ULTIMA ORĂ Moțiunea de cenzură a picat, Guvernul rămâne în funcție / Cîțu, atacuri la PSD și la Orban: Banii din PNRR merg doar la investiții, oricât ar saliva baronii PSD / Niciodată nu aș susține nici măcar în glumă să-mi dau jos propriul guvern ca să guvernez cu PSD
Parlamentul a dezbătut și votat prima moţiune de cenzură împotriva acestui executiv, iniţiată de PSD şi intitulată „România EŞUATĂ. Recordul «fantastic» al Guvernului Cîţu”. Premierul Cîțu a criticat virulent PSD și a lansat săgeți și la adresa lui Ludovic Orban, spunând că ”PSD-iștii văd în mine cea mai mare amenințare pentru că sunt singurul care s-a opus sistematic oricărei colaborări cu PSD (…) Niciodată nu aș susține nici măcar în glumă să-mi dau jos propriul guvern ca să guvernez cu PSD”.
- Urmărește LIVE cele mai importante momente ale zilei din Parlament:
18.00: Moțiunea de cenzură nu a trecut, fiind votată de 201 parlamentari. Pentru ca aceasta să fie adoptată aeru necesare voturile a 234 de senatori și deputați.
16.55: S-au încheiat discursurile. Începe votul, care este secret, exprimat cu bile. Parlamentarii din coaliție au anunțat că nu vor vota.
16.52: Ludovic Orban: Valoarea și calitatea umană n-au nicio legătură nici cu vârsta, nici cu vechimea.
16.50: Premierul Florin Cîțu:
- Domnii de la PSD, ce-mi place cum vă îngrijorează sărăcia din România cu cămăși scumpe, ceasuri scumpe.
- Dle deputat AUR, bunicii mei au murit pe front, iar statul și comuniștii le-au confiscat averile. Dvs. și stăpânii dvs din Rusia nu aveți ce căuta în România!
16.42: Marius Budăi (PSD): O guvernare care conduce la sărăcie trebuie trimisă la lada de gunoi a istoriei.
16.38: Ia cuvântul Diana Șoșoacă. Vociferează după ce președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban, îi taie microfonul, pentru depășirea timpului alocat și aduce un sac negru la tribună.
16.32: Vorbește Pavel Popescu (PNL).
16.26: Din partea PSD vorbește Vasile Dîncu.
16.23: Vorbește Claudiu Târziu (AUR).
16.17: Cosette Chichirău (USR PLUS) vorbește de la tribună, către PSD: Ați aruncat gaz pe România, ați dat foc și ați fugit, dar unii nu au putut să fugă prea repede și au fost prinși și au ajuns în închisoare.
16.07: Vorbește Gabriel Andronache (PNL).
15.59: Vorbește Sorin Grindeanu (PSD). Cîțu, un periculos megaloman. Orban – un mare maestru al compromisurilor sulfuroase, dispus să vândă pe oricine și orice. Barna – penalul de tip nou, obligat să-și înghită propriile lozinci. Cioloș – o creatură ciudată, un agro-conțopist, altoit de arivismul nemăsurat al celui dispus să pupe orice inel străin
15.57: Deputatul Mihai Lască (ex-AUR) a încercat să își exprime un punct de vedere legat de USR PLUS și a întrebat, cu voce sacadată, în timp ce citea de pe telefonul mobil: Domnilor de la USR, cine vrea să rămână primul însărcinat?
15.47: George Simion vorbește din partea AUR
15.36: Din partea USR PLUS vorbește Radu Mihai Mihail.
15.32: Vorbește senatorul PNL Virgil Guran.
15.30: Ludovic Orban:
- Mi pare rău că antevorbitorul stă mai prost cu aritmetica, dar, după ştiinţa mea, 35.225 de voturi sunt mai mult decât 34.424 de voturi. Nu mai minţiţi, nu mai clamaţi victorii pe care nu le-aţi obţinut. Aţi pierdut localele anticipate. Număraţi ce vreţi dumneavoastră. Oricum aţi pierdut cinci primari şi Consiliul local Cojasca.
15.23: Liderul PSD, Marcel Ciolacu:
- Domnule Orban, aţi pierdut alegerile din nou. Oricât le-aţi învârti, 17 este mai mare decât 15, aşa cum PSD este mai bun decât toată coaliţia voastră de pierzători. Domnule Orban, au şi colegii dumneavoastră dreptate să vă ceară demisia. Câte alegeri trebuie să pierdeţi ca să plecaţi?
- Domnule Barna, vă anunț că domnul Cioloș e în căutarea bărbatului care naște!
- Domnule Cîțu, mai aveți tupeul să stați cocoțat acolo și să le spuneți românilor cât de bine o duc? Cât de bine le e copiilor cu alocațiile tăiate, pensionarilor cât de bine le e cu 2 lei pe zi, agricultorilor care aruncă recolta pe câmp sau antreprenorilor care nu au văzut niciun leu de la guvern?
- Știți cât va plăti fiecare nou născut pentru împrumuturile făcute de voi? 2500 de euro e datoria cu care pornesc în viață.
- Dle Orban, ascundeți-vă de DNA! Un an de zile ați patronat cel mai mare furt din istoria pandemiei, iar dl Cîțu se dovedește un demn urmaș.
- În urmă cu un an jumate nu era zi ca actuala coaliție să nu se bată cu pumnii în piept. Ați ajuns să îngenunchiați statul de drept, voi, apostoliții dreptății. Ați revocat ilegal Avocatul Poporului!
- Azi, în cancelariile europene se vorbește despre România ca ultimul stat.
- Ați încălcat dreptul la educație al copiilor, ați încălcat dreptul bolnavilor la tratamente.
- Ați acuzat românii că nu vor să se vaccineze, dar ați oprit vaccinul la marginea marilor orașe.
- Veți desființa Parlamentul și veți instaura dictatura?
- E prea mult! Acest guvern a mers prea departe, e suficient răul făcut, acest guvern trebuie să plece astăzi.
15.03: Premierul Florin Cîțu:
- Social-democraţii văd în mine cel mai mare inamic al lor, o ameninţare. Pentru că sunt singurul care s-a opus sistematic şi vehement oricărei colaborări, de orice formă, cu PSD. Toţi românii trebuie să ştie că niciodată nu voi face compromisuri, dar mai ales când vine vorba de PSD. Niciodată nu aş susţine, nici măcar în glumă, să dau jos propriul Guvern ca apoi să fac guvernare cu PSD.
- Domnilor de la PSD, degeaba speraţi. Vă minţiţi singuri. După 25 septembrie va fi şi mai rău pentru dvs. Am tranşat alegerile din PNL, de cine vă e cel mai frică nu scăpaţi”
- PNL va guverna 8 ani, să pregătiți câte o moțiune de cenzură pentru fiecare dintre următorii 8 ani
- Moțiunea are un text jalnic, patetic, penibil
- Economia și veniturile românilor cresc, dobânzile scad. Așa se face o guvernare de succes, de centru-dreapta. Eurostat a arătat că puterea de cumpărare în România e mai mare decât în Ungaria, Bulgaria, Grecia
- Dle Ciolacu, e momentul să vă cereți scuze românilor cu credite, le-au crescut ratele după ce ați trecut de la Robor
- Banii din PNRR nu pot avea altă destinație decât investițiile, oricât ar saliva baronii PSD
- Singurele împrumuturi le facem pentru investiții. Așa se fac investițiile, scrie în orice manual de economie, dacă ați citi
- Această guvernare competentă trebuie să gestioneze fondurile europene până în 2028, altfel banii ar ajunge la baronii PSD
- Datele Eurostat arată că România are cele mai ieftine alimente din UE. De aceea consumul crește. Iar câștigul salarial a crescut cu 13% față de anul trecut.
- Avem cea mai rapidă revenire economică din istorie ca răspuns la criza economică, e celebra revenire în ”V”. Asta spuneți dvs. că e criză? Când FMI spune că vom avea o creștere economică de 7% în acest an?
- Mai țineți minte OUG 114? Artizanul naționalizării pilonului II de pensii e acum europarlamentar PSD, Ciolacu era vicepremier. Lupul își schimbă părul, dar năravul ba.
- PSD-iștii au făcut tot posibilul să oprească vaccinarea. De ce vrea PSD să o blocheze? Ați văzut vreun lider PSD să promoveze vaccinarea, să meargă în vreun centru de vaccinare? Nici unul nu a ieșit public să susțină vaccinarea
- PSD a vrut să blocheze și PNRR, vă amintiți șantajul din Parlament
- Această moțiune e actul oficial care consfințește alianța dintre PSD și AUR. Îi unește ura față de modernitate, de proprietatea privată, de antreprenori, de libertatea individuală, față de statul de drept
- Indiferent de costurile politice, românii trebuie să știe că vom face reformele asumate prin programul de guvernare, indiferent de piedici și de unde vin aceste piedici. Reformăm sistemul de pensii, în justiție, în companiile de stat. Reformele vor asigura predictibilitate. Dacă nu facem aceste reforme, vom rămâne la coada Europei, unde ne-a ținut PSD. Îi scoatem pe români din sărăcie și nu îi veți mai putea ține captivi în logica ajutoarelor sociale, domnilor de la PSD.
- Noi vrem evoluție, PSD și AUR vor involuție.
14.36: Citește aici textul integral al moțiunii PSD
14.28: Versuri de George Bacovia și digresiuni pe tema prețului la fasole în textul moțiunii de cenzură
14.25: Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvânt al PSD, citește în fața plenului textul moțiunii de cenzură
14.19: Marcel Ciolacu a declarat, la Digi24, în timpul dezbaterii moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Cîțu, că nu crede că toți parlamentarii formațiunilor politice aflate la guvernare vor ”sta cuminți în bănci”. Referitor la decizia CCR care a constatat că demiterea Renatei Weber din funcția de Avocat al Poporului a fost neconstituțională, președintele PSD a spus că a fost un ”atac la statul de drept” și că vor exista reacții externe care vor taxa votul Parlamentului.
14.18: A început ședința plenului reunit al Parlamentului, începe citirea moțiunii de cenzură
14.10: Premierul Florin Cîțu a ajuns la Parlament, alături de membrii guvernului
Context. PSD mizează pe voturile parlamentarilor AUR, ale neafiliaţilor, dar şi pe voturi din grupul minorităţilor. În ceea ce priveşte parlamentarii coaliţiei, premierul Florin Cîţu a reiterat că aceştia nu vor vota la moţiune. USR PLUS a avut o ezitare luni, anunţând întâi că senatorii şi deputaţii formaţiunii vor vota, dar împotriva moţiunii, ulterior, revenind aupra deciziei şi anunţând că se vor conforma decizie luate în coaliţie de a nu vota.
Camera Deputaţilor şi Senatul s-au reunit miercurea trecută în plen pentru citirea moţiunii de cenzură depuse de 156 de parlamentari PSD împotriva Guvernului Cîţu, intitulată ”România EŞUATĂ. Recordul ”fantastic” al Guvernului Cîţu”, care are un motto din poezia ”Seară tristă” a lui George Bacovia: ”Prin fumul de ţigări, ca-n nouri / Gândeam la lumi ce nu există…”
”Guvernarea PNL-USR-UDMR conduce economia României spre prăpastie cu o viteză uluitoare! România trăieşte de pe o zi pe alta, din împrumuturi masive luate la dobânzi astronomice. Preţurile au explodat, buzunarele românilor s-au golit. Facturile s-au dublat, alimentele de bază au devenit bunuri de lux, medicamentele esenţiale ori nu se găsesc, ori sunt foarte scumpe. Cursul euro/leu a ajuns la 5 lei, iar litrul de benzină a depăşit 6 lei. Numai ”lucruri fantastice”!!!”Datoria publică bate record după record, iar de ţinta de deficit de 3% nu îşi mai aminteşte nimeni! Cu toate acestea, alocaţiile, salariile şi pensiile sunt îngheţate şi antreprenorii se plâng că statul nu le plăteşte lucrările efectuate! Nu se dau bani la stat, nu se dau bani nici la privat! Şi atunci, întrebarea care este pe buzele tuturor românilor este: CE AŢI FĂCUT CU BANII, DOMNULE CÎŢU!?”, afirmă social-democraţii în moţiune.
Ei reproşează Guvernului că hoţia a fost oficializată prin lege, a distrus firmele româneşti şi a transformat ţara în amanet, că din cele 57 de măsuri pentru IMM-uri scrise în programul de guvernare, 55 au fost anulate, că vrea un popor sărac, de salariaţi plătiţi cu doi lei pe zi, că vrea să reformeze pensile – prin eliminarea fizică a viitorilor pensionari, că a transformat PNRR din Redresare în Sărăcire Programată, că condamnat Sănătatea publică la o continuă terapie intensivă, că a adus Educaţia din România sub semnul haosului şi improvizaţiei, şi a compromis educaţia a generaţii întregi de elevi, dar şi că a avut şi are o singură viziune pentru Agricultura României: ”Pe făraş!”.
”Astăzi România are o singură soluţie: să plecaţi! Aţi făcut mult prea mult rău ţării într-un timp record! Prin toate aceste lucruri ”fantastice”, aţi transformat România într-o ţară eşuată. O Românie EŞUATĂ, cu o economie EŞUATĂ, cu un sistem de învăţământ EŞUAT, cu un sistem medical EŞUAT, cu o Agricultură EŞUATĂ! Ca niciun alt guvern de până acum, aţi reuşit performanţa să ESUAŢI în toate domeniile! Singura preocupare a fost bătălia pentru ”împărţirea prăzii” între clanurile politice din PNL-USR-PLUS, numirea clientelei în funcţiile pe care vă lăudaţi că le desfiinţaţi, direcţionarea bugetului de stat şi a banilor europeni din PNRR-ul pentru susţinătorii la congresele din toamnă şi circul… mascarada zilnică, făcută cu scopul de a vă ascunde EŞECUL! Nu aţi păcălit însă pe nimeni, domnule Cîţu! Toţi românii au văzut cum a ajuns România sub conducerea guvernării ”fantastice” a PNL-USR-PLUS-UDMR. Şi, de aceea, este momentul să plecaţi acasă!”, încheie PSD moţiunea.
Textul integral al moțiunii poate fi consultat aici.
CUM VOR VOTA GRUPURILE PARLAMENTARE
Pentru ca moţiunea să treacă sunt necesare 234 de voturi.
Liderul PSD Marcel Ciolacu, care duminică susţinea că moţiunea are mari şanse să fie votată, a afirmat luni că ar mai fi necesare ”în jur de 20 de voturi, mai exact 18”. Tot Ciolacu afirma că toţi cei 157 de senatori şi deputaţi PSD vor fi prezenţi şi că parlamentarii AUR vor vota, liderul partidului George Simion precizând însă că nu votează moţiunea PSD, ci pentru plecarea Guvernului Cîţu. De asemenea, Marcel Ciolacu contează şi pe votul parlamentarilor neafiliaţi, iar din calculul prezentat de el rezultă că mizează şi pe voturi din Grupul minorităţilor naţionale.
PSD, împreună cu AUR şi cu neafiliaţii au 205 voturi.
Parlamentarii coaliţiei nu vor vota.
CUM SE DESFĂŞOARĂ DEZBATERILE ŞI VOTUL
Conform articolului 113 din Constituţie, Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, pot retrage încrederea acordată Guvernului prin adoptarea unei moţiuni de cenzură, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.
Articolul 47 din Regulamentul şedinţelor comune prevede că ”acordarea votului de încredere Guvernului şi retragerea încrederii acordate Guvernului prin adoptarea unei moţiuni de cenzură sunt supuse procedurii votului secret cu bile”, în prezenţa a cel puţin jumătate plus unu din membrii care compun cele două Camere ale Parlamentului.
După prezentarea moţiunii de cenzură de către deputatul sau senatorul desemnat de iniţiatorii acesteia, preşedintele care conduce şedinţa comună dă cuvântul prim-ministrului sau, în cazul imposibilităţii participării acestuia, membrului Guvernului care îl reprezintă, pentru prezentarea poziţiei Guvernului. În continuare, preşedintele dă cuvântul deputaţilor şi senatorilor, în ordinea înscrierii lor la cuvânt.
După încheierea dezbaterilor, se trece la votarea moţiunii de cenzură. Moţiunea de cenzură se consideră adoptată dacă este votată de majoritatea deputaţilor şi senatorilor, în acest caz fiind vorba despre 234 de voturi.
Dacă moţiunea de cenzură a fost respinsă, deputaţii şi senatorii care au semnat-o nu mai pot iniţia, în aceeaşi sesiune, o nouă moţiune de cenzură, cu excepţia cazului în care Guvernul îşi angajează răspunderea.
sursa foto: Inquam Photos/ Florin Cîțu
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
113 comentarii