Parlamentare2024/ Candidaturi în diaspora: cetățeni care au trăit în străinătate și activiști – pe liste
Cursa electorală pentru un loc de reprezentant al diasporei în Parlament reuneşte mai multe persoane care au trăit în străinătate de la începutul anilor 2000 sau cetăţeni care s-au implicat în activităţi de sprijin pentru comunităţile de români de peste hotare, dar şi actuali membri ai Parlamentului sau ai administraţiei publice, transmite Agerpres.
Candidaturile pentru diaspora au fost depuse de 18 partide şi alianţe, în competiţie intrând şi doi independenţi.
Lista PSD pentru Senat în diaspora este deschisă de Antoniu Tudor, doctor în drept şi cercetător. Potrivit site-ului personal, şi-a luat doctoratul la Universitatea din Lille şi are un masterat în teologie ortodoxă. A fost consilier judeţean în Gorj. La Camera Deputaţilor, primul pe listă este Gheorghe Florin Cârciu, ales europarlamentar pe lista Alianţei electorale PSD PNL, pe 9 iunie. Antreprenor, cu o experienţă de peste 20 ani în domeniul construcţiilor, Gheorghe Florin Cârciu şi-a desfăşurat activitatea profesională în Franţa, începând cu anul 1992, asigurând coordonarea companiilor sale, cu responsabilităţi în zonele de dezvoltare de proiecte, administrativă, tehnică, gestiune financiară şi de personal, potrivit https://dprp.gov.ro. A fost numit secretar de stat al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni în data de 5 ianuarie 2022.
Cel care deschide lista USR pentru Camera Deputaţilor, Ştefan Iulian Lorincz, reprezintă diaspora şi în actualul Legislativ. Potrivit CV-ului său de pe site-ul Camerei, a lucrat în diverse domenii ale arhitecturii în Valencia, Spania, din 2015. Pentru Senat, pe prima poziţie pe lista pentru diaspora se află George Cătălin Bochileanu.
Silvia Dumitrache, aflată pe locul al doilea pe lista Partidului Reînnoim Proiectul European al României (REPER) la Senat, este expertă în migraţie, comunicare şi egalitate de gen, potrivit site-ului REPER. Este fondatoarea şi preşedinta Asociaţiei pentru mamele române din Italia şi se descrie ca fiind activistă pentru drepturile omului, implicată în protecţia copiilor cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate. Pe primul loc la Senat se află Octavian Olaru, iar la Cameră – Geanina Daniela Tulbure.
Cei care deschid listele la Senat şi Camera Deputaţilor din partea AUR, Ştefan Geamănu, respectiv Ramona Lovin, sunt, potrivit site-ului partidului, membri fondatori şi nu au mai fost anterior implicaţi în politică. Potrivit aceluiaşi site, Geamănu este medic şi locuieşte în Germania de 12 ani, iar Lovin este contabil şi a locuit în Italia timp de 18 ani.
Ion Iovcev, care deschide lista partidului Forţa Dreptei la Camera Deputaţilor, este descris, într-o recentă postare pe pagina de Facebook a PMP, ca „un simbol al rezistenţei culturale româneşti în Basarabia”. El a fost director al Liceului „Lucian Blaga” din Tiraspol.
Adrian Dupu, aflat pe prima poziţie pe lista PNL la Senat, este secretar de stat la Departamentul pentru Relaţia cu Republica Moldova din 2021. Potrivit CV-ului său, a fost consultant internaţional în implementarea proiectelor de infrastructură, bună guvernare, anticorupţie în Germania, între 2014 şi 2019. Între 2013 şi 2014 a fost expert internaţional în implementarea proiectelor de infrastructură, bună guvernare, anticorupţie, achiziţii publice, în Spania.
Din partea Uniunii Democrate Maghiare din România (UDMR) candidează, de pe prima poziţie pe listă, la Senat Maria Marosi Melles, iar la Camera Deputaţilor Akos Derszi.
Listele partidului S.O.S. România sunt deschise la Senat de Dan Florin Manolachi, iar la Camera Deputaţilor de Andreea Petronela Cîmpianu. Cea care deschide lista Partidului Oamenilor Tineri (POT) la Senat, Camelia-Ştefania Căpraru. La Cameră, prima pe listă este Dumitriţa Albu.
Alte formaţiuni care au trimis reprezentanţi în cursa pentru noul Parlament din partea diasporei sunt:
* Alianţa Naţional Creştină: la Senat primul pe listă este Cristian-Emil Bugu, iar la Camera Deputaţilor – Ovidiu Grosu
* Alianţa Politică România Socialistă: lista este deschisă la Senat de Dorin Petcu, iar la Camera Deputaţilor de Simona-Dorina Dinu
* Partidul Social Democrat Unit (PSDU); la Senat pe prima poziţie este Eugen Ştefan, iar la Camera Deputaţilor – Adriana-Ana Pantea;
* Partidul Naţional Conservator Român (PNCR): la Senat deschide lista Monica-Margareta Coroiu, iar la Cameră – Daniel Firiza
* Partidul Ecologist Român (PER): la Senat candidează Mihaela Hagiu; la Camera Deputaţilor – Niculiţa Ghiţă
* Partidul Sănătate Educaţie Natură Sustenabilitate (SENS): la Senat deschide lista Ioana Gaşpar, iar la Camera Deputaţilor – Tudor-Dan Ancuţa
* Partidul Dreptate şi Respect în Europa pentru Toţi (DREPT): la Senat candidează Cezara-Andrada Rondolean, iar la Camera Deputaţilor deschide lista Darius-Constantin Radu
* Partidul Social Democrat Independent (PSDI): la Senat pe prima poziţie este Vasile Muşa, iar la Camera Deputaţilor – Silvia Radu
* Partidul România în Acţiune: la Senat candidează Florin Gabriel Ştefănescu, iar la Camera Deputaţilor se află pe prima poziţie a listei Luiza Elena Dinică
În competiţie s-au înscris şi doi independenţi pentru Camera Deputaţilor: Florin Andreicuţ şi Claudia Puiu-Barraud, care are propriul site unde prezintă inclusiv un program electoral.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.