Papa Francisc, apel la încetarea violenţelor şi la revenirea la dialog în Sudan / SUA şi-au evacuat ambasada de la Khartoum printr-o operaţiune derulată cu ajutorul elicopterelor, fiind urmate duminică de Franţa
Papa Francisc a făcut apel duminică la încetarea violenţelor şi la revenirea la dialog în Sudan, ţară în care din 15 aprilie au loc confruntări între armată şi gruparea paramilitară Forţele de Sprijin Rapid (FSR), relatează Agerpres conform EFE şi AFP.
„Din nefericire, situaţia rămâne gravă în Sudan, de aceea îmi reînnoiesc apelul ca violenţele să înceteze cât mai curând posibil şi să se reia calea dialogului”, a spus suveranul pontif în cadrul tradiţionalei rugăciuni duminicale din Piaţa Sfântul Petru.
„Îi invit pe toţi să se roage pentru fraţii şi surorile noastre din Sudan”, a adăugat el.
Papa a făcut deja mai multe apeluri pentru încetarea violenţelor în această ţară despre care a spus că „a suferit atât de mult”.
Statele Unite şi-au evacuat ambasada de la Khartoum printr-o operaţiune derulată cu ajutorul elicopterelor, fiind urmate duminică de Franţa, în timp ce luptele dintre armata regulată şi paramilitari fac ravagii de mai bine de o săptămână în Sudan.
Ţara a suferit de asemenea o pană de internet „aproape totală”, a anunţat duminică NetBlocks, o organizaţie cu sediul la Londra care monitorizează accesul la internet în întreaga lume.
Violenţele, care au izbucnit pe 15 aprilie la Khartoum şi în regiunea Darfur (vest), s-au soldat cu sute de morţi şi mii de răniţi, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.
Confruntările au provocat fuga a mii de persoane şi au dus la mobilizarea mai multor state pentru a-şi evacua cetăţenii.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank