Parcurile Cișmigiu și Herăstrău au ajuns o rușine, acuză Gabriela Firea: „Primarul general și majoritatea care-l susține sunt principalii responsabili”
Parcurile Cișmigiu și Regele Mihai I (Herăstrău) au ajuns o rușine, acuză Gabriela Firea într-o postare pe Facebook.
„Imaginile din cele două grădini publice sunt dezolante. Rețelele de socializare și presa sunt pline de critici, dar dezastrul se vede doar la fața locului. O plimbare în cele două parcuri monument-istoric nu mai e o plăcere”, a scris fostul primar al Capitalei pe rețeaua de socializare alături de câteva fotografii surprinse în aceste locale.
Firea mai susține că „primarul general și majoritatea care-l susține sunt principalii responsabili”.
„E o bătaie de joc la adresa bucureștenilor. Sau un plan bine pus la punct: paragină trei ani și refacem în anul electoral pentru a păcăli alegătorii”, mai scrie Gabriela Firea.
„Cu un tupeu fantastic, primarul și gașca sa arată cu degetul către mine și echipa alături de care am condus Capitala până la alegerile furate din 2020. Tot noi suntem vinovați la trei ani de la alegeri, nu incompetența și delăsarea celor de acum. Vă dați seama ce buni gospodari sunt dacă în trei ani au reușit să refacă doar podul mare din Gradina Cișmigiu. I-ar apuca râsul pe bucureștenii care se plimbau cu mândrie pe alei acum 100 de ani! Singurul lucru notabil făcut de actualul primar general a fost blocarea reabilitării aprobate de consilierii generali în 2019, în mandatul meu de primar general. Și blocată a rămas!”, mai adaugă Firea.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
11 comentarii