Papa Francisc se declară bucuros să călătorească în Mongolia: O bună ocazie pentru o întâlnire cu un popor nobil
Papa Francisc s-a declarat duminică „bucuros” să călătorească joia viitoare în Mongolia, o ţară cu populaţie majoritar budistă, pentru a se întâlni cu „un popor nobil şi înţelept” şi pentru a vizita „o Biserică mică în număr, dar dinamică în credinţă”, informează AFP conform Agerpres.
„Este vorba despre o vizită atât de mult dorită”, a declarat suveranul pontif după rugăciunea sa publică Angelus, oficiată în duminică de la balconul Palatului Apostolic din Piaţa Sfântul Petru din Roma.
Această călătorie „în inima Asiei”, care se va încheia pe 4 septembrie, va fi o bună ocazie „pentru a se întâlni cu un popor nobil, înţelept, cu o mare tradiţie religioasă”, a declarat papa Francisc.
Mongolia, o fostă ţară-satelit a Uniunii Sovietice şi devenită o democraţie în 1992, are una dintre cele mai mici comunităţi catolice din lume, evaluată la aproximativ 1.450 de membri dintr-o populaţie totală de 3 milioane de locuitori.
Adresându-se direct mongolilor, liderul spiritual de la Vatican a declarat: „Le mulţumesc autorităţilor voastre pentru invitaţia lor plină de curtoazie, precum şi celor care pregătesc vizita mea cu mult zel”.
Vizita va reprezenta o modalitate prin care papa Francisc speră să construiască o relaţie de apropiere cu cei doi mari vecini ai Mongoliei, Rusia şi China.
Această călătorie îndelungată, ce include un zbor de nouă ore cu avionul între Roma şi capitala mongolă Ulan Bator, va fi totodată un test pentru starea de sănătate a suveranului pontif în vârstă de 86 de ani, care a suportat în luna iunie o dificilă operaţie abdominală sub anestezie generală şi care se confruntă de mai mulţi ani cu probleme locomotorii.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii