G4Media.ro

Parcarea maşinilor la aeroportul Maramureș, permisă doar cu taxă începând din luna…

Aeroportul Internațional Maramureș, aimm.eu

Parcarea maşinilor la aeroportul Maramureș, permisă doar cu taxă începând din luna august

Accesul în parcarea Aeroportului Internaţional Maramureş (AIM) se va efectua doar pe baza unui tichet de parcare eliberat automat de terminalul de intrare din dreptul barierei de acces sau a unui abonament de parcare, a informat, marţi, administraţia aeroportuară, transmite Agerpres.

Conform sursei citate, începând din 5 august, accesul în incinta parcării se face numai în urma unei taxe. Timp de peste 30 de ani, accesul în parcare a fost gratuit.

„Cu un număr de peste 170 de locuri de parcare, Aeroportul Internaţional Maramureş oferă şi asigură acces rapid şi convenabil: acces rapid către check-in; tariful include serviciile complete; fără rezervare prealabilă(…)Aeroportul nu asigură paza parcării sau supravegherea video a (auto)vehiculelor aflate în parcare. Camerele TVCI instalate sunt destinate exclusiv supravegherii fluxurilor, înregistrările video nefiind disponibile publicului”, a precizat AIM.

Totodată, conducătorii auto au obligaţia să nu lase la vedere în vehicule obiecte de valoare.

„Aeroportul Internaţional Maramureş R.A. nu răspunde de eventualele daune, prejudicii sau furturi ce pot avea loc în Parcare ca urmare a nerespectării acestei obligaţii. La parcarea (auto)vehiculelor, conducătorul este obligat să îşi asigure bunurile lăsate în interiorul (auto)vehiculului, prin închiderea şi blocarea uşilor, capotelor, motorului, portbagajului, geamurilor, trapei, buşonului rezervor etc., Aeroportul nerăspunzând în niciun fel pentru securitatea acestora”, a mai subliniat conducerea AIM.

Aeroportul Internaţional Maramureş deserveşte curse interne, internaţionale, charter, medical şi business.

Noul terminal al aerogării de pasageri, aflat în construcţie, urmează a fi dat în exploatare până la finele acestui an.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează