UPDATE Papa Francisc, în vârstă de 86 de ani, spitalizat la Roma / Suveranul pontif suferă de o infecție respiratorie
Papa Francisc, în vârstă de 86 de ani, a fost spitalizat miercuri la Roma, iar viitoarele sale angajamente au fost anulate, a anunțat Vaticanul, pe fondul întrebărilor recurente cu privire la starea sa de sănătate, transmite agenția AFP, citată de boursorama.com.
O sursă de la Vatican a declarat pentru AFP că întâlnirile șefului Bisericii Catolice programate pentru joi au fost anulate în așteptarea rezultatelor analizelor sale.
„Sfântul Părinte se află la spitalul Gemelli din această după-amiază pentru controale programate anterior”, a declarat șeful biroului de presă al Sfântului Scaun, Matteo Bruni, într-un comunicat, fără a da alte detalii.
UPDATE Papa Francisc suferă de o „infecție respiratorie (excluzând Covid-19)” și va rămâne spitalizat „pentru câteva zile”, a anunțat miercuri seara directorul biroului de presă al Sfântului Scaun, Matteo Bruni, într-un comunicat. Papa „s-a plâns în ultimele zile de unele dificultăți respiratorii”, se arată în comunicat.
Potrivit cotidianului italian Il Corriere della Sera, Papa a fost dus cu ambulanța la spitalul Gemelli pentru o problemă cardiacă.
În cursul dimineții, iezuitul argentinian, care la jumătatea lunii martie a atins pragul de 10 ani de pontificat, a participat, ca în fiecare miercuri, la audiența generală săptămânală din Piața Sfântul Petru, în timpul căreia a apărut zâmbitor, salutându-i pe credincioși din „papamobilul” său.
Francisc, care se află în scaun cu rotile din mai 2022 din cauza unor dureri cronice la genunchi, fusese deja spitalizat timp de 10 zile la spitalul Gemelli în iulie 2021 pentru o operație majoră la colon.
Într-un interviu acordat în ianuarie, el a sugerat că problemele sale cu diverticulele inflamate – hernii care se formează pe pereții tractului digestiv – au revenit.
Jorge Bergoglio a explicat că încă mai are „sechele” de la anestezia la care a fost supus în momentul operației, ceea ce l-a determinat să excludă până acum o intervenție chirurgicală la genunchi.
Durerile sale la genunchi, care l-au obligat să anuleze mai multe întâlniri în 2022 și să amâne o călătorie în Africa, se află în centrul speculațiilor privind o posibilă demisie.
El a lăsat întotdeauna ușa deschisă acestui scenariu, la fel cum a făcut predecesorul său Benedict al XVI-lea când a demisionat, luând prin surprindere întreaga lume.
În iulie, François a declarat că „nu va mai putea călători” în același ritm ca înainte, menționând chiar posibilitatea de a se retrage.
În februarie, el a declarat însă că demisia unui papă nu trebuie „să devină o modă”, asigurând că această ipoteză „nu se află pe agenda sa pentru moment”.
El beneficiază constant de îngrijitori, atât la Vatican, cât și atunci când călătorește în străinătate, dar recentele sale probleme de sănătate l-au determinat să creeze oficial o nouă funcție, cea de „asistent personal de sănătate”, pentru care a numit un infirmier din Gemelli.
La vârsta de 21 de ani, Francisc a fost la un pas de moarte din cauza unei pleurezii, potrivit biografului său Austen Ivereigh, și i s-a extirpat parțial unul dintre plămâni în octombrie 1957.
Într-o carte publicată recent, el a rememorat acest episod: „Înțeleg cum se pot simți cei care suferă de coronavirus când se chinuie să respire cu ajutorul aparatelor de respirație artificială”.
De asemenea, el și-a amintit de o altă operație de îndepărtare a chisturilor din plămânul său drept într-un interviu acordat renumitului jurnalist și medic argentinian Nelson Castro, subliniind că s-a „recuperat complet” și că „nu s-a mai simțit niciodată limitat de atunci”.
Când era arhiepiscop de Buenos Aires, a fost tratat de un acupuncturist chinez pentru dureri de spate, a mai scris biograful său în luna mai în coloanele publicației The Tablet Catholic.
De asemenea, el suferea de „calculi biliari” și în 2004 a avut o problemă cardiacă „temporară” din cauza unei ușoare îngustări a unei artere, potrivit biografului său.
În plus, problemele sale hepatice au fost rezolvate printr-o schimbare a dietei sale.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii