G4Media.ro

Papa Francisc, în vizită la Budapesta, apel vibrant la primirea migranţilor: Vă…

Sursa Foto: Vatican News

Papa Francisc, în vizită la Budapesta, apel vibrant la primirea migranţilor: Vă rog, haideţi să deschidem porţile!

Papa Francisc lansează un apel vibrant la primirea migranţilor – ”Vă rog, haideţi să deschidem porţile!” -, duminică, la Budapesta, la o slujbă în aer liber, în faţa a zeci de mii de persoane, în ultima zi a vizitei sale în Ungaria, relatează AFP.

El a subliniat acest mesaj de-a lungul întregii sale vizite – o critică indirectă a politicii de excludere a premierului naţionalist ungar Viktor Orban.

În faţa unei mulţimi adunate în soare, în faţa sediului Parlamentului, în centrul capitalei ungare, iezuitul argentinian, în vârstă de 86 de ani, s-a ridicat împotriva ”porţilor închise celor care sunt străini, altfel, migranţi, săraci”.

”Este trist şi dureros să vedem porţi închise: porţile închise ale egoismului nostru împotriva celor care merg în fiecare zi alături de noi (…), potţile închise ale indiferenţei noastre faţă de cei care suferă şi sunt săraci”, a deplâns el.

”Vă rog, haideţi să deschidem porţile!”, a îndemnat Papa, un apărător fervent al drepturilor refugiaţilor, în faţa unor lideri politici şi religioşi, între care şi Viktor Orban.

Cea de a 41-a vizită internaţională a lui Francisc este marcată de tematica migraţiei, în această ţară din Europa Centrală care a ridicat bariere la frontieră în timpul crizei migraţiei din 2015 şi care încarcerează refugiaţi în ”zone de tranzit”, invocând apărarea ”civilizaţiei creştine”.

Papa avertizează de vineri, de când a venit în această fostă ţară comunistă, împotriva tendinţei ”replierii, uneori chiar în numele credinţei”.

Suveranul Pontif şi-a reiterat apelurile la pace în Ucraina vecină, denunţând ascensiunea naţionalismului şi îndemnând la ”regăsirea sufletului european” împotriva ”infantilismului belicos”.

La sfârşitul slujbei, el s-a rugat din nou pentru ”poporul ucrainean împietrit” şi ”poporul rus” şi a îndemnat la ”o lume a fraţilor, nu a zidurilor”.

Un pic mai devreme, Jorge Bergoglio i-a binecuvântat, din ”papamobil”, pe cei aproximativ 50.000 de credincioşi – potrivit autorităţilor locale – prezenţi în piaţă. în apropiere de Dunăre, între care se aflau numeroase familii, tineri şi persoane în ţinute tradiţionale.

Levente Kiss, un student ungar în vârstă de 21 de ani, a salutat ”apelul papei la susţinerea migranţilor, mai ales a celor care fug de războiul din Ucraina”, în contextul în care Ungaria s-a derogat de la politica sa obişnuită şi a primit, de la începutul Războiului rus în Ucraina, numeroşi ucraineni.

”Chiar dacă uneori opinia sa nu corespunde opiniei diverselor organizaţii sau a Guvernului, este important ca dincolo de vorbele politice să ne îndeplinim misiunea creştină”, declară AFP acest tânăr.

”Este pentru prima oară când îl văd pe Papă, pentru că eram prea tânăr în 1991 şi trăiam în străinătate în 1996. Sunt emoţionat, el este important în viaţa mea”, declară Ferenc Toth, în vârstă de 43 de ani, referindu-se la vizitele lui Ioan Paul al II-lea, singurul celălalt Papă care a vizitat Ungaria.

Într-o întâlnire neanunţată în programul său oficial, Francisc a discutat sâmbătă seara – timp de aproximativ 20 de minute – cu primarul Budapestei, Gergely Karácsony, un opozant aprig al premierului Viktor Orban.

El s-a întâlnit şi cu mitropolitul Hilarion, un fost însărcinat cu Relaţiile Externe al Bisericii Ortodoxe Ruse, care era prezent la slujbă duminică.

Mitropolitul Hilarion, reticent faţă de invazia Ucrainei, a fost dat afară de către Patriarhul Chiril, un susţinător apropiat al preşedintelui rus Vladimir Putin, în contextiul în care Războiul din Ucraina a ”îngheţat” relaţiile Bisericii Ortodoxe de la Moscova cu Sfântul Scaun.

Liderul celor 1,3 miliarde de catolici susţine duminică seara, la ora 14.00 GMT (17.00, ora României) un ultim discurs, în faţa reprezentanţilor lumii culturale şi ştiinţifice, la Universitatea Catolică din Budapesta.

El revine duminică seara la Roma şi urmează să-şi susţină, la bordul avionului, tradiţionala conferinţă de presă cu jurnaliştii care-l însoţesc.

În pofida unor dureri permanente la genunchi care-l obligă să se deplaseze în scaunul cu rotile, Francisc a părtu într-o formă destul de bună, la o lună după ce a fost spitalizat timp de trei zile.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...