Papa Francisc va fi externat în următoarele zile, anunță Vaticanul / Suveranul Pontif a fost supus săptămâna trecută unei intervenţii chirugicale pentru o hernie abdominală
Papa Francisc va fi externat din spitalul Gemelli din Roma în următoarele zile, a anunţat biroul de presă al Vaticanului într-un comunicat dat miercuri publicităţii, potrivit Reuters şi AFP, citate de Agerpres.
Suveranul pontif a fost supus săptămâna trecută unei intervenţii chirugicale pentru o hernie abdominală, iar medicii spun că recuperarea a progresat normal, a precizat Vaticanul.
”Sfântul Părinte s-a odihnit bine pe parcursul nopţii. Personalul medical raportează că evoluţia clinică se derulează normal, fără complicaţii şi preconizează aşadar o externare în următoarele zile”, a anunţat într-un comunicat şeful serviciului de presă al Sfântului Scaun, Matteo Bruni, potrivit AFP.
”În cursul dimineţii, Sfântul Părinte s-a dedicat muncii. Înainte de masa de prânz, a mers la micuţa capelă din apartamentul privat, unde s-a recules în rugăciune şi a primit împărtăşania”, a adăugat el.
Suveranul pontif a fost operat pe 7 iunie la spitalul Gemelli din Roma sub anestezie generală pentru absorbirea unor „aderenţe” dureroase de pe peretele abdominal, consecinţe ale operaţiei sale la colon din iulie 2021.
Îşi continuă convalescenţa la etajul 10 al Gemelli, supranumit „spitalul papilor”, în aceeaşi rezervă care a fost utilizată de mai multe ori şi de Ioan Paul al II-lea. Audienţele suveranului pontif au fost anulate până pe 18 iunie.
Operat la plămâni la vârsta de 21 de ani, afectat de probleme la şolduri şi genunchi, papa Francisc este nevoit deseori să-şi modifice agenda din cauza problemelor de sănătate.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank