Panicați de gripă, oamenii iau cu asalt camerele de gardă ale spitalelor/ Numărul deceselor a ajuns la 33
UPDATE: Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a anunțat la Antena 3 că numărul deceselor a ajuns la 33
Panicați de gripă, oamenii iau cu asalt camerele de gardă ale spitalelor, dar și farmaciile. Sute de persoane se prezintă zilnic la camerele de gardă ale spitalelor, în loc să meargă la medicii de familie. În plus, unele farmacii nu s-au aprovizionat cu suficiente tablete de antigripal pentru a face față valului de îmbolnăviri.
În ultimele zile, pe durata unei gărzi, la Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș“ se prezintă în medie 700 de persoane, iar în week-end-ul trecut au fost chiar 1.300, a precizat pentru G4Media.ro purtătorul de cuvânt al unității medicale, Cătălin Apostolescu.
Apostolescu a precizat însă că cei mai mulți sunt pacienți care nu reprezintă urgențe și care ar trebui să meargă la medicii de familie pentru consultație și tratament.
De la debutul sezonului de gripă, la Institutul „Matei Balș“ au fost confirmate 170 de cazuri, însă acestea au fost doar cele pentru care s-au făcut testări, pentru că și altor pacienți li s-a prescris tratament pentru gripă, deoarece simptomele erau evidente, nemaifiind necesară confirmarea.
Și la spitalele pentru copii camerele de gardă sunt supraaglomerate. La Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu“ București, zilnic se prezintă circa 250 de copii, din care jumătate au viroze respiratorii. Cei pentru care există suspiciune de gripă sunt redirecționați către spitalele de boli infecțioase, a precizat pentru G4Media.ro purtătorul de cuvânt al unității medicale, Raluca Alexandrescu.
Tratamentul împotriva gripei se face cu Tamiflu, care se vinde în farmacii doar pe baza prescripției medicale. Deși medicamentul există în stocurile de la furnizori, în farmacii este destul de greu de găsit.
G4Media.ro a consultat SER (sistemul electronic de raportare), din care rezultă că în stocurile pentru București sunt aproape jumătate de milion de capsule de Tamiflu și că în majoritatea județelor există medicamentul pe stoc. Stocuri foarte mici (sub 100) sunt în județele Brăila, Gorj, Caraș-Severin.
Cu toate acestea, mergând în farmacii pentru a întreba de existența medicamentului antigripal, acesta lipsea din mai multe unități. Într-un lanț de farmacii, medicamentul exista doar într-o unitate din București, iar în alt lanț, acesta lipsea din toate unitățile din Capitală, potrivit informațiilor furnizate de farmaciști.
Contactat de G4Media.ro, directorul de comunicare și imagine al Colegiului Farmaciștilor România, Marian Pană, a spus că această situație ține de „managementul optim al stocurilor“.
„La categoria stocuri de medicamente, lucrezi cu ciocănelul, nu cu barosul. Nu este o criză. Există Tamiflu și vaccinuri în farmaciile din București și din toată țara. Poate nu în toate farmaciile, dar există”, a precizat Marian Pană.
Numărul deceselor provocate de gripă a ajuns miercuri la 31.
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat că suntem în pragul unei epidemii.
„În acest moment suntem în pragul unei epidemii. (…) Măsurile pe care Ministerul Sănătăţii le-a transmis, pentru a fi aplicate, Direcţiilor de Sănătate Publică se încadrează în tipicul unei epidemii. Deci acţionăm ca şi în cazul unei epidemii, pentru că numărul îmbolnăvirilor a crescut foarte mult, iar numărul deceselor a ajuns la 28”, a spus ministrul Sănătăţii într-o intervenţie marţi seară, la B1 TV, potrivit News.ro.
Pintea a precizat că niciuna dintre cele 28 de persoane decedate nu a fost vaccinată şi că erau persoane cu probleme medicale.
„Dar asta nu înseamnă că şi persoanele relativ sănătoase nu sunt în pericol”, a precizat Sorina Pintea.
În ceea ce priveşte stocurile de vaccin pentru grupele de pacienţi care beneficiază de vaccin gratuit, ministrul Sănătăţii a spus că aproximativ 25.000 de doze vor fi distribuite în următoarele zece zile acolo unde există solicitări.
Pintea a precizat că pentru copiii care au afecţiuni cronice şi care solicită vaccinarea, vaccinul va fi asigurat gratuit.
De asemenea, săptămâna trecută, când s-a declarat oficial declanșarea sezonului de gripă, Ministerul Sănătății recomandă triajul epidemiologic zilnic în orice tip de colectivitate, inclusiv pentru personalul medico-sanitar și auxiliar, cu scoaterea temporară din colectivitate a celor depistați cu simptomatologie respiratorie.
Recomandările medicilor către populație sunt:
• Consultarea medicului de familie pentru simptome care sugerează gripa și care poate stabili o eventuală indicație pentru spitalizare;
• Izolarea voluntară la domiciliu a persoanelor care prezintă simptomatologie asemănătoare gripei;
• Respectarea etichetei tusei si strănutului (utilizarea de batiste de unica utilizare sau tuse/strănut la nivelul părții interne a articulației cotului);
• Igiena adecvată a mâinilor, în vederea reducerii răspândirii virusului;
• Purtarea echipamentului de protecție adecvat (măști, mânuși, halate) de către vizitatori si personalul medical;
• Continuarea vaccinării antigripale
Ministerul Educaţiei Naţionale a solicitat, la începutul acestei săptămâni, inspectoratelor şcolare monitorizarea evoluţiei cazurilor de îmbolnăvire prin gripă şi infecţii respiratorii în unităţile de învăţământ. „Astfel, în toate școlile din țară, se va efectua zilnic, la începutul orelor de curs, un triaj epidemiologic, în vederea identificării preșcolarilor/elevilor cu simptomatologie de boală, în special respiratorie (febră, tuse, strănut, stare fizică alterată)”, a anunțat ministerul.
Mai multe ţări sud-est-europene se confruntă cu îmbolnăviri masive de gripă. Epidemia se manifestă cel mai puternic în Croaţia (detalii aici).
Sursa foto: Lapshihiatru.ro
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu