel.

Isteria uleiului urmează după cea a carburantului, când, miercuri seara, benzinăriile din Bucureşti şi din toată ţara au fost asaltate de şoferi, speriaţi că preţul carburanţilor va depăşi 10 lei pe litru, aşa cum s-a vehiculat în spaţiul public, traficul fiind dat peste cap din cauza cozilor imense de maşini. (Foto: Fabrica de ulei Gologanu)

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

16 comentarii

  1. Ce om normal la cap foloseste atat de mult ulei? Va spalati pe cap cu el sau cum?

    • H aAND i CA PA TZII CARE BAGA ULEI IN LOC DE MOTORINA IN MASINA. De ce crezi ca il cumpara in cantitatia sa mari? Sa-l bea ?

    • Unde-ai fost până acum? crezi că ăla ia pop-cornu se pune la televizor și bea ulei în loc de bere? N-ai crescut în romanika în care mișună la greu speculatori corupți și hoți?

    • Curieratul 🤣 ăsta cred că are magazin de-ăla de țară sau cartier care revinde ce cumpără de la hypermarket. (Adică nefiscalizat)

    • Doar tancurile rusesti ne bat la consum de ulei.

  2. Problema e ca nu gasesti sau pretul tot mai mare? ANPC ne ia de pr osti.

  3. Dacă se aude o alarmă în București, emigrează toți idioții! 😂😂😂

  4. Ni se bagă pe gât o Românie plină de miliardari care nu știu în ce să-și mai investească banii așa că s-au apucat să tezaurizeze combustibil și produse alimentare.

  5. Votanti AUR care iau informatii secrete de pe canale de FACEBOOK direct de la Biserica + Simion

  6. Eu nu inteleg la ce iti trebuie ulei de floarea soarelui care e plin de omega6 si care are un efect inflamator. Eu nu mai folosesc ulei de floarea soarelui de min 2 ani. Singurul ulei pe care-l folosesc este cel de masline extra virgin, si aici imi ajunge o sticla pt 2 luni, insa nici asta nu e esential pt mine. De asemenea vad isteria asta si la zahar. Iar nu inteleg de ce, deoarece este cel mai nociv aliment din lume.

    • Sunt unii care au motor cu ulei. Nu m-as mira sa fie unul din ăștia care a cumpărat tona de ulei..

  7. Votanti AUR de cea mai buna calitate in actiune , se educa pe FACEBOOK

  8. Să sperăm că așa va fi…. să plece toți sosocii toți budencii, toți ciolacii cu neamul lor🤮

  9. mare-i gradina … si tare’i plina de ….

  10. Neam de șoșoci analfabeți! 🤮

  11. Să știți că asemenea zvonuri se mai lansează și intensionat atunci când sunt stocuri mari în depozite .Efectul comercial e foarte favorabil și statul încasează mai mult TVA.