Papa Francisc reia audiențele generale cu public, îndepând din 2 septembrie
Începând de miercuri, 2 septembrie 2020, Papa Francisc va relua audiențele generale de miercuri cu participarea fizică a credincioșilor, a anunțat astăzi Prefectura Casei Pontificale, relatează Vatican News.
Din motive sanitare, reluarea audiențelor generale cu participarea credincioșilor nu se va face în Piața San Pietro, nici în Aula Paul al VI-lea, ci în Curtea ”Sfântul Damasus” din interiorul Palatului Apostolic, în Cetatea Vaticanului.
Dând curs indicațiilor sanitare emise de autorități, audiențele generale de miercuri din timpul lunii septembrie se vor desfășura începând cu ora Romei 9.30.
Participarea este deschisă pentru toți cei care doresc să vină. Intrarea participanților începe la ora 7.30 și se face pe la așa numitul ”Portone di Bronzo”, din partea dreaptă a coloanelor lui Bernini.
Din 11 martie și până miercuri, 26 august, papa Francisc a ținut audiențele generale săptămânale de miercuri în interiorul Bibliotecii private a Palatului Apostolic.
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank