G4Media.ro

Parlamentarii europeni nu au ajuns la un acord în cazul Sylvie Goulard.…

Parlamentarii europeni nu au ajuns la un acord în cazul Sylvie Goulard. Comisia i-a cerut clarificări suplimentare despre banii primiți de la Institutul Berggruen din SUA și despre dosarul de la OLAF

Audierea de miercuri a comisarului-desemnat al Franţei pentru piaţa internă, Sylvie Goulard, s-a terminat fără un rezultat concret. Candidatul francez pentru Comisia Europeană nu a trecut de audierea comisiei de specialitate, dar nici nu a fost respinsă, potrivit surselor G4Media din Parlamentul European.

Comisia i-a cerut lui Goulard clarificări suplimentare cu privire la dosarul pe care îl are la Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) și a interogat-o cu insistență pe tema banilor pe care i-ar fi primit din colaborarea cu Institutul Berggruen din SUA, în perioada 2013-2016, în calitate de consultant, în timp ce era eurodeputat. Din acest motiv, Goulard a fost acuzată de conflict de interese, au transmis surse din comisia de specialitate care a audiat candidatul francez miercuri.

Doar europarlamentarii grupului Renew Europe ar fi votat în favoarea candidatului francez, însă nu a existat consens nici pentru respingerea acestuia.

Surse din grupul Renew au declarat pentru G4Media că întrebările pentru Goulard vor fi formulate până joi, iar candidatul are timp până marți să transmită răspunsurile. În funcție de ce va răspunde Goulard comisia va decide dacă îi vor accepta candidatura sau o vor respinge.

Miercuri, au fost audiați cinci comisari desemnați pentru posturile pentru care au fost propuși: Didier Reynders (Belgia), Helena Dalli (Malta), Sylvie Goulard (Franța), Elisa Ferreira (Portugalia) și Janez Lenarčič (Slovenia).

sursa foto: Facebook

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

15 comentarii

  1. Eu inca astept comentariile celor care posteaza constant, consternati de coruptia din Romania.
    Ce parere aveti de discursul lui Ciolos si de faptul ca europarlamentarii Renew Europe au fost singurii care au votat-o?
    E ok asa, nu simtiti o schimbare de discurs fata de cel din tara la europarlamentarii USR si Plus ?
    ….
    Singura optiune valabila… Paleologu!

    • Hai cetatene, un pic de seriozitate va rugam.

    • Ce discurs al lui Ciolos? A zis ca se mai gandeste si asteapta rezultate anchetei. De asemenea ce au votat? Ca inca nu a fost audierea pe comisiile de specialitate, Renew Europe cel mult o susțin declarativ.
      E foarte bine că JURI isi face treaba si o ancheteaza serios.

    • @Ion, observ ca nu suntem familiarizati nici cu institutiile europene si nici cu procedurile de audiere a comisarilor, nu e nicio problema..dezvolt eu. Fiecare comisar este audiat de o comisie, in general pe specificul portofoliului de preluat. In acea comisie se voteaza favorabil sau nu… in cazul frantuzoaicei nu e vorba de comisia Juri, ci de o alta comisie. Membrii Renew au votat favorabil, doar ca ei nu au intrunit majoritatea… celelalte doua familii politice mari (PPE si Social Democratii) nu au votat nici contra, dar nici pro. Astfel ca au cerut lamuriri suplimentare.
      Concluzia este ca daca acestia nu aveau nimic impotriva, Renew nu mai avea nevoie de lamuriri.
      Intelegi acum? E simplu.

    • Vai, dar ce ne pricepem!
      Toți candidații sunt analizați de JURI, așa a picat Rovana, că nu era ea candidat la justiție. E drept, nu am citit știrea, am crezut ca JURI a cerut lămuriri, nu comisia de specialitate. În cazul ei a fost audiată de 2 comisii IMCO si ITRE (http://www.europarl.europa.eu/news/en/press-room/20190926IPR62242/hearing-of-commissioner-designate-sylvie-goulard). E ciudat să ceară ăștia (adică IMCO și ITRE) lămuriri legat de dosarul OLAF, înțeleg doar în cazul conflictului de interese, de aceea am presupus că e vorba de JURI.

      Legat de vot scrie clar „Doar europarlamentarii grupului Renew Europe ar fi votat în favoarea candidatului francez,” – „ar fi,” adică e doar o speculație și oricum nu e Cioloș nici în IMCO, nici în ITRE. Nu zi că nu sunt interese, dar nu putem băga repede USR/Plus in asta. Pe de altă parte e foarte bine că se investighează, e decizia corectă.

    • Lasa-ne bai nene cu ologu tau! Sa pui tu stampila pe carpa lui Petrov si dupa aia sa te cinstesti cu 150 de trascau in timp ce tii prelegeri la scara blocului.

