G4Media.ro

Papa Francisc laudă China: ”Admir China, respect China, este o ţară cu…

Sursa foto: Alberto PIZZOLI / AFP

Papa Francisc laudă China: ”Admir China, respect China, este o ţară cu o cultură milenară, cu o capacitate de dialog” / ”Este pentru mine un vis în sensul că mi-ar plăcea să vizitez China”

Papa Francisc a lăudat vineri „capacitatea de dialog” a Chinei, pe care a calificat-o drept o „mare ţară” şi o „promisiune pentru Biserică”, cu câteva săptămâni înainte de posibila reînnoire a unui acord privind numirea episcopilor între Beijing şi Sfântul Scaun, transmite News.ro.

„China este pentru mine un vis, în sensul că mi-ar plăcea să vizitez China, care este o ţară mare”, a declarat Papa în cadrul unei conferinţe de presă în avionul care îl ducea înapoi la Roma după un lung turneu în Asia de Sud-Est şi Oceania, potrivit AFP.

„Admir China, respect China, este o ţară cu o cultură milenară, cu o capacitate de dialog şi o capacitate de înţelegere reciprocă care depăşeşte diferitele sisteme pe care le-a avut”, a adăugat el.

„Cred că China este o promisiune şi o speranţă pentru Biserică”, a continuat Francisc, cu câteva săptămâni înainte de reînnoirea aşteptată a unui acord între Beijing şi Sfântul Scaun privind numirea episcopilor.

Acordul, care a fost deja reînnoit în 2020 şi 2022 şi al cărui conţinut nu a fost făcut public, urmăreşte să-i reunească pe catolicii chinezi împărţiţi între Biserica oficială şi cea clandestină, dându-i în acelaşi timp Papei ultimul cuvânt în numirea episcopilor.

Vaticanul şi China nu au relaţii diplomatice, deoarece Vaticanul este una dintre cele aproximativ zece ţări care recunosc Taiwan (oficial „Republica Chineză”) în detrimentul Beijingului („Republica Populară Chineză”).

Cu toate acestea, în 2018, ei au semnat un acord istoric privind problema spinoasă a numirii episcopilor în China. Textul este aplicat în linii mari. Dar unele numiri au fost făcute fără autorizaţia Papei.

Constituţia chineză recunoaşte „libertatea de credinţă religioasă”, adică dreptul de a crede într-o religie, dar nu şi „libertatea religioasă”, care are un domeniu de aplicare mai larg.

Partidul Comunist Chinez se fereşte de orice putere rivală care i-ar putea ameninţa autoritatea, iar organizaţiile religioase sunt printre acestea.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

5 comentarii

  1. Ce urat! Kamala ucigasa de copii pe cand China e un simbol al libertatii.

  2. Da, bolile degenerative ce apar odată cu vârsta nu iartă pe nimeni… Păcat, că era un Papă destul de reformist!

  3. Eu zic să te stabilești în China, băi papo. Mai deunăzi ziceai că există o încercare de anulare a culturii ruse. Eu zic să iei un steag roșu și un portret al lui Mao și să defilezi la Beijing în Piața Tiananmen.

  4. …Prigojin, te-ai reincarnat nebunule…

  5. s-a dilit și marele șaman.