Paradoxul lui Iohannis

Klaus Iohannis a dus în ultimii ani o adevărată bătălie anti-PSD, după cum spune în mod repetat președintele-candidat. Și echipa lui vorbește din 2017 despre strategia lui Iohannis: să lase PSD să-și devoaleze natura fundamental anti-democratică pentru a se prăbuși fără cale de întoarcere. Paradoxal, desăvârșirea acestui plan ar însemna fix lucrul de care Iohannis se teme cel mai tare: eliminarea PSD încă din primul tur (o rușine istorică) și finala prezidențială cu Dan Barna.

• ”Această schimbare care s-a produs astăzi este încununarea unei lupte de uzură duse în ultimii trei ani de mine împreună cu opoziția parlamentară și a fost încununată de succes” (Iohannis, 4 noiembrie).
• ”M-am luptat, alături de voi, liberalii, și de celelalte partide de opoziție pentru a stopa acest proces sau măcar pentru a reduce efectele dramatice ale infestării instituțiilor statului cu virusul incompetenței. A fost o luptă pe care am dus-o în toți acești ani și la nivel european, pentru a salva credibilitatea României și a preveni prejudiciile imense care ar fi însemnat inclusiv bani mai puțini pentru țara noastră” (Iohannis, 8 august).

De la începutul acestui an, care a coincis și cu lansarea neoficială a campaniei electorale continue pentru cele patru rânduri de alegeri, Iohannis a luat aproape zilnic la țintă PSD. Absențele lui prelungi din arenă în 2017 și 2018 au fost compensate cu vârf și îndesat, pe măsură ce alegerile europarlamentare și cele prezidențiale se apropiau. Cu fiecare sondaj care arăta prăbușirea PSD de la înălțimea celor 46% câștigate în noiembrie 2016, Iohannis ataca și mai dezlănțuit. Cartea anti-PSD avea să se dovedească cea câștigătoare la europarlamentare și la referendumul din 26 mai, care a consfințit că populația s-a săturat de Dragnea, Dăncilă & co.

Teoria luptei anti-PSD a fost susținută apăsat de oamenii președintelui încă de la începutul lui 2017, când justiția și economia erau sub atacul dezlănțuit al PSD-iștilor lui Dragnea. În fața reproșurilor publice ale multor membri ai societății civile față de apatia aparentă a lui Iohannis, teoria lansată a fost următoarea: Iohannis adoptă o atitudine diferită de a lui Băsescu tocmai pentru a permite societății civile să riposteze, să se organizeze și să aibă o viață proprie, în lipsa unui președinte-tătuc care duce lupta anti-PSD și preia toată energia societății.

Singurele momente în care Iohannis avea să intervină erau cele critice, în care reacția instituțională era obligatorie pentru a opri marile abuzuri (prezența la celebra ședință de guvern Grindeanu cu ”elefanții” amnistia și grațierea, atacarea la CCR a legislației pe justiție etc). Ca dovezi că strategia a fost corectă, susținătorii ei enumeră protestele mamut din 2017 și 2018, împiedicarea amnistiei și grațierii, stoparea noilor coduri penale și, în cele din urmă, înfrângerea categorică a PSD la europarlamentare. Adică o reacție vie, atât de puternică, încât a atras atenția întregii Europe, uimită de vitalitatea acestui popor aflat la marginea Uniunii.

S-a încheiat lupta cu PSD după ce Dăncilă, rămasă ca soldatul japonez în tranșee, a fost evacuată de la Palatul Victoria?

Pentru Iohannis, aparent da. Nimic mai facil pentru președinte decât o luptă cu Viorica Dăncilă în turul 2 al prezidențialelor: ar câștiga fără să miște un deget, toată suflarea anti-PSD s-ar mobiliza masiv. Dar, pentru Dăncilă și PSD, prezența în turul 2 ar fi în sine un câștig. Ar demonstra activului de partid că PSD contează încă (în definitiv, toți candidații PSD au pierdut în turul 2 înaintea lui Dăncilă), că Pro România nu e alternativa reală, că partidul are resurse să revină puternic la localele și parlamentarele din 2020.

Pentru România însă, clasarea lui Dăncilă mai jos de locul 2 ar fi răsplata meritată pentru nenorocirile făcute de PSD în ultimii trei ani. Atacurile permanente la justiție și economie, încercările neobosite de distrugere a echilibrelor din societate, inversarea valorilor – cu efecte profund nocive în societate – toate merită o pedeapsă electorală exemplară, după cum însuși Iohannis a spus. Prăbușirea PSD în premieră pe locul 3 sau 4 în alegeri ar putea fi semnalul că partidul trebuie să se reformeze. Confruntat cu rușinea electorală, cu problema demografică reală din rândul propriului electorat tradițional, PSD ar avea o șansă să-și schimbe atitudinea profund nedemocratică. Nu trebuie să ne ferim de cuvinte: un partid mafiotizat, care practică pe scară largă furtul resurselor și care aproape a distrus relațiile internaționale ale Românie nu are ce căuta în prim-planul politicii.

Iar pentru Iohannis, eliminarea lui Dăncilă încă din primul tur ar fi dovada supremă că strategia sa a fost una corectă. Chiar dacă asta ar însemna să intre în finală cu Dan Barna, candidatul USR, cel de care se ferește pentru că se bat pe același public anti-PSD. Fuga lui Iohannis de orice dezbatere, orice interviu ori conferință de presă tocmai asta arată: teama de o eroare care l-ar putea coborî în sondaje, în favoarea lui Barna (singurul care poate capitaliza pe seama electoratului non-PSD).

Decizia e doar a alegătorilor. Dar ea depinde și de prestația lui Dan Barna, care s-a păstrat tactic în zona non-agresivității față de președinte. Atacurile lui s-au concentrat exclusiv pe PSD, iar acum i-a dispărut și lui obiectul muncii. Vom vedea duminică seară dacă tactica lui a fost suficient de atrăgătoare pentru votanți.

Și tot duminică seară vom vedea dacă publicul non-PSD, cel mai numeros (o arată rezultatele tuturor alegerilor prezidențiale din 2004 încoace) va avea de ales în premieră în turul 2 între doi candidați anti-PSD.