    • @Ion apreciez ca te-ai dus direct la sursa si ca vii cu argumente, de ar face toti asa…
      Ai pus punctul pe „i”, Comisia Juri s-a autosesizat in cazurile in care a considerat ca sunt probleme de integritate, unde sefa comisiei este membru Renew Europe. Or ce sa vezi la candidata lui Macron, nu a identificat nicio problema.
      Spuneai ca nu vezi vreo legatura intre membrii Renew care au votat favorabil si Ciolos si Usr Plus, pai cum nu…. europarlamentarii voteaza in grupuri la fel, ei au avut atitudini publice inainte de audieri cu privire la sustinerea sau blocarea candidatilor. Abordarea tot timpul este influentata de seful grupului politic si a fost atat de diferita, incat in cazul ungurului si a romancei au întrunit comisia Juri (fapt ce nu era obligatoriu, maimuta de Plumb putea fi audiata in Comisia de Transporturi), iar la frantuzoaica Ciolos a spus public ca lucrurile vor fi analizate in comisie, ca sa afli ca europarlamentarii din grupul sau politic au votat favorabil, doar ca nu au avut majoritate.
      Intrebarea care ramane e… oare Ciolos nu putea sa se pozitioneze la fel si in cazul frantuzoaicei? De ce nu a facut-o?

  2. Cum, n-a fost Ciolos de fata sa le explice el ca a inteles-o pe doamna? Avantajul de a sti franceza, de.

  3. A se observa din cantitatea uriasa de vizionari pe care le are articolul cum ca pe cititorii g4m îi intereseaza numai coruptii romani, care sunt mult mai corupti decat cei francezi sau belgieni.
    Sunt sigur ca dl. Ciolos i-a transmis doamnei ca este o ciuma rosie si ca trebuie sa plece …la puscarie..cu sylvie la puscarie…la puscarieeee!

    • O are articolul.

    • Pai se investighează, și nu poți compara ce a făcut asta cu milioanele de euro furate de Dragnea, sau milioanele de lei luate ca șpagă de Fenechiu, sau aia 900 000 eur ai Rovanei. Obiectiv vorbind e mai puțin grav, dar și așa, mă repet, e bine că se investighează, e bine să știm dacă există un conflict de interese.

    • Ioane, de aia 700.000 de euro bani cash, gasiti pe bancheta din spate al autoturismului domnului Blaga ai uitat? De spaga luata de Ioan Oltean in curtea unei biserici si care se ridica la 600.000 de euro iar ai uitat? Ba nene, unii postaci de serviciu vor sa ne induca ideea ca doar pesedeii fura, doar ei au 7 bolizi si 10 case, penelistii si pedelistii sunt saraci lipiti, useristii abia au cu ce sa se incalte, etc…nici nu sunt copii de securisti, acei vechi securisti care au furat intre anii 1980-2000. Am ajuns sa facem comparatie intre hoti, ceva de genul, hotul meu e mai cinstit, a furat doar cateva milioane de euro. Te doare mintea!

    • Prietene, Fenechiu e în PNL, l-am dat ca exemplu tocmai ca să includ mai multe partide. În schimb numai PSD s-a apucat să modifice legea ca să poată fura (mai) liniştiţi. Dar sunt de acord că corupţia este corupţie.

  4. Foarte bine, toate aceste audieri trebuie să fie făcute în mod echidistant, iar cele mai potrivite propuneri să fie acceptate, care corespund atât criteriilor de integritate cât și celor profesionale cerute pentru portofoliul în cauză, iar toate propunerile care nu îndeplinesc aceste condiții să fie respinse. Toți comisarii, ar fi preferabil, să fie niște persoane cu un anumit standard moral și profesional, astfel să fie promovat un anumit trend la nivelul Uniunii Europene, să fie un model pentru fiecare stat membru. Integritatea și calitatea profesională trebuie să primeze, să fie principalele criterii care trebuie avute în vedere în momentul evaluării propunerilor formulate de fiecare stat, nicidecum alte criterii care să le pună în umbră pe cele două. Comisia Europeană este executivul Uniunii Europene, pe cale de consecință trebuie să fie alcătuită dintr-o echipă de profesioniști, de persoane capabile să ajute statele membre, să le îndrume și să impună anumite standarde care să fie preluate și pe plan intern de acestea.

    • Ce inteleg din comentariul tau e ca ” trebuie sa…” si ” e bine sa fie..”.
      Doar ca, ce sa vezi, viata bate filmul si grupurile europarlamentare se faulteaza intre ele doar cu integritatea in ganduri si simtiri. Politica is a beach.