
Parlamentul European a adoptat o rezoluție prin care solicită suspendarea activității centralei nucleare de la Ostrovets, Belarus / Îngrijorări legate de frecventele opriri de urgență ale reactorului și de nerespectarea standardelor de siguranță
Parlamentul European a adoptat o rezoluție prin care critică punerea în funcțiune pripită a centralei nucleare de la Ostrovets, din Belarus, precum și lipsa de transparență și comunicare oficială cu privire la frecventele opriri de urgență ale reactorului, cerând suspendarea demarării activității comerciale până când vor fi respectate standardele internaționale de securitate ecologică și nucleară.
Rezoluția a fost adoptată cu 642 de voturi pentru, 29 împotrivă și 21 de abțineri.
Un comunicat de presă al PE precizează că, în ciuda preocupărilor privind siguranța, centrala a început să genereze energie electrică la 3 noiembrie 2020 fără a implementa pe deplin recomandările făcute de Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA), europarlamentarii exprimându-și nemulțumirea față de graba de a începe operațiunea comercială în martie 2021.
Europarlamentarii solicită Comisiei Europene să colaboreze îndeaproape cu autoritățile din Belarus pentru a întârzia activitatea comercială a centralei până nu sunt respectate pe deplin standardele internaționale de siguranță nucleară și de mediu. Ei cer, de asemenea, Belaruslui să coopereze cu autoritățile internaționale „într-un mod transparent”.
Centrala nucleară Ostrovets, construită de grupul rus Rosatom, este situată la 50 km de Vilnius (Lituania) și în imediata apropiere a altor state membre, cum ar fi Polonia, Letonia și Estonia.
Energia electrică a încetat să mai fie comercializată între Belarus și UE la 3 noiembrie, când unitatea Ostrovets a fost conectată la rețeaua electrică.
Europarlamentarul PNL Cristian Bușoi (PPE), președintele Comisiei pentru Energie (ITRE) din Parlamentul European, susține că centrala nucleară din Ostrovets nu ar trebui să își înceapă activitatea comercială până când nu va demonstra că ține cont pe deplin de cele mai înalte standarde internaționale de securitate ecologică și nucleară.
„Este imperios necesar ca standardele de securitate să fie respectate de la planificarea centralei și pe tot parcursul funcționării ei și supravegheate de un organism de reglementare independent. În acest scop, am solicitat astăzi Comisiei Europene și ENSREG să continue evaluarea transparentă a activității centralei de la Ostrovets și să ne garanteze că funcționarea centralei nu pune în pericol siguranța cetățenilor europeni”, a declarat Bușoi.
Sursa foto: Cristian Bușoi / Facebook
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu