G4Media.ro

Parlamentul Austriei alege pentru prima dată un președinte de extremă-dreapta

Sursa foto: Pixabay

Parlamentul Austriei alege pentru prima dată un președinte de extremă-dreapta

Parlamentul austriac a ales joi, pentru prima dată, un politician de extremă-dreapta drept președinte, comunitatea evreiască fiind indignată de numirea unui om care „aduce un omagiu criminalilor naziști”.

Walter Rosenkranz, 62 de ani, a primit 100 de voturi din 162 exprimate, a anunțat președintele Wolfgang Sobotka după votul de la Viena. Alegerea sa urmează victoriei istorice a Partidului Libertății din Austria (FPÖ) la alegerile legislative de la sfârșitul lunii septembrie, potrivit Le Figaro.

Într-o țară în care extrema dreaptă nu mai este tabu, cancelarul Karl Nehammer și-a justificat votul spunând că este „obișnuit” și „tradițional” ca postul să revină partidului care a câștigat alegerile parlamentare. Dar alți deputați au declarat că au vrut să își „urmeze conștiința”, invocând „antifascismul lor de neclintit” care i-a determinat să voteze împotriva unui „eurofob” dintr-un partid „din ce în ce mai apropiat de extremismul de dreapta”, scrie și Le Monde.

În fața criticilor, liderul FPÖ, Herbert Kickl, a lăudat „loialitatea neclintită [a lui Rosenkranz] față de iubita Republică a Austriei și loialitatea sa neștirbită față de democrație, Constituție și statul de drept”.

Un „semnal dezastruos”

Din 1981, Walter Rosenkranz este membru al Burschenschaft Libertas („Frăția Libertas”), partid de extremă-dreapta, care a introdus „paragraful arian” la sfârșitul secolului al XIX-lea, interzicând integrarea evreilor și a altor non-ariani. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, mulți Burschenschafter au făcut parte din mașina de exterminare nazistă din Austria, anexată de Adolf Hitler.

„Acest paragraf a fost abolit cu mult timp în urmă”, a reacționat recent Rosenkranz, intervievat de presa austriacă, subliniind că «tot felul de lucruri pot fi dezgropate de pe internet».

Înainte de vot, Oskar Deutsch, reprezentantul comunității evreiești din Viena (IKG), și-a exprimat indignarea într-o scrisoare deschisă adresată deputaților europeni față de posibila alegere a unui om din „tabăra revizionistă”, care „aduce un omagiu criminalilor naziști”.

La rândul lor, Verzii s-au pronunțat împotriva acestui „semnal dezastruos”, „incompatibil cu Europa” pentru „a doua funcție supremă în stat”, care prezidează Fondul național al Republicii Austria pentru victimele național-socialismului – „un afront adus tuturor supraviețuitorilor” nazismului.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.