Parchetul European anchetează un primar – parlamentar din Croația, acuzat de fraudă cu fonduri UE. Parlamentul de la Zagreb i-a ridicat imunitatea
Parchetul European (EPPO), condus de Laura Codruța Kovesi, a deschis un dosar penal împotriva a patru cetățeni croați, acuzați că au furat fonduri europene, potrivit unui comunicat de presă al instituției.
Unul dintre suspecți este primarul orașului Nova Gradiška (14.000 de locuitori), care este și parlamentar. Parlamentul croat i-a ridicat acestuia imunitatea la cererea Parchetului European.
Dosarul a fost deschis în urma unei sesizări a Poliției croate.
EPPO îl acuză pe primarul-parlamentar că ar fi cerut mită de la patronul unei firme de construcții pentru a-l desemna câștigătorul unei licitații finanțate din fonduri UE, proiect în valoare de circa 562.000 de euro.
Alți doi suspecți sunt acuzați că au schimbat caietul de sarcini al licitației astfel încât să fie avantajată firma apropiată de primar.
EPPO arată că orașul croat a suferit astfel un prejudiciu de circa 12.000 de euro, iar bugetul UE – un prejudiciu de circa 57.000 de euro.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
© 2025 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.