Parchetul General a clasat dosarul in rem deschis după ce senatorul PNL Vergil Chițac s-a infectat cu Covid-19
Parchetul General a clasat dosarul in rem deschis după ce senatorul PNL, Vergil Chițac a fost confirmat pozitiv cu coronavirus în 13 martie 2020. Ordonanța de clasare este semnată de fostul adjunct al DNA, procurorul Marius Iacob. Anunțul a fost făcut de parlamentar, pe pagina sa de Facebook.
Procurorii Parchetului General au deschis un dosar penal in rem (pentru faptă, nu în numele unei persoane) pentru zădărnicirea combaterii bolilor, după ce au apărut controverse în jurul infectătii senatorului constănțean Vergil Chițac.
Amintim că în urma infectării cu COVID-19 a senatorului liberal, toți miniștrii Guvernului Orban, în frunte cu premierul, s-au autoizolat timp de 14 zile, după ce liberalii se întâlniseră într-o ședință a conducerii partidului. Trei zile mai târziu de la anunțul infectării cu coronavirus a senatorului Chițac, în 16 martie, în România a fost instituită starea de urgență.
Fotografii: Vergil Chițac / Facebook
Comunicatul oficial al Parchetului:
Procurorii Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au dispus clasarea cauzei cu privire la infracțiunea de zădărnicirea combaterii bolilor (art.352 Cod penal), faptă presupus comisă de către o persoană care are calitatea de senator în Parlamentul României.
În temeiul actelor și probelor administrate în timpul cercetărilor s-a stabilit că senatorul nu a încălcat nicio normă privitoare la prevenirea sau combaterea bolii COVID-19, anunțând autoritățile competente când a manifestat simptome specifice noului coronavirus și supunându-se tuturor procedurilor medicale stabilite de către autoritățile medicale.
Având în vedere studiile științifice invocate în actele normative emise cu privire la noul coronavirus, din care rezultă că simptomele bolii se manifestă într-un interval de maxim 14 zile de la contractarea virusului COVID-19, este exclusă contaminarea senatorului în perioada în care s-a aflat la Bruxelles (17 – 19 februarie 2020), întrucât trecuseră 19 zile de la revenirea în țară și până la apariția simptomelor bolii (09 martie 2020).
La data de 19 februarie 2020 nu exista nicio interdicție sau obligație cu privire la persoanele revenite în România dintr-o țară membră a Uniunii Europene, în contextul existenței epidemiei generate de noul coronavirus.
Din ancheta epidemiologică efectuată de către Direcția de Sănătate Publică rezultă că nu poate fi stabilită sursa infectării acestuia cu noul coronavirus.
Prin urmare nu poate fi reținută niciuna dintre variantele normative incriminate de art.352 Cod penal (intenție pentru alin.1 și culpă pentru alin.2), întrucât acesta nu a realizat vreo activitate de nerespectare a măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infecto-contagioase, care să aibă ca urmare răspândirea bolii COVID-19.
Totodată, a fost dispusă clasarea cauzei cu privire la infracțiunea de zădărnicirea combaterii bolilor (art.352 Cod penal), în ceea ce privește o persoană care are calitatea de consilier parlamentar. Cercetările au stabilit că aceasta nu a încălcat nicio normă privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infecto-contagioase, iar fapta de a nu transmite de îndată o informație privitoare la o posibilă contaminare nu are niciun fel de relevanță penală în economia cazului de față.
În aceeași cauză penală, procurorii au dispus clasarea cu privire la infracțiunea de zădărnicirea combaterii bolilor (art.352 Cod penal), faptă presupus comisă de către angajații Direcției de Sănătate Publică, în legătură cu transportul senatorului, a membrilor familiei și unui angajat al biroului senatorial la spital în ziua de 13 martie 2020, întrucât nu a fost încălcată nicio normă sau măsură statuată în acte normative primare sau secundare, privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infecto-contagioase. Din investigațiile epidemiologice nu a rezultat că transportul în condițiile precizate mai sus a avut ca urmare răspândirea bolii COVID-19.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
7 comentarii