G4Media.ro

Părinții își pot lua liber de la muncă pentru a-și supraveghea copiii…

Părinții își pot lua liber de la muncă pentru a-și supraveghea copiii în cazul în care școlile sunt închise. O lege în acest sens a fost adoptată anul acesta de Parlament și promulgată de președinte luna trecută

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, pe 14 martie, decretul pentru promulgarea Legii privind acordarea unor zile libere părinţilor pentru supravegherea copiilor, în situaţia închiderii temporare a unităţilor de învăţământ.

Legea prevede acordarea unor zile libere părinţilor pentru supravegherea  cu vârsta de până la 12 ani, respectiv vârsta până la 18 ani pentru cei cu dizabilităţi, în situaţia închiderii temporare a unităţilor de învăţământ, ca urmare a condiţiilor meteorologice nefavorabile sau a altor situaţii extreme decise de către autorităţile competente cu atribuţii în domeniu. Zilele libere se acordă în cazul în care locul de muncă nu permite să se lucreze la domiciliu sau telemuncă.

Zilele libere se acordă la cererea unuia dintre părinţi, depusă la angajatorul persoanei care va supraveghea copilul. Cererea va fi însoţită de o  a celuilalt părinte, din care să rezulte că acesta nu a solicitat la locul său de muncă zile libere ce i s-ar cuveni potrivit prezentei legi.

Indemnizaţia pentru fiecare zi liberă se va plăti din capitolul aferent cheltuielilor de personal din bugetul de venituri şi cheltuieli al angajatorului şi este în cuantum de 75% din salariul corespunzător unei zile de lucru, dar nu mai mult de 75% din câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului de stat. Sumele pentru plata indemnizaţiei se iau din Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale. Până la închiderea anului fiscal, sumele decontate vor fi înapoiate Fondului, potrivit unei proceduri stabilite de Guvern.

Actul normativ nu acoperă însă perioadele de vacanțe, când, în mod normal, copiii mergea la bunici, dar în contextul epidemiei de coronavirus, în foarte multe cazuri, acest lucru va fi puțin probabil din cauza vulnerabilității celor în vârstă în fața bolii.

Citește și: VIDEO Iohannis: Școlile, universitățile și grădinițele nu se vor redeschide. Elevii de clasa a 8-a și a 12-a vor da evaluarea națională și bacul

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

10 comentarii

  1. Buna lege pt cei cu salarii minime pe economie. Restul care au tras ca fraierii sa aiba o cariera ce fac? Sau acum aruncam cu pietre ca astia lucreaza in multinationale si sunt sclavi?

    • Atentie, vor primi 75% din din salariulpe care il au acuma, dar nu mai mult de 75% din câştigul salarial mediu brut. Deci nu cred ca ii avantajeaza !

  2. Ce frumos!!!! Dupa ce ca nu stiu cum o sa mai tina firma deschisa in perioada urmatoare, patronii acum sunt obligati sa-i plateasca pe parintii cu copii sub 12 ani care stau acasa, ca deh nu are cine sa-i ingrijeasca. Bine ca statul o sa deconteze banii ( la sfantul asteapta cum se deconteza si la somajul pentru covid). Dar, nah e lege si pe stat nu-l intereseaza ca fimra pierde din productivitate intr-o periodata si asa dificila.

  3. Este „Romania normala”, dar dupa modele trasate de Partidul Comunist Chinez… Ciuma rosie se impune, dar nu e de la Dragnea…

    • @Victoras:
      Ai si tu un fix pe care il duci cu tine pe toate platformele de discutii : Cu „dreapta” cu „stanga”, cu „Partidul Comunist Chinez” !

      PS. Banuiesc ca „Partidul Comunist Chinez” intervine doar atunci cand ostenesti tu cu „dreapta” si-apoi cu „stanga”! :))))))

    • @S :))))))))))!!!

  4. Nu acopera nici copiii mici, de peste 2 Ani ingrijiti de bunici(deci NEinstitutionalizati la cresa sau gradinita), ale caror mamici au inceput serviciul dupa ce copilasul a implinit 2 Ani(concediul pentru ingrijirea copilului mic e pana la 2 Ani!), iar acum bunicii sau bonele NU mai au voie sa mearga sau nu risca sa duca vreun Virus la Bebe mic si sa iasa din case decat pentru strictul necesar si numai intre anumite ore!
    Si nici nu pot risca si de-o parte si de alta sa se transmita vreun virus naravas….”din cauza vulnerabilitatii celor in varsta”…e cazul nostru care NU putem merge sa avem grija de Bebele mic, a carui mamica a inceput munca cam la inceputul pandemiei…acum inca „lucreaza”(cat o lasa Bebe mic sa lucreze!) de acasa… pana cand, nu stim, dar nici nu stim cand vom putea merge FARA RISCURI sa stam cu el…
    Statul roman pe ei i-a uitat…nora noastra NU a primit, conform Ordonantei militare, Indemnizatie sa stea cu Bebe mic acasa, nefiind Bebe mic la cresa sau gradi!!
    Si pe acesti copilasi i-a uitat Presedintele!

    • Statu’ asta roman, de acum si dintotdeauna, vede asa…in ansamblu, n-are el timp de detalii! Sau mai bine zis, nu are cum sa vada detaliile ca nu are cu ce! Nu are cum sa gaseasca solutii la problemele acestor detalii ca n-are cu ce! Statul nu va vedea niciodata detaliile pentru ca NU VREA! El, statul, are probleme muuuult mai importante de rezolvat (si le stim), cu prioritate 0, decat sa rezolve problemele detaliilor, detalii cu ochi, urechi, maini, picioare si creier! Si pe deasupra, mai respiram si noi, din cand in cand (ce tupeu avem)! Suntem doar niste amarate de detalii!

  5. Cine plateste contributii dupa aceasta 75% din salarii pentru ca angajatorul nu vrea sa plateasca? Angajatorul primeste inapoi de la stat numai 75% net si trebuie sa plateasca contributiile.