Papa Francisc s-a rugat într-o bazilică din Roma pentru victimele din Liban
Papa Francisc a părăsit miercuri Vaticanul şi s-a rugat într-o bazilică din Roma pentru Liban, după o explozie în portul din Beirut în care peste 100 de persoane şi-au pierdut viaţa, relatează joi dpa, citată de Agerpres.
Liderul Bisericii Catolice, în vârstă de 83 de ani, a mers la Bazilica Sfânta Maria Mare, aproape de gara principală din Roma, a anunţat Vaticanul într-un comunicat.
Papa Francisc se rugase deja pentru victimele exploziilor din Liban în cadrul audienţei generale de miercuri dimineaţă.
Un eveniment a fost organizat miercuri la Bazilică pentru a marca apariţia Fecioarei Maria Papei Liberius în urmă cu 1.662 de ani, potrivit Vatican News.
Pelerinii şi turiştii au umplut străzile, iar Vatican News a arătat imagini cu vizitatori făcând fotografii cu Papa. Suveranul Pontif a părăsit miercuri Vaticanul pentru a se ruga în altă parte, în pofida riscului reprezentat de epidemia de coronavirus.
sursa foto: Vatican Media
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
7 comentarii