G4Media.ro

Parlamentul de la Sofia se reunește marți în ședință extraordinară după refuzul…

Sursa foto: Facebook Mariya Gabriel

Parlamentul de la Sofia se reunește marți în ședință extraordinară după refuzul Mariei Gabriel de a fi nominalizată ca premier

Președintele Parlamentului bulgar, Rosen Jeliazkov, (GERB) convoacă o ședință extraordinară pentru a vota refuzul Mariei Gabriel de a fi nominalizată la funcția de prim-ministru. În anunțul Biroului de presă al Parlamentului de la Sofia se spune că aceasta a fost convocată în baza art. 78. alin. 1 din Constituție, adică din inițiativa șefului Adunării Naționale. Ședința a fost convocată pentru marți, 26 martie, la ora 10, potrivit Rador Radio România.

Maria Gabriel a depus o scrisoare de refuz, în dimineața zilei de luni (25 martie), în Parlament. Votul său este necesar pentru ca procedura de nerespectare a primului termen să se finalizeze formal și să se poată trece la al doilea. Președintele Rumen Radev trebuie să-l înmâneze celui de-al doilea grup parlamentar ca mărime – Continuăm Schimbarea – Bulgaria Democrată.

În Constituție nu există un termen clar stipulat, în care șeful statului trebuie să continue procedura. Dar dacă tendința este să se meargă spre alegeri pentru Adunarea Națională și Parlamentul European (prevăzute pentru data de 9 iunie), Rumen Radev ar trebui să se grăbească.

Sursa: DNEVNIK / Rador Radio România / Traducerea: Mirela Petrescu

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...