G4Media.ro

Parlamentul Bulgariei a aprobat achiziţia de blindate americane Stryker în valoare de…

Sursa foto: U.S. Navy / John J. Pistone - via Wikimedia Commons

Parlamentul Bulgariei a aprobat achiziţia de blindate americane Stryker în valoare de 1,5 miliarde de dolari

Parlamentul Bulgariei a aprobat joi achiziţia de blindate americane Stryker în valoare de 1,5 miliarde de dolari, pentru modernizarea forţelor armate şi aducerea acestora la nivelul standardelor NATO, informează agenţia BTA, preluată de Reuters, transmite Agerpres.

Departamentul de Stat de la Washington autorizase din septembrie eventuala vânzare către Bulgaria a vehiculelor de luptă respective, reaminteşte Reuters.

Tranzacţia a fost susţinută prin vot de 134 din cei 240 de deputaţi bulgari şi vizează 183 de blindate, conform deciziei din septembrie a guvernului de la Sofia.

Blindatele Stryker sunt vehicule de luptă cu opt roţi produse în Canada de General Dynamic Land Systems pentru forţele armate americane. Configuraţii diferite permit transportul trupelor şi utilizarea de armament, tehnică şi sisteme electronice de diferite tipuri. Sunt folosite de şapte ţări, inclusiv Statele Unite şi Ucraina; ucrainenii au primit în martie 189 de bucăţi.

Bulgaria şi-a intensificat eforturile de a înlocui armamentul învechit de tip sovietic cu sisteme moderne, după ce Rusia a invadat Ucraina în februarie anul trecut. Reuters menţionează de asemenea că poziţia Bulgariei la Marea Neagră este strategică pentru flancul de est al NATO, iar bulgarii le-au donat ucrainenilor arme şi muniţii.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...