G4Media.ro

Paradoxul României: E țara UE cu cea mai mare scădere a populației,…

Foto: Eurostat

Paradoxul României: E țara UE cu cea mai mare scădere a populației, dar regiunea Ilfov are cea mai mare creștere din toată Europa / Suntem pe locul 6 în UE ca populație

România a înregistrat în ultimul deceniu cea mai mare scădere a populației în termeni absoluți (peste un milion de rezidenți), potrivit datelor colectate de Eurostat după recensământul general din toate statele membre UE. În același timp însă, zona Ilfov – București e regiunea cu cea mai mare creștere procentuală a populației, cu peste 40%.

România e pe locul șase din punct de vedere al populației, cu 19,05 milioane de rezidenți, urmată de Țările de Jos (17,4 milioane). Cele mai populate cinci țări ale UE în 2021 erau Germania (83,2 milioane de persoane), Franța (67,9 milioane), Italia (59,0 milioane), Spania (47,4 milioane) și Polonia (37,0 milioane).

Comparativ cu datele din 2011, reiese că populația a crescut cel mai mult în termeni absoluți în Germania (o creștere de peste 3 milioane de persoane), în timp ce cea mai mare rată de creștere a fost observată în Malta (24,5 %).

Față de acum un deceniu, cea mai mare scădere în termeni absoluți s-a înregistrat în România (o scădere de peste un milion de persoane, de la 20,1 milioane la 19,05 milioane), iar în termeni relativi Bulgaria a înregistrat cea mai mare scădere a populației rezidente, de 11,5 %.

În comparație cu recensământul populației și al locuințelor din 2011, datele de la recensământul din 2021-2022 indică, în general, creșteri ale populației în vestul și nordul UE și scăderi în est și sud.

Astfel, în privința variației pe regiuni, cele mai mari creșteri ale populației au fost înregistrate în regiunea Ilfov (+40%), în regiunea germană Wartburgkreis (+27%), în Luxemburg (+26%), în regiunea malteză Gozo și Comino și în regiunea franceză Guyane (25% fiecare), precum și în Malta (+24%).

Cele mai mari scăderi ale populației față de 2011 au fost înregistrate în regiuni din Bulgaria și Croația (18 regiuni au înregistrat o scădere a populației cuprinsă între -17% și -25%).

Populația totală a UE este de 443,2 milioane de locuitori.

În rândul țărilor de dimensiuni medii din punct de vedere al populației, Suedia (10,5 milioane) a depășit Portugalia (10,3 milioane). Malta (0,5 milioane), Luxemburg (0,6 milioane) și Cipru (0,9 milioane) au rămas cele mai mici țări din UE, cu mai puțin de un milion de locuitori.

La nivelul regiunilor NUTS 3 din UE, cel mai mare număr de rezidenți a fost înregistrat în regiunea Madrid (6,7 milioane de persoane), urmată de regiunea Barcelona (5,7 milioane) și de regiunea Roma (4,2 milioane). În același timp, cel mai mic număr de rezidenți a fost înregistrat în regiunea spaniolă El Hierro (11 290), urmată de regiunea greacă Evrytania (17 428) și de regiunea austriacă Lungau (20 164).

Creșteri și scăderi ale populației în comparație cu 2011

Comparativ cu recensământul populației și al locuințelor din 2011, rezultatele preliminare pentru 2021 indică o creștere a populației în 16 țări din UE, printre care cele mai mari schimbări au fost înregistrate în Luxemburg (+26%), Malta (+24%) și Suedia (+10%). În același timp, populația a scăzut în nouă țări din UE, cele mai mari scăderi fiind înregistrate în Bulgaria (-11%), Croația (-10%), Letonia (-9%) și Lituania (-8%).

Proiecții demografice

Conform celor mai recente proiecții demografice publicate de Eurostat, populația UE va scădea cu 6% între 1 ianuarie 2022 și 1 ianuarie 2100, ceea ce înseamnă 27,3 milioane de persoane mai puțin.

Eurostat estimează că populația UE va atinge un vârf de 453 de milioane de persoane în 2026, înainte de a scădea la un nivel estimat de 420 de milioane de persoane în 2100.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

11 comentarii

  1. Aveti ceea ce ati votat! La fel si restul de 60% care nu voteaza…
    Hristos a-nviat!

    • Politicienii noștri sunt oglinda oamenilor. Oamenii care votează oameni josnici sunt la rândul lor josnici. Oamenii care nu votează sunt egoiști, izolați, încearcă să își construiască o bulă bazată pe minciuna că politica nu îi afectează, că „toți sînt la fel”.
      România are politicienii pe care îi merită, de bine de rău votul este liber și suficient de corect.

  2. Și eu îmi doresc sa plec, cel puțin pentru o vreme, sa încerc și alte culturi, sa experimentez. Din ce se vede, în România lucrurile vor stagna, politic suntem într o mare groapa și la ce se vede la orizont și anume extremismul de tip aur, sos… Lucrurile vor deveni și mai rele. Una e sa îți impui punctul de vedere ca și tara, sa te ridici, una e sa urli ca un cocalari și sa ameninti precum Simion și mulți alții. Păcat de tara asta…

    • „Păcat de țara asta” – glumești, țara e în mică măsură geografie, o țară este mai ales oamenii ei. Nu e nimic de regretat la poporul român, votează USL-ul de peste 30 de ani. USL-ul care nu le face autostrăzi, spitale, școli, care oamenilor „de rând” le dă pensii de mizerie la 65 de ani iar „specialilor” mii de euro la 47 de ani, etc.

  3. Copilul nostru și-a dat demisia săptămâna trecută .Mi a zis că nu vede un viitor aici chiar daca are salariul peste medie se vede împotmolit Intr o zona gri din care nu mai scapă .In luna mai pleacă fără regrete .La fel și partenera lui.Au 25 ani.Eu am fost plecat 18 ani ,am revenit de gura soției in Ro.Nivelul de viață mi a scăzut brusc cât și dorința de a trai .Mă voi întoarce acasă în țară de adopție (ce dor îmi e de ea)

    • Eu am 31 de ani, la fel și soția. Lucram în IT și avem salarii mult peste medie și chiar nu avem de ce se ne plângem dpdv. Dar… România, cu totul, oferă un trai mizer. În fiecare zi vad, cocalari, bombardieri, pitipoance, fel și fel de personaje ajuns în diverse funcții politice, suntem mințiți an de an, cu spitale noi, scoli noi, infrastructura… Acum mai nou se încearcă și ruperea de civilizație de UE prin diverse personaje care sunt lăsate la TV sa facă propaganda. După se vor intreba de ce au plecat tinerii și de ce au ales sa plece spre vest și nu sa rămână alături de estici, de rusi…

  4. Pentru ca românii plecați să nu-și uite de tot istoria și chiar limba maternă trebuie înființat un TVR Didactic, cu readucere pe net a Bibliotecii Digitale a Bucureștilor.

  5. Nu am inteles de ce acesta este un paradox (conform titlului).
    Lumea pleaca afara sau se muta in aglomeratiile urbane unde se castiga mai bine. Unde este paradoxul?

  6. Un exod puternic, de parca romanica ar fi in razboi. De fapt este sub OCUPATIA propriei armate de speciali; de aia si-au denumit pensiile nesimtite, „ocupationale”.

  7. De ce să muncești pentru speciali si bugetari in România? 😀

  8. Si pe 19 în lume la complexitatea economiei!