G4Media.ro

Papa Francisc a prezentat noua Constituţie a Vaticanului, care va ”răspunde la…

Sursa foto: G4Media.ro

Papa Francisc a prezentat noua Constituţie a Vaticanului, care va ”răspunde la nevoile din timpurile noastre”/ Reguli mai stricte şi mai detaliate despre aprobarea bugetului Vaticanului

Papa Francisc a prezentat noua Constituţie a oraşului Vatican, care are menirea de a adapta legislaţia acestui stat „pentru a răspunde la nevoile din timpurile noastre” şi de a înlocui actuala lege fundamentală locală, emisă în 2000 de papa Ioan Paul al II-lea, informează DPA, citată de Agerpres.ro.

Sfântul Scaun a făcut sâmbătă anunţul despre noua Constituţie a Vaticanului.

Printre cele mai importante schimbări care au fost aduse se află modificarea Comisiei Pontificale, care exercită puterea legislativă în oraşul Vatican. Graţie acestei modificări, pentru prima dată, femei şi bărbaţi din afara clerului vor putea să facă parte din comisie, un organism care a fost alcătuit până acum de-a lungul istoriei doar din cardinali.

De asemenea, noua Constituţie creează reguli mai stricte şi mai detaliate despre aprobarea bugetului Vaticanului. Comisia Pontificală va alcătui un plan financiar pe trei ani, care va fi trimis „direct spre aprobare Suveranului Pontif”.

Bugetul trebuie să se bazeze pe „principiile clarităţii, transparenţei şi corectitudinii”.

Noua Constituţie confirmă „specificitatea unică şi autonomia sistemului juridic al Vaticanului”, care diferă de cel al Curiei Romane, a raportat portalul oficial de ştiri Vatican News.

Noua Lege Fundamentală „preia şi completează” actualizările aduse la reglementările şi acordurile instituţionale care au fost deja emise. Ea urmează să intre în vigoare pe 7 iulie.

Micul oraş Vatican este un stat independent condus de papă şi care se află în interiorul Romei, capitala Italiei. Statutul său actual este guvernat prin Tratatul de la Lateran, semnat în 1929 de Italia şi Biserica Romano-Catolică.

sursa: Agerpres.ro

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Deci îi va acoperi pe preoții care molestează copii, mutându-i între dioceze, ca până acum, sau nu?