Papa Francisc -un suveran pontif care va rămâne în istorie mai ales pentru valorile sale predominant pogresiste

Papa Francisc I a fost primul suveran pontif originar din America de Sud. El a fost ales cel de-al 266-lea cap al Bisericii Romano-Catolice în martie 2013, după retragerea din funcție a Papei Benedict al XVI-lea. Defunctul suveran pontif și-a luat titlul papal după Sfântul Francisc de Assisi din Italia. Înainte de alegerea sa ca papă, el a ocupat timp de mai bine un deceniu ca cardinal al Bisericii Romano-Catolice din Argentina și arhiepiscop de Buenos Aires. Francisc a fost, de asemenea, președinte al Conferinței Episcopale din Argentina din 2005 până în 2011. Numit Persoana Anului de către revista Time în 2013, mandatul Papei Francisc a fost caracterizat de umilință și de susținerea deschisă a oamenilor săraci și marginalizați din lume. De asemenea, el a pledat în domenii precum diplomația politică și pentru ecologism, scrie site-ul Biography..

S-a născut Jorge Mario Bergoglio la Buenos Aires pe 17 decembrie 1936, fiind fiul unor imigranți italieni, scrie site-ul oficial al Vaticanului. Tatăl său, Mario, a fost contabil angajat la căile ferate, iar mama sa, Regina Sivori, a fost o soție devotată creșterii celor cinci copii ai lor. S-a calificat ca tehnician chimist și apoi a ales calea preoției, intrând la Seminarul diecezan din Villa Devoto. La 11 martie 1958 a intrat în noviciatul Societății lui Isus. Și-a completat studiile umaniste în Chile și s-a întors în Argentina în 1963 pentru a absolvi cu o diplomă în filosofie la Colegio de San José din San Miguel. Din 1964 până în 1965 a predat literatură și psihologie la Colegiul Immaculate Conception din Santa Fé, iar în 1966 a predat aceeași materie la Colegio del Salvatore din Buenos Aires. În perioada 1967-70 a studiat teologia și a obținut o diplomă de la Colegio de San José.

La 13 decembrie 1969 a fost hirotonit preot de arhiepiscopul Ramón José Castellano. Și-a continuat pregătirea între 1970 și 1971 la Universitatea din Alcalá de Henares, Spania, iar la 22 aprilie 1973 a făcut profesiunea finală cu iezuiții. Întors în Argentina, a fost maestru de novici la Villa Barilari, San Miguel; profesor la Facultatea de Teologie din San Miguel; consultant al Provinciei Companiei lui Isus și, de asemenea, rector al Colegio Máximo al Facultății de Filosofie și Teologie.

La 31 iulie 1973 a fost numit Provincial al iezuiților din Argentina, funcție pe care a deținut-o timp de șase ani. Și-a reluat apoi activitatea în sectorul universitar și, din 1980 până în 1986, a fost din nou rector al Colegio de San José, precum și preot paroh, tot în San Miguel. În martie 1986 a plecat în Germania pentru a-și termina teza de doctorat; superiorii săi l-au trimis apoi la Colegio del Salvador din Buenos Aires și apoi la biserica iezuită din orașul Córdoba, ca director spiritual și confesor.

Cardinalul Antonio Quarracino, arhiepiscop de Buenos Aires, a fost cel care l-a dorit ca colaborator apropiat. Astfel, la 20 mai 1992, Papa Ioan Paul al II-lea l-a numit episcop titular de Auca și auxiliar de Buenos Aires. La 27 mai a primit ordinarea episcopală de la cardinal în catedrală. Și-a ales ca motto episcopal, miserando atque eligendo, iar pe stema sa a inserat ihs, simbolul Societății lui Isus.

A acordat primul său interviu ca episcop unui buletin parohial, Estrellita de Belém. A fost imediat numit vicar episcopal al districtului Flores, iar la 21 decembrie 1993 i s-a încredințat și funcția de vicar general al arhiepiscopiei. Astfel, nu a fost o surpriză când, la 3 iunie 1997, a fost ridicat la demnitatea de Arhiepiscop coadjutor de Buenos Aires. Nu trecuseră nici nouă luni când, la moartea cardinalului Quarracino, i-a succedat acestuia, la 28 februarie 1998, în calitate de arhiepiscop, primat al Argentinei și ordinar pentru credincioșii de rit oriental din Argentina care nu au un ordinar de rit propriu.

Trei ani mai târziu, la Consistoriul din 21 februarie 2001, Ioan Paul al II-lea l-a creat cardinal, atribuindu-i titlul de San Roberto Bellarmino. El le-a cerut credincioșilor să nu vină la Roma pentru a sărbători crearea sa ca cardinal, ci mai degrabă să doneze săracilor ceea ce ar fi cheltuit pe călătorie. În calitate de Mare Cancelar al Universității Catolice din Argentina, este autorul cărților Meditaciones para religiosos (1982), Reflexiones sobre la vida apostólica (1992) și Reflexiones de esperanza (1992).

În octombrie 2001 a fost numit raportor general al celei de-a X-a Adunări Generale Ordinare a Sinodului Episcopilor cu privire la Ministerul Episcopal. Această sarcină i-a fost încredințată în ultimul moment pentru a-l înlocui pe cardinalul Edward Michael Egan, arhiepiscop de New York, care a fost obligat să rămână în țara sa natală din cauza atacurilor teroriste din 11 septembrie. În cadrul Sinodului, el a pus un accent deosebit pe „misiunea profetică a episcopului”, pe faptul că acesta este un „profet al dreptății”, pe datoria sa de a „propovădui neîncetat” doctrina socială a Bisericii și, de asemenea, de a „exprima o judecată autentică în materie de credință și morală”.

