G4Media.ro

Panourile fotovoltaice finanţate prin Casa Verde pun în pericol situl UNESCO Saschiz,…

Sursa foto: Facebook / Comuna Saschiz, Mures

Panourile fotovoltaice finanţate prin Casa Verde pun în pericol situl UNESCO Saschiz, județul Mureș, avertizează primarul localității

Panourile fotovoltaice finanţate prin Programul Casa Verde pun în pericol existenţa sitului rural Saschiz, inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO în special pentru aspectul unic al acoperişurilor cu ţiglă solzi, întrucât nu există nicio prevedere legală care să le interzică proprietarilor acest gen de intervenţie, relatează Agerpres.

„Întreg ansamblul construit din localitatea Saschiz este cuprins în patrimoniul mondial UNESCO datorită valorii arhitecturale a caselor, a şurilor, a acoperişurilor care sunt făcute cu ţiglă solzi, cu o anumită pantă. Şi se pare că forul UNESCO pentru asta ne-a cuprins sub această egidă. Întâmpinăm o mare problemă, în sensul că toată lumea vrea să se modernizeze, doreşte să aibă o viaţă mai bună. Bineînţeles, se pliază pe programele naţionale, inclusiv pe Casa Verde. Au aplicat foarte mulţi la acest program şi doresc să-şi pună panouri fotovoltaice pe acoperiş, acolo este dorinţa majorităţii localnicilor şi, din păcate, nu avem nicio reglementare legală în baza căreia să putem să le cerem cel puţin un aviz sau să îi condiţionăm să nu pună panourile pe case, să nu strice ansamblul construit şi aspectul arhitectural al caselor. Încercăm să-i lămurim, încercăm să îi constrângem, însă nu putem reuşi dacă nu avem o reglementare clară legală”, a declarat presei primarul comunei Saschiz, Ovidiu Şoaită.

Primarul din Saschiz consideră că este nevoie de o prevedere legală astfel încât, acolo unde există localităţi cu valoare de patrimoniu, să fie necesar un aviz, de exemplu al direcţiilor de cultură, în care să se specifice clar că panourile fotovoltaice nu se pot pune pe aceste acoperişuri.

„Se pot pune în grădină, se pot pune într-un loc însorit care să nu aibă un impact vizual negativ asupra ansamblului construit. La noi, în comună, cred că au prins finanţare cel puţin 15-20 de familii. Stau să-mi imaginez cam cum ar arăta tot ansamblul construit când apar panourile solare tot pe a doua sau a treia casă, pe acoperişuri. Mai punem şi nişte geamuri termopan şi am încheiat valoarea patrimonială. Nu putem să facem niciun fel de sesizare pentru că nu avem niciun cadru legal să sesizăm, pentru că nu este reglementat legal să nu pui panou fotovoltaic pe acoperiş. Nu putem să facem niciun fel de plângere, niciun fel de sesizare, aşa cum facem, spre exemplu, acolo unde se fac intervenţii pe case, se construieşte fără autorizaţie şi se fac intervenţii incorecte. Aşa că pe termen scurt încercăm să lămurim şi să apelăm la bunăvoinţa proprietarilor, dacă vor să ne asculte, ne ascultă, dacă nu, nu”, a precizat Şoaită.

Primarul din Saschiz consideră că panourile fotovoltaice se pot amplasa şi în locuri însorite, în curţi cu expoziţie sudică şi vestică, dar consideră incorect ca acestea să fie amplasate pe ţiglele unicat, mai ales că toate vor fi vizibile din punctele cele mai des vizitate din comună, respectiv din Cetatea Ţărănească, din Turnul Bisericii Evanghelice şi de pe dealurile din jur, care sunt mai în permanenţă pline de turişti.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Nu stiam ca si la noi exista Amish.
    Desi cred ca nenea asta se plimba numai in limuzina traditionala cu jde cai si geamuri fumurii, platita de fraierii pe care vrea sa-i lase fara panouri.