G4Media.ro

Părinţii condamnaţi în Spania pentru violenţă de gen vor fi privaţi de…

sursa foto: Pexels

Părinţii condamnaţi în Spania pentru violenţă de gen vor fi privaţi de dreptul de vizită a copiilor lor minori

Guvernul spaniol de stânga a adoptat o măsură ce prevede ca părinţii condamnaţi în Spania pentru violenţă de gen vor fi privaţi de dreptul de vizită a copiilor lor minori, transmite AFP, citată de Agerpres.

Potrivit reformei Codului Civil spaniol, justiţia va putea retrage dreptul de vizită sau să-l refuze dacă părintele, despărţit şi căruia nu i-a revenit custodia copiilor, a fost declarat vinovat pentru că a ucis, încercat să ucidă, agresat sau abuzat partenerul sau copiii săi, sau dacă există „indicii fondate cu privire la acte de violenţă domestică sau de gen”.

În anumite cazuri, un judecător va putea cu toate acestea autoriza vizite sau contacte, „ţinând în continuare cont de interesul suprem al copilului (…) şi evaluând în prealabil situaţia relaţiei” dintre copil și părinte.

Reforma a fost publicată în Monitorul Oficial la începutul lunii iunie și a intrat în vigoare vineri.

Publicarea în Monitorul Oficial venise cu câteva zile înainte de un dublu infanticid care a bulversat Spania, când două fetițe de șase ani și respectiv un an au fost date dispărute pe 27 aprilie după ce au plecat cu tatăl lor. Ulterior, trupul uneia dintre ele a fost descoperit în iunie în apele mării, în largul insulelor Canare, pe fundul oceanului, într-un sac prins sub o ancoră.

Ipoteza „cea mai probabilă”, conform justiției spaniole, este aceea că tatăl, care nu a acceptat separarea de mama fetelor sale, le-a ucis pe fetiţe pentru „a-i provoca fostei sale partenere cea mai mare durere pe care o putea imagina”.

Spania este pionieră în materie de luptă împotriva violenţelor machiste şi a fost prima ţară din UE care a adoptat în 2004 o lege care face din genul victimei o circumstanţă agravantă în caz de agresiune.

Potrivit statisticilor oficiale, din anul 2003, Spania contabilizează oficial feminicidele. De atunci, 1.111 femei, dintre care 33 de la începutul anului 2021, au fost ucise de soţii sau foştii lor soţi.

sursa foto: Pexels

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Dar nu ne ziceti si noua ce e aia „violenta de gen”?

  2. Am dat click pentru că n-am auzit până acum de violență de „gen”…

  3. Pai si cine e vinovat de uciderea atator femei de sotii lor in Spania? 1111 din 2003 si 33 doar in anul 2021? Nici la ei nu functioneaza ordinele de protectie? Sau nu asta e problema? Cam ciudat