În tot acest timp, cardinalul Bergoglio devenea din ce în ce mai popular în America Latină. În ciuda acestui fapt, el nu și-a relaxat niciodată abordarea sobră sau stilul de viață strict, pe care unii l-au definit ca fiind aproape „ascetic”. În acest spirit de sărăcie, a refuzat să fie numit președinte al Conferinței Episcopale din Argentina în 2002, dar trei ani mai târziu a fost ales și apoi, în 2008, reconfirmat pentru un nou mandat de trei ani. Între timp, în aprilie 2005, a luat parte la Conclavul în care a fost ales Papa Benedict al XVI-lea.

Ca arhiepiscop de Buenos Aires – o dioceză cu peste trei milioane de locuitori – a conceput un proiect misionar bazat pe comuniune și evanghelizare. Avea patru obiective principale: comunități deschise și frățești, laici informați care să joace un rol principal, eforturi de evanghelizare adresate fiecărui locuitor al orașului și asistență pentru săraci și bolnavi. El și-a propus să reevanghelizeze Buenos Aires, „ținând cont de cei care locuiesc acolo, de structura și istoria sa”. El le-a cerut preoților și laicilor să lucreze împreună. În septembrie 2009, el a lansat campania de solidaritate pentru bicentenarul independenței țării.

Papa Francisc a fost cunoscut mai ales pentru pozițiile sale progresiste. El le-a spus membrilor Academiei Pontificale de Științe că susține teoria Big Bang și evoluția. Potrivit ziarului The Independent, Papa Francisc a declarat că „Big Bang-ul, pe care astăzi îl considerăm a fi originea lumii, nu contrazice intervenția creatorului divin, ci, mai degrabă, o necesită”. El a mai spus că evoluția „nu este incompatibilă cu noțiunea de creație”.

El s-a pronunțat împotriva abuzurilor globale și a utilizării abuzive a puterii politice și economice, deplângând disparițiile și presupusele asasinate a 43 de studenți din Mexic; pericolele și pierderile de vieți cauzate de imigrație; proasta gestionare financiară în cadrul bisericii și abuzurile sexuale. Decizia sa de a lua măsuri drastice împotriva corupției bisericești și de a excomunica membri ai Mafiei a fost salutată atât de catolici, cât și de necatolici, deși a primit și amenințări cu moartea.

În septembrie 2015, Papa Francisc a continuat să agite status quo-ul în Biserica Catolică atunci când a anunțat că preoților din întreaga lume li se va permite să ierte „păcatul avortului” în timpul unui „an al milei”, care a început la începutul lunii decembrie 2015. Papa a scris despre acest act de compasiune într-o scrisoare, afirmând: „Mă gândesc în special la toate femeile care au recurs la avort. Sunt foarte conștient de presiunea care le-a condus la această decizie. Știu că este un calvar existențial și moral. Am întâlnit atât de multe femei care poartă în inimă cicatricea acestei decizii chinuitoare și dureroase. Ceea ce s-a întâmplat este profund nedrept; cu toate acestea, numai înțelegerea adevărului ne poate permite să nu ne pierdem speranța.”

După ce și-a exprimat sprijinul pentru alăptarea în public în timpul Sfintei Liturghii anuale de Sărbătoarea Botezului Domnului din 2017, Papa a făcut comentarii similare în timpul ceremoniei din 2018. Observând cum plânsul unui bebeluș îi determină pe ceilalți să îi urmeze exemplul, el a spus că, dacă bebelușii prezenți „încep un concert” de plâns pentru că le este foame, atunci mamele ar trebui să se simtă libere să îi hrănească chiar acolo, ca parte a „limbajului iubirii”.

În octombrie 2020, Papa Francisc și-a exprimat sprijinul pentru uniunile civile între persoane de același sex, așa cum se vede în documentarul Francisco. „Ceea ce trebuie să creăm este o lege a uniunilor civile. În acest fel, ei sunt acoperiți din punct de vedere legal”, a spus Francisc în documentar.

Nu toate deciziile Papei au fost concepute pentru a aduce schimbări: O scrisoare papală făcută publică în februarie 2020 a dezvăluit respingerea unei propuneri de a permite hirotonirea bărbaților căsătoriți în zonele îndepărtate care nu sunt deservite de preoți, un rezultat care i-a mulțumit pe conservatorii catolici îngrijorați de slăbirea tradițiilor bisericii.

Pontificatul lui Francisc a fost zguduit de dezvăluiri de abuzuri sexuale în sânul Bisericii Catolice, în Chile, Statele Unite, Australia și în alte țări. În decembrie 2019, Papa Francisc a anunțat că biserica va aboli regula „secretului pontifical” în chestiuni legate de abuzurile sexuale, permițând o cooperare sporită cu autoritățile seculare. De asemenea, Papa a ridicat de la 14 la 18 ani vârsta la care Vaticanul consideră că subiecții imaginilor pornografice sunt grupați în pornografia infantilă.

În sfârșit, Papa Francisc a fost cunoscut pentru activismul său de mediu. El le-a reproșat liderilor mondiali că nu au reușit „să ajungă la acorduri globale cu adevărat semnificative și eficiente privind mediul”. De asemenea, el a cerut ca „combustibilii fosili foarte poluanți” să fie „înlocuiți progresiv, fără întârziere”.