G4Media.ro

Papa Francisc nu a putut să citească un discurs la o conferinţă,…

Sursa foto: Vatican News

Papa Francisc nu a putut să citească un discurs la o conferinţă, din cauza problemelor respiratorii în urma intervenţiei chirurgicale abdominale: „Sunt încă sub efectele anesteziei, respiraţia mea nu este bună”

Papa Francisc nu a putut să citească un discurs planificat la o conferinţă joi, spunând că are încă probleme de respiraţie în urma recentei intervenţiei chirurgicale abdominale, relatează Reuters, citată de Agerpres.

„Sunt încă sub efectele anesteziei, respiraţia mea nu este bună”, a declarat papa Francisc în cadrul unei conferinţe a Bisericii Catolice Orientale, precizând că delegaţii vor primi în schimb un text al discursului.

Întrebat cum se simte, suveranul pontif, în vârstă de 86 de ani, a răspuns: „Sunt încă în viaţă”.

Papa Francisc a fost operat pe 7 iunie la spitalul Gemelli din Roma sub anestezie generală pentru absorbirea unor „aderenţe” dureroase de pe peretele abdominal, consecinţe ale operaţiei sale la colon din iulie 2021.

Suveranul pontif a fost externat la nouă zile după intervenţia chirurgicală. El a avut un program încărcat după întoarcerea la Vatican vinerea trecută, inclusiv întâlniri cu preşedinţii Cubei şi Braziliei.

Papa Francisc avea incluse în programul său pentru joi opt evenimente.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...