Parlamentul European a adoptat rezoluția privind noua strategie UE pentru păduri pentru 2030 și un nou regulament privind defrișările. Vlad Gheorghe: „Vincze și Grapini s-au abținut, iar Buda și Hava au votat împotrivă”
Parlamentul European (PE) a adoptat rezoluția privind noua strategie a Uniunii Europene pentru gestionarea durabilă a pădurilor în Europa, pentru anul 2030.
Rezoluția acoperă pe larg fenomenul tăierilor ilegale și prevede măsuri care să le limiteze, inclusiv crearea unui cadru european de observare, raportare și colectare a datelor privind pădurile din statele membre.
- De asemenea, PE a mai adoptat și un Regulament privind defrișările. Europarlamentarul USR Vlad Gheorghe afirmă că eurodeputații „Lorant-Gyorgy Vincze de la UDMR și Maria Grapini de la Partidul Puterii Umaniste s-au abținut, iar peneliștii Daniel Buda și Mircea Hava au votat împotrivă”.
„Victorie pentru păduri!
Hoția o să se vadă din satelit! Utilizarea tehnologiilor geospațiale și de teledetecție este menționată explicit în rezoluție și este încă un pas spre folosirea datelor din programul Copernicus pentru protejarea pădurilor europene. Orice ar spune ministrul Mediului sau Romsilva, satelitul nu minte – amploarea tăierilor de pădure se vede clar, micșorarea suprafețelor împădurite poate fi observată transparent, fără suspiciuni sau părtinire” afirmă Vlad Gheorghe, într-o postare pe Facebook.
Rezoluția menționează că exploatarea forestieră ilegală, inclusiv în zonele protejate precum siturile Natura 2000 reprezintă o problemă permanentă și nerezolvată în numeroase state membre.
„Știm cu toții că România se află printre acestea – nu ne putem ascunde după copaci pentru că ei sunt din ce în ce mai rari.
Există zeci de inițiative civice de salvare a unor păduri din toate colțurile țării, de la Comorova în județul Constanța și până la Codrii Iașului, de la Parcul Național Domogled-Valea Cernei până la Snagov. Se taie – mult, aiurea, ilegal. Cu toate asta, reacțiile ministerului Mediului, ale Romsilva și tuturor instituțiilor de resort sunt halucinante. Din toate răspunsurile oficiale la sesizările mele ar rezulta că în România crește ca din apă suprafața împădurită, gestiunea pădurilor și a fondurilor de vânătoare este foarte bună, iar ariile protejate nu sunt distruse decât de vijelii și alte fenomene naturale, nici urmă de drujbe și hoți de lemne”, a mai declarat Gheorghe.
Europarlamentarul USR spune că există foarte mulți susținători pentru înființarea Procurorului Verde European care „se așteaptă să tragă la răspundere făptașii”.
„Parlamentul European invită direct Comisia și statele membre să majoreze cheltuielile pentru asigurarea respectării legislației acolo unