G4Media.ro

Parchetul European, condus de Laura Codruța Kovesi, a decis ca engleza să…

sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Parchetul European, condus de Laura Codruța Kovesi, a decis ca engleza să fie limba oficială de lucru

Parchetul European a decis printr-o hotărâre internă ca limba oficială de lucru să fie engleza, transmite publicația Liberation, care citează un diplomat francez ”dezamăgit” de decizie.

E vorba despre limba de lucru în interiorul instituției. În raporturile oficiale cu Curtea de Justiție a UE va fi utilizată și limba franceză, iar anchetele făcute în cele 22 de state membre ale Parchetului European vor fi conduse în limbile oficiale ale țărilor respective.

”E o lovitură dură, mai ales că șefa Parchetului, Laura Codruța Kovesi, a fost numită în octombrie 2019 cu susținerea Franței”, a comentat diplomatul francez sub anonimat pentru Liberation.

Ziarul francez notează însă că decizia a fost luată cu o largă majoritate de colegiul de conducere format din reprezentanții celor 22 de țări care au aderat la prima instituție comunitară apărută după Brexit.

”La drept vorbind, era clar că era nevoie de o limbă unică de lucru pentru ca instituția să fie eficientă. Iar limba engleză e în continuare limbă oficială în UE. Pare ciudat, pentru că nici un procuror nu este vorbitor nativ de engleză, dar trebuie să înțelegem că e vorba despre oameni de teren, nu diplomați. Rar se întâmplă ca aceștia să vorbească o altă limbă străină decât engleza”, a explicat un diplomat european.

Foto: InquamPhotos / Octav Ganea

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

5 comentarii

  1. Usor contradictoriu, UE vorbeste engleza fara englezi.

    • Pentru că europenii au început să folosească engleza pentru comunicare înainte să existe UE, deci nu are nicio legătură cu Marea Britanie. De altfel, englezii sunt și ei supărați că europenii vorbesc engleza americană.

  2. Pot sa vorbeasca si-n Limba urdu, important e ca EPPO sa-si faca treaba si sa vedem marile fraude cu BANII europeni si marii corupti bagati la PLATA sau la puscarie!!
    Oare o sa vedem?!

  3. Să juri că anonimul diplomat francez (cât curaj pe el!?) e analfabet funcțional.
    Engleza este limba comună în interiorul parchetului. Mâine-poimâine se trezește anonimul ăsta că vrea să vorbesc în franceză la mine în casă. În plus, anonimul nu s-a gândit că poate se supără nemții dacă se vorbește franceza? că nemții sunt principalii contributori la UE, nu francezii.

  4. E cam singura limba ‘oficiala’ pe care o stie si CIA-ul …