Parchetul General a clasat dosarul șefului DNA Constanța/ Andrei Bodean era acuzat de Secția Specială de cercetare abuzivă și represiune nedreaptă, în speța avocatului Sorin Calaigii, condamnat definitiv la închisoare cu executare
Parchetul General a clasat dosarul în care șeful DNA Constanța, Andrei Bodean, și polițistul judiciar Viorel Petroșan erau anchetați în urma unei plângeri făcute de un avocat pe care Bodean îl trimisese în judecată, transmite Info Sud-Est. Bodean era acuzat de abuz în serviciu, cercetare abuzivă, represiune nedreaptă, influențarea declarațiilor și fals intelectual, iar Petroșan de complicitate la abuz în serviciu și complicitate la cercetare abuzivă. Procurorii au stabilit că faptele nu există.
Avocatul, Sorin Calaigii, a fost condamnat atât de Curtea de Apel București, cât și (definitiv) de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), la patru ani de închisoare cu executare pentru trafic de influență.
Șeful DNA Constanța a fost audiat, în iunie 2019, la Sectia de Investigare a Infracțiunilor din Justiție (SIIJ), fiind acuzat de abuz în serviciu și represiune nedreaptă.
După desființarea Secției Speciale, ÎCCJ a dat un termen de șase luni procurorilor din cadrul Parchetului General să finalizeze ancheta care îl viza pe procurorul Andrei Bodean.
La începutul lunii decembrie, procuroarea Mihela Iorga Moraru, care a preluat speța instrumentată inițial de procuroarea Zarafina Puiu, a dispus clasarea speței.
Bodean se numără printre magistrații care au protestat împotriva mutilării legilor Justiției și au semnat scrisoarea adresată fostului ministru al Justiției Tudorel Toader. Andrei Bodean a candidat la șefia DNA în 2018, după ce instituția s-a confruntat cu un vid de putere în urma demiterii Laurei Codruța Kovesi de către președintele Klaus Iohannis.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
13 comentarii