G4Media.ro

Papa Francisc: Dopajul în sport nu este doar o înşelătorie, ci este…

Sursa Foto: L'Osservatore Romano

Papa Francisc: Dopajul în sport nu este doar o înşelătorie, ci este şi o scurtătură care anulează demnitatea / Mai bine o înfrângere curată decât o victorie murdară

Papa Francisc s-a referit la problema dopajului în sport, în cursul unui interviu difuzat sâmbătă de cotidianul italian Gazzetta dello Sport, în care i-a adus şi un omagiu celebrului său compatriot, Diego Armando Maradona, legenda fotbalului argentinian, care a încetat din viaţă pe 25 decembrie, la vârsta de 60 de ani, în urma unui stop cardiac.

„L-am întâlnit pe Diego Maradona cu ocazia unui Meci pentru Pace, în 2014. Îmi amintesc cu plăcere de tot ceea de Diego a făcut pentru Scholas Occurrentes, fundaţia care se ocupă de cei nevoiaşi în lumea întreagă. Pe teren a fost un poet, un mare campion care a adus bucurie pentru milioane de persoane, în Argentina şi la Napoli. Era însă şi un om foarte fragil”, a spus Suveranul Pontif.

Conducătorul bisericii catolice a subliniat, cu această ocazie, că „dopajul în sport nu este doar o înşelătorie, ci este şi o scurtătură care anulează demnitatea”.

” Niciun campion nu este construit în laborator. Uneori s-a întâmplat şi nu putem fi siguri că nu se va mai întâmpla, chiar dacă sperăm că nu. Însă timpul va scoate la lumină talentele originale de cele construite, iar un campion se naşte şi se întăreşte prin antrenamente. Talentul este un cadou primit, dar acest lucru nu este suficient: trebuie să lucrezi la el. Îmi amintesc de cei care aleargă pe distanţa de 100 m la olimpiadă: pentru acele foarte puţine secunde au nevoie de ani şi ani de antrenament, fără lumini aprinse. Din când în când citeam despre un mare campion care este primul venit la antrenamente şi ultimul care pleacă. Aceasta este mărturia că voinţa este mai puternică decât îndemânarea”, a adăugat Papa Francisc.

Rugat să spună care este dorinţa sa pentru umanitate la începutul anului 2021, Suveranul Pontif a spus: „Dorinţa mea este foarte simplă, o spun cu cuvintele care le-am scris pe un tricou care mi-a fost oferit: ‘Mai bine o înfrângere curată decât o victorie murdară’. Doresc acest lucru întregii lumi, nu doar sportului. Este cel mai frumos mod de a-ţi juca viaţa cu fruntea sus. Fie ca Dumnezeu să ne dea zile sfinte. Rugaţi-vă pentru mine, vă rog, pentru ca să nu încetez să mă antrenez cu Dumnezeu”.

Sursa Foto: L’Osservatore Romano

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

8 comentarii

  1. Dupa parerea mea ori ii lasi pe toti sa se dopeze, ori faci un concurs curat. Sa vedeti peste 5-10 ani cand vor veni scandalurile cu dopajul cu ADN/ARN…
    Mentalitatea unui castigator este cea a unui vanator sau broker pe o bursa mare. Moralitatea se opreste unde le afecteaza interesele chiar si cu un milimentru. Asa e natura umana a unui om cu experienta, nu ca a unui tanar idealist.

    • sunt de acord cu tine. dar sa stii ca si noi, ca spectatori suntem vinovati. stii de ce? ca vrem mereu recorduri, rezultate tot mai bune. iar corpul uman si-a cam ajuns limitele. nu poti avea recorduri chiar in fiecare an. si totusi asta cerem.
      poti sa spui cu mana pe inima ca te-ai uita la sport daca ai avea cam aceleasi performante an de an? multi nu s-ar mai uita.
      singurul mod de a le dobandi rapid e prin dopaj. si sa vezi distractie, la ciclism s-a constatat ca dopajul e mai prezent la amatori. de ce? ca nu ii verifica nimeni. e irelevant, se pare, ca miza e zero acolo.

    • E si asta. Si multe devin plictisitoare fotbalul fiind cel mai bun exemplu, ca trebuie sa pui un mic pariu sa mai aibe rost sa te uiti in continuare. La celelalte Iti alegi un sportiv care iti place ca biografie performante si tii cu el. Poate si vina publicului, care cere recorduri, ca da, nah e ceva sa fii cel mai rapid la 50 sau 100 de metrii. Dar sa nu uitam si de sponsori, world record holder, endores this nutritional supliment etc, tricouri, firme de pr ,impresarii, organozatorii etc.

      Cam ideea centrala e ca corpul uman si-a atins limitele. De exemplu la maraton e si dovedit stiintific.

  2. Maradona sau Şarapova nu cunosteau niciodata celebritatea fara escrocheria dopajului.

  3. Mai bine o înfrângere curată decât o victorie murdară – și cu mana lui Dumnezeu cum rămâne?

  4. Alooo, g4media, chiar asa a murit limba romana? O asemenea greseala nu e in niciun caz pardonabila! „Dorinţa mea este foarte simplă, o spun cu cuvintele care le-am scris pe un tricou care mi-a fost oferit”
    PS: Am incercat in google translate si ce sa vezi, pana si google a facut acordul corect: „o spun cu cuvintele PE care le-am scris…”

  5. Maradona „a incetat din viata pe” 25 noiembrie .