Parlamentul a decis înfiinţarea Comisiei de anchetă privind alegerile din 26 mai, care va fi condusă de Olguța Vasilescu / PNL a votat în favoarea înființării comisiei și a cerut audierea miniștrilor de Interne și Externe, a șefului AEP și a șefei CNA
Parlamentul a decis, miercuri, constituirea Comisiei speciale de anchetă privind investigarea eventualelor nereguli şi fraude semnalate în spaţiul public cu ocazia derulării procesului electoral la alegerile din 26 mai, transmite Agerpres. Comisia va fi condusă de Lia Olguța Vasilescu.
S-au înregistrat 259 voturi pentru înfiinţarea comisiei, 30 împotrivă şi 19 abţineri.
Comisia va fi formată din 23 de membri şi va putea face audierea oricărei persoane care poate avea cunoştinţă despre o faptă sau împrejurare de natură să servească la aflarea adevărului.
Raportul Comisiei de anchetă va fi depus în termen de 90 de zile de la constituire.
Liderul deputaților liberali, Raluca Turcan, i-a ironizat pe cei de la PSD și ALDE pentru propunerea de a înființa comisia de anchetă, subliniind că exact cei care au organizat alegerile reclamă acum fraudarea lor. Parlamentarii PNL au votat în favoarea înființării comisiei de anchetă, Turcan anunțând, înainte de vot, câteva condiții.
- Audierea ministrului de Externe, Teodor Meleșcanu, referitor la votul din Diaspora de la alegerile europarlamentare.
- Audierea ministrului de Interne, Carmen Dan, referitor la sincopele din procesul de votare, cazurile de primari care în ziua votului i-au îndemnat pe alegători să nu voteze la Referendum, cazuri de prefecți care s-au implicat în campanie, finanțări preferențiale pentru primari.
- Audiere prefecți / alți oficiali față de care au existat reclamații privind implicarea în campanie (campania desfășurată de PSD cu proiecte pentru primari contra voturi)
- Audierea șefului AEP referitor la votul din Diaspora, modificările legislative propuse prin proiectul de OUG referitor la Referendum, sincopele din procesul de votare, lipsa campaniei de informare pentru Referendum.
- Audierea șefului CNA referitor la faptul că nu a fost respectată Legea în privința Referendumului, că nu a intervenit când TVR a devenit instrument de partid prin încălcarea legii.
Conform deciziei Parlamentului, preşedintele comisiei de anchetă va fi Lia Olguţa Vasilescu (PSD).
Din comisie vor mai face parte: Viorel Salan – vicepreşedinte, Florin Iordache, Cătălin Rădulescu, Eugen Nicolicea, Laura Moagher, Vasile Toma – PSD; Daniel Zamfir, Ion Cupă – ALDE; Nicu Fălcoi, Daniel Popescu – USR; Antal Istvan – UDMR; Petru Movilă – PMP; Mario Oprea, Daniel Fenechiu, Adriana Săftoiu, Mara Mareş, Cristina Trăilă – PNL. Grupurile minorităţilor naţionale şi PRO Europa au anunţat că nu vor desemna niciun membru.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
18 comentarii