G4Media.ro

Papa Francisc va efectua o vizită în Ungaria în luna septembrie

Sursa foto: Captură video - Vatican News

Papa Francisc va efectua o vizită în Ungaria în luna septembrie

Papa Francisc va efectua o vizită la Budapesta în data de 12 septembrie, unde va participa la misa de închidere a congresului internațional de euharistică, a declarat pentru MTI, cardinalul Erdő Péter.

Papa Francisc a încheiat o vizită istorică în Irak şi a părăsit oraşul Bagdad la bordul unui avion, luni, după ce a vizitat mai multe oraşe irakiene afectate de conflicte armate, s-a întâlnit cu lideri religioşi musulmani şi creştini şi a propovăduit pacea şi coexistenţa în faţa războiului.

În timpul acestei vizite, prima întreprinsă de un suveran pontif în Irak, papa Francisc a vizitat patru oraşe irakiene, inclusiv Mosul, fostul bastion al organizaţiei teroriste Stat Islamic, un oraş în care zone vaste se află în continuare în ruine, şi le-a spus rezidenţilor că „pacea este mai puternică decât războiul”.

„Irakul va rămâne pentru totdeauna alături de mine, în inima mea”, a adăugat papa Francisc.

Liderul de Vatican, care a prezentat mici dificultăţi motorii în anumite momente, a participat totodată la o primă întâlnire istorică cu marele ayatolah Ali al-Sistani, cel mai important cleric al comunităţii musulmane şiite din Irak.

Potrivit AFP, prima vizită a unui suveran pontif în Irak s-a desfăşurat fără incidente, într-o ţară zguduită constant de violenţe.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...