G4Media.ro

Parlamentul a adoptat un proiect privind comasarea terenurilor agricole deţinute de asociaţiile…

sursa foto: Inquam Photos/ George Călin

Parlamentul a adoptat un proiect privind comasarea terenurilor agricole deţinute de asociaţiile constituite de unităţile de cult / USR acuză că actul normativ creează discriminări pentru biserici la retrocedarea terenurilor și anunță că va sesiza CCR

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, proiectul de lege privind comasarea terenurilor agricole deţinute de asociaţiile agricole constituite de unităţile de cult, act normativ despre care deputatul USR Silviu Dehelean spune că introduce discriminări pentru biserici la retrocedarea terenurilor și anunță că îl va ataca la Curtea Constituțională (CCR).

Acest proiect reglementează cadrul juridic necesar reorganizării prin comasare a terenurilor agricole din extravilan deţinute de către asociaţiile agricole ale unităţilor de cult, organizate în scopul creării unor structuri de exploatare a suprafeţelor agricole deţinute şi creşterii potenţialului de exploatare a acestora, prin dezvoltarea unor ferme sau exploataţii agricole viabile economic.

„Terenurile agricole din extravilan, (…) aflate în proprietatea asociaţiei agricole a unităţilor de cult, precum şi cele dobândite ulterior de această asociaţie prin donaţie de la unităţile de cult, care au beneficiat de reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole ce au aparţinut acestora, conform prevederilor Legii fondului funciar nr.18/1991 (…), vor fi reorganizate prin comasare, la cererea asociaţiei agricole, prin schimburi de terenuri, de suprafeţe egale, cu Agenţia Domeniilor Statului pe amplasamente agreate. Prevederile se aplică şi terenurilor agricole din extravilan retrocedate către unităţile de cult membre ale asociaţiilor agricole prin titluri de proprietate, proces verbal de punere în posesie sau prin validarea drepturilor de proprietate”, se arată în proiectul de lege.

Acesta mai spune că transferurile drepturilor de proprietate realizate în condiţiile prezentei legi „sunt scutite de la plata impozitului pe venitul obţinut din transferul terenurilor agricole”.

Au votat „pentru” 169 de deputaţi, 125 au fost „împotrivă” şi 10 s-au abţinut.

Proiectul de lege a fost adoptat tacit de Senat, iar Camera Deputaţilor este for decizional pentru el.

USR: Vom demara procedura de sesizate la CCR împotriva legii care crează discriminări pentru biserici la retrocedarea terenurilor

Silviu Dehelean, deputat USR de Bihor a anunțat joi, prin intermediul unui copmunicat de presă, că partidul din care face parte va demara procedura pentru sesizarea CCR împotriva actului normativ, despre care spune că instituie privilegii pentru biserici și asociațiile cultelor religioase la comasarea terenurilor, proiect susținut de toate celelalte partide parlamentare, cu excepția USR și UDMR.

„Vom strânge semnături să sesizăm Curtea Constituțională. Sub masca unor intenții nobile, comasarea terenurilor și sprijin pentru micii fermieri, legea discriminează fățiș toți producătorii agricoli români, indiferent de forma de organizare, instituind privilegii doar pentru biserici (unități de cult) și pentru asociațiile inființate de acestea”, a declarat deputatul USR de Bihor, Silviu Dehelean.

Legea prevede că:

  1. Terenurile fărâmițate și răspândite deținute de biserici vor putea fi trecute în proprietatea statului iar în schimb se vor primi terenuri comasate, parcele de dimensiuni mari
  2. Nu se vor plăti diferențe de valoare între terenurile schimbate. Astfel în schimbul unor terenuri fără acces și lipsite de utilități, la distanță de așezări, biserica va putea primi terenuri extravilane de-a lungul drumurilor importante sau la marginea marilor orașe, fără să plătească nicio diferență.
  3. Bisericile vor putea primi teren chiar și atunci când nu vor da teren la schimb, ci doar drepturi litigioase sau adeverințe – adică chiar și atunci cand nu au în proprietate terenul cu Titlu de proprietate.

Potrivit USR, România nu a finalizat nici după 30 de ani procesul de retrocedare al proprietăților, iar ceea ce e făcut, e făcut prost, în cadrul unuia dintre cele mai importante proiecte de infrastructură al României – cadastrul general  – reușindu-se ”performanța” de a avea finalizate măsurătorile abia în 86 de UAT-uri din 3181.

„Cam asta este capacitatea statului roman de a genera dezvoltare funciară. În loc să sprijine agricultorii să comaseze terenuri și să dezvolte agricultura, statul se va ocupa să comaseze el terenurile, dar doar pentru biserici. Legea va lăsa Agenția domeniilor statului fără cele mai bune terenuri iar în schimb va accepta terenuri farâmițate și dispersate, în cazul bun, drepturi litigioase sau adeverințe lipsite de valoare, în cazul rău. Mai mult, prin prevederea potrivit căreia nu se plătește diferență de valoare pentru terenurile schimbate, acest proiect facilitează tunuri de genul celui care făcea carieră nu demult, avându-i ca protagoniști pe un fost parlamentar român, proprietar de club de fotbal, și Ministerul Apărării Naționale. Anul trecut Dragnea voia să dea 65.000 de ha de păduri cultelor religioase, acum au votat o lege prin care terenurile mai valoroase de la Agenția domeniilor statului trec în proprietate privată a bisericilor”, a mai declarat Silviu Dehelean.

Sursa foto: Inquam Photos/ George Călin

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

5 comentarii

  1. de ce primeste Biserica tratament preferential? pentru ca romanii sunt prosti si tolereaza asa ceva, votand hoti pe care Biserica ii tine la putere

    • @so casual:
      Daca o sa-l intrebi pe Marcelica Vela, care dupa propria-i declaratie, daca nu ar fi fost politician i-ar fi placut sa fie staret, o sa iti spuna ca asa e drept si crestineste si ca Bisericii i se cuvine pt rolul ei… si ca ea e in afara treburilor lumesti , ca e straina de tot ceea ce inseamna Discriminare si ca EL, bla, bla, bla… :)))

  2. De ce nu le confisca statul toate aceste terenuri.Oricum sunt platiti de stat.Terenurile acestea ar trebui sa intre imediat in proprietatea statului fara nici o despagubire

  3. Ce zice deputatul USR so ce titlu ați pus voi…

  4. Si dupa ce primesc teren la schimb , comasat in ce fel il exploateaza ? Produc ceva ? Muncesc agricol ? Poate fac o besereaca si in extravilan. Sunt destui soferi care , fiind obositi , ar face o oprire , sa lase o donatie . Oare pe granita nu se face o biserica ? Pe langa taxa de autostrada , sa platesti o taxa de cult , voluntara , fara chitanta.