Parlamentarii vor ca ONG-urile să nu mai poată administra ariile protejate. Activist de mediu: „miza din spatele lor e tăierea pădurilor și dezvoltările imobiliare”
Un proiect de lege votat de Senat le interzice asociațiilor de mediu să administreze ariile protejate. Până în iulie 2018, din cele 985 arii protejate din România, ONG-urile administrau 264. Cei 166 de custozi aveau grijă de monumente ale naturii, rezervații naturale, rezervații științifice sau de situri din Reteaua ecologică de interes european, Natura 2000.
Concret, senatorii au aprobat o repunere în vigoare a unei ordonanţe de urgenţă care a fost declarată neconstituţională în luna aprilie a acestui an și care intrase în vigoare din iulie 2018. Atunci când a înlăturat toate ONG-urile de mediu din administrarea ariilor naturale protejate.
Miza ar fi eliminarea ochilor vigilenţi ai activiştilor din „treburile statului”. Natura 2000 arată într-un comunicat că „această iniţiativă legislativă pune în pericol patrimoniul natural unic al României, riscând să prejudicieze iremediabil resursele pentru dezvoltarea societăţii pe termen lung şi distrugerea unui sistem de administrare eficient şi democratic prin prevederi neconstituţionale”.
Activiștii de mediu spun ca această ordonanță a creat un sistem centralizat de administrare a ariilor protejate, fără a avea însă și resursele necesare funcționării. Asta pentru că în formula actuală, legea își propune să înlăture organizațiile care au în spate până la 20 de ani de experiență. Prin desființarea custodiilor care a avut loc anul trecut, sute de arii protejate, totalizând peste 1,6 milioane de hectare, au rămas practic făra administrator.
Mai grav este că Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate nu a dispus de resursele naturale și financiare necesare pentru a compensa capacitatea de management a foștilor custozi. Prin urmare, intrarea in vigoare a OUG 75/2018 a creat un vid administrativ și a lăsat cele 264 de arii naturale protejate de izbeliște. Deși prevederea a fost declarată neconstituțională, parlamentarii vor să o „reconfirme”.
„Miza din spatele proiectului nostru este salvarea ariilor protejate. Miza din partea celor care vor să scoată ong-urile din administrarea ariilor protejate este extinderea zonelor de tăiere pentru păduri și dezvoltările imobiliare acolo unde este afectat major patrimoniul natural al României. Ăsta este obiectivul dumnealor și fac tot ce este posibil ca să numai fie nevoiți să obțină avize. Concret, până acum, orice administrator al ariei protejate trebuia să își dea avizul pentru orice proiect care afecta sau trecea prin aria protejată. În funcție de evaluarea de mediu, administratorul spunea dacă se poate sau nu, prin acel aviz, să se dezvolte investiția respectivă. Dumnealor (parlamentarii -n.r.) spuneau, ca le-am întârziat noi, proiecte de infrastructură. Adevarul este că nu am întârziat, ci am cautat întotdeauna să găsim soluțiile optime. De aceea, tot ce înseamnă această mafie imobiliara a pădurilor vrea cu tot dinadinsul să nu mai fie deranjată de ong-uri în obținerea avizelor”, a declarat pentru G4Media.ro Daniel Trifu, membru al rețelei de arii protejate, NATURA 2000.
Activiștii de mediu spun că, din cauza faptului că de un an nu mai au niciun un cuvânt de spus în administrarea ariilor protejate, inevitabilul s-a produs: multe dintre acestea au fost distruse. Unul dintre cele mai revoltatore cazuri s-a întâmplat chiar în primavara acestui an. Atunci când o bună parte din Suvara sașilor sau Poiana cu narcise, o zona de aproximativ 20 de hectare, situată in judetul Sibiu, între localitățile Talamaciu și Sadu, declarată arie protejată încă din anul 1994, a fost arată efectiv și transformată în teren agricol.
O altă arie protejată distrusă a fost pădurea cu bujori, unică in Romania, din comuna doljeană Plenița. Aici, în fiecare sărbătoare sfârâie grătarele, se circulă cu mașinile și căruțele, iar cei mai mulți dintre bujori fie au fost călcati, fie au fost rupti cu bună știință.
Un alt exemplu de arie naturală protejată aflată în pericol o reprezintă Vulcanii Noroiosi. „Era administrată de un ong care, cu forțe proprii, încerca să protejeze o arie unică în România și printre puținele locuri din Europa. Acum nemaiexistând administrare făcută de ong-uri, avem certitudinea că oamenii se duc cu autoturismele până în Vulcanii Noroiosi. Chiar am și o imagine în care se vede cum unii cetățeni se aruncă pur și simplu în Vulcanii Noroioși, aducând astfel prejudicii ariei protejate”, a declarat pentru G4Media.ro, Daniel Trifu.
În acest moment, proiectul de lege care intenționează să-i lase pe ong-iștii de mediu fără obiectul muncii a trecut de Senat. Marți ar trebui să intre în Comisia de Mediu de la Camera Deputaților, iar miercuri în plen.
Foto: Ecocivica, G4Media.ro
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.