G4Media.ro

Parchetul European a reținut la București un italian acuzat că a fraudat…

Foto: Marian Vejcik / Dreamstime.com

Parchetul European a reținut la București un italian acuzat că a fraudat 100 de milioane de euro prin contracte de canalizare cu autorități din România. El a fost arestat preventiv după ce a încercat să fugă

Un italian suspectat că a organizat fraudarea cu 100 de milioane de euro în domeniul subvențiilor a fost arestat săptămâna trecută, în urma unei anchete a Parchetului European (EPPO) din București România privind o organizație criminală despre care se crede că are legături cu mafia, potrivit unui comunicat al parchetului condus la Laura Codruța Kovesi.

Conform anchetei, suspectul, un cetățean italian, a condus un grup infracțional dedicat fraudei sistematice care implică fonduri UE.

Acesta a fost reținut marți, 4 februarie 2025, pe Aeroportul Internațional „Henri Coandă” București, în timp ce încerca să fugă din România, și plasat în arest preventiv de Tribunalul București, la cererea EPPO. Alți doi presupuși membri ai organizației criminale au fost plasați sub control judiciar.

Potrivit anchetei, membrii grupului infracțional au folosit două societăți italiene pentru a participa la licitații în vederea obținerii de fonduri UE, organizate de autoritățile publice din România, în domeniul construcției și reabilitării sistemului de distribuție a apei potabile și a sistemului de canalizare, în calitate de asociați ai societăților românești sau de terți susținători.

Una dintre societățile anchetate primise anterior din partea autorităților italiene o interdicție antimafia, care o exclude de la obținerea de contribuții publice, conform Codului antimafia italian.

Prin intermediul societăților italiene, suspecții au participat la 18 cereri de oferte, în valoare de 240 de milioane EUR în fonduri UE, finanțate prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020. Au reușit să câștige opt licitații, în calitate de asociați sau susținători ai unor societăți românești, în valoare de peste 100 de milioane de euro.

Pentru a-și dovedi capacitatea financiară și experiența în proiecte similare, aceștia ar fi furnizat documente false, inclusiv bilanțuri care atestau că societățile italiene aveau o cifră de afaceri anuală medie de peste 50 de milioane EUR. În realitate, cifra de afaceri era de 30 de ori mai mică. De asemenea, au prezentat contracte pentru executarea de lucrări în Irak care, pe baza probelor, nu corespundeau adevărului.

În plus, potrivit anchetei, cele două societăți nu au livrat nicio lucrare sau serviciu. Contractele au fost executate de societățile românești la care erau asociate, fără nicio contribuție din partea firmelor italiene.

Cazul a fost raportat EPPO de către autoritățile naționale, în urma suspiciunilor de posibile nereguli grave și fraude. Investigația a beneficiat de sprijinul Poliției Române – Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Politiei Române și al Structurii de Sprijin a EPPO în România. Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) a efectuat, de asemenea, o investigație complementară, în cooperare cu EPPO.

Toate persoanele sunt prezumate nevinovate până la proba contrarie în fața instanțelor competente din România.

EPPO este parchetul independent al Uniunii Europene. Acesta este responsabil pentru investigarea, urmărirea penală și judecarea infracțiunilor împotriva intereselor financiare ale UE.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.