G4Media.ro

Parchetul European a intrat în Bulgartransgaz din cauza depozitului de la gaze…

Sursa foto: EPPO

Parchetul European a intrat în Bulgartransgaz din cauza depozitului de la gaze de la Ciren – presa bulgărească

Parchetul European a intrat în clădirea Bulgartransgaz în cursul dimineţii de marţi, după ce poliţia a asigurat accesul în încăperile operatorului public de gaze. Motivul este legat de o sesizare privind nereguli în implementarea unui proiect cu finanţare nerambursabilă de la Comisia Europeană. Verificări s-au făcut şi în alte societăţi legate de extinderea depozitului de gaze de la Ciren., potrivit Rador Radio România.

Bulgartransgaz și Ministerul Energiei din Bulgaria au păstrat tăcerea, iar ministrul interimar ale nergiei, Vladimir Malinov, care până la preluarea funcției a condus Bulgartransgaz, se află în Grecia. Ulterior în cursul zilei, Continuăm Schimbarea – Bulgaria Democrată (PP-DB) a înaintat miercuri o cerere în parlament pentru interpelarea lui Malinov asupra cazului, dar deocamdată aceasta nu este pe ordinea de zi a ședinței.

„Astăzi, colegi din Poliția Națională acordă asistență, lucrează conform unui ordin al Parchetului European, prin care s-a dispus efectuarea unor acțiuni procesuale la diverse adrese. Cu siguranță la Sofia, la Sliven și, cred că şi la Kozlodui”, a comentat ulterior ministrul bulgar de interne, Kalin Stoianov, în faţa jurnaliştilor de la Plovdiv, întrebat despre inspecţia la operatorul de gaze. Acest lucru are loc într-un moment în care se discută noua componență a guvernului interimar și poate servi drept argument pentru înlocuirea lui Malinov, care este considerat a fi omul președintelui Rumen Radev, iar înainte de aceasta se credea că este omul GERB.

Intrarea oamenilor lui Kovesi are loc cu câteva zile înainte de vizita companiei turcești BOTAS pentru negocieri cu Bulgargaz, în vederea schimbării contractului pentru capacitățile de gaze din Turcia, un acord dezavantajos pentru compania bulgară. Surse independente ale Mediapool indică două motive principale pentru acțiunea Parchetului European la Bulgartransgaz – extinderea depozitului de gaze de la Ciren și tranzacția Bulgargaz cu compania turcă BOTAS. 

Acordul cu BOTAS nu are legătură doar cu asigurarea capacității terminalelor turcești pentru gaz lichefiat pentru compania bulgară, ci oferă și companiei turce acces la rețeaua de transport din Bulgaria. Astfel, BOTAS obține acces direct pe piața europeană de gaze, fără a participa la licitații, așa cum prevăd cerințele europene.

Parchetul European însuşi a declarat neoficial pentru Mediapool că verificarea este legată de sesizări privitoare la nereguli în cadrul proiectului de extindere a depozitului de gaze de la Ciren. Potrivit informațiilor de la Mediapool, este vorba de un semnal din partea Forumului Energetic și Minier din Bulgaria despre o schimbare periculoasă a forajelor pentru creșterea capacității de stocare a gazelor. Proiectul este implementat cu finanțare europeană, ceea ce explică și implicarea Parchetului European condus la Laura Kovesi. 

Agenția Executivă Europeană pentru Climă, Infrastructură și Mediu a oferit Bulgartransgaz un grant în valoare de 78 de milioane de euro ca finanțare nerambursabilă pentru extinderea de la Ciren. În urmă cu câteva luni, Forumul Energiei a transmis un semnal numeroaselor instituții despre „pericolele grave care planează asupra depozitului de gaze Ciren privind compromiterea sa tehnologică din cauza acțiunilor neprofesioniste și discutabile ale conducerii Bulgartransgaz. 

În urmă cu un an, s-a desfășurat o licitație pentru extinderea capacității de la Ciren prin 10 foraje noi de explorare înclinate și 3 de observare (verticale) cu un termen de execuţie de 600 de zile calendaristice. Licitația a fost câștigată de societatea Ciren Drilling 2022, dar fuziunea a renunţat. După aceea, contractul a fost preluat de fuziunea Exzalo Drilling Ciren, cu participanți Glavbolgarstroi și Gas Project Development. Prețul a fost de 221.221.200 de leva fără TVA.

Forumul Energiei a subliniat în sesizările sale că participanții la licitație nu au experiență în organizarea și executarea de foraje pentru petrol și gaze naturale. Acestea au declarat că au ca subcontractanţi firme străine de foraj cu experienţă naţională şi internatională.

Raportul Forumului Energetic şi Minier din Bulgaria mai arată că executantul contractului a schimbat în repetate rânduri subcontractantul de foraj cu companii cu „experiență profesională discutabilă” la forările înclinate, în condiții de deficit de presiune, așa cum este cazul la Ciren. După aceea, executantul a întreprins și acțiuni direcționate pentru a schimba forajele și „mai exact, a înlocui forajele planificate ca fiind înclinate cu 20 de foraje verticale, în ciuda ineficienței dovedite a abordării propuse”, a scris Forumul Energetic şi Minier din Bulgaria. 

Efectul constă în costuri mai mici de foraj în valoare de 80-90 milioane de leva, deoarece forarea verticală este cu 40% mai ieftină, avertizează organizația neguvernamentală. Potrivit Forumului Energetic şi Minier, efectul final ar fi compromiterea depozitului de la Ciren. „Raportul întocmit privind înlocuirea propusă face obiectul unui audit intern la Bulgartransgaz, comandat de directorul executiv al companiei. Concluziile sale sunt scandaloase și ar trebui să facă obiectul unei anchete a procuraturii”, se arată în sesizare.

Potrivit altor surse ale Mediapool, verificarea este legată și de jocurile privind capacităţile de la granița bulgaro-turcă și punctul Strandja – Malkoclar. Tranzacţia BOTAS cu Bulgargaz se dovedește a fi „ușa din spate” pentru intrarea companiei turcești pe piața europeană, fără a respecta cel de-al treilea pachet energetic și de a participa la licitații pentru achiziționarea de capacități împreună cu alți comercianți. Acest lucru face posibilă obligația Bulgargaz de a rezerva capacități de la Bulgartransgaz în favoarea BOTAS. Deocamdată, însă, confirmarea Parchetului European este doar pentru a se căuta nereguli în extinderea Ciren.

Sursa: MEDIAPOOL / Rador Radio România / Traducerea: Mirela Petrescu

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

1 comentariu

  1. Bai Redactia, tare greu cu gramatica si cu jurnalismul …
    „Parchetul European a intrat in cladirea …”
    „Parchetul European însuşi a declarat neoficial …”
    Deci ce spunea dl. European dupa ce a intrat in cladire? Sau cum vrea dl. European sa i se adreseze jurnalistii? Mai familiar, asa, doar Parchetul?