G4Media.ro

Papa Francisc a condamnat din nou ”cruzimea” atacurilor din Gaza

sursa foto: Vatican Media

Papa Francisc a condamnat din nou ”cruzimea” atacurilor din Gaza

Papa Francisc a condamnat din nou, duminică, „cruzimea” atacurilor israeliene din Gaza, după ce a făcut-o şi sâmbătă, în pofida protestelor din partea diplomaţiei israeliene care l-au acuzat că are „standarde duble”, transmite Agerpres.

„Cu durere mă gândesc la Gaza, la atâta cruzime, la copiii mitraliaţi, la bombardarea şcolilor şi spitalelor. Câtă cruzime!”, a spus el după rugăciunea Angelus de duminică.

Sâmbătă dimineaţă, Papa Francisc şi-a exprimat deja îngrijorarea cu privire la moartea a şapte copii din aceeaşi familie în Gaza, anunţată cu o zi înainte de Apărarea Civilă.

„Ieri (vineri), au fost bombardaţi copii. Aceasta este cruzime, acesta nu este război. Vreau să spun asta pentru că îmi frânge inima”, a spus el în faţa membrilor secretariatului de stat al Sfântului Scaun., provocând o reacţie iritată din partea Israelului.

„Remarcile Papei sunt deosebit de dezamăgitoare, deoarece sunt deconectate de contextul real şi faptic al luptei Israelului împotriva terorismului jihadist”, a răspuns, sâmbătă seară, Ministerul israelian de Externe.

„Critica ar trebui să fie îndreptată doar asupra teroriştilor, nu asupra democraţiei care se apără împotriva lor. Trebuie să punem capăt dublelor standarde şi stigmatizării statului evreu şi a poporului său”, se mai preciza în comunicat.

„Cruzimea sunt teroriştii care se ascund în spatele copiilor în timp ce încearcă să ucidă copii israelieni. Cruzimea sunt teroriştii care ţin ostatici 100 de oameni timp de 442 de zile, inclusiv un bebeluş şi copii, şi îi maltratează. Din păcate, Papa a decis să ignore toate acestea”, se mai arată în comunicat.

Războiul din Gaza a fost declanşat de atacul fără precedent al mişcării palestiniene Hamas în Israel din 7 octombrie 2023, care a dus la moartea a 1.208 de persoane din partea israeliană, majoritatea civili, potrivit unui bilanţ AFP bazat date oficiale israeliene, ce-i include şi pe ostaticii morţi în captivitate. Peste 45.000 de palestinieni au fost ucişi în campania militară a Israelului pe teritoriul palestinian, majoritatea civili, potrivit datelor de la Ministerul Sănătăţii al guvernului Hamas din Gaza, considerate de încredere de ONU.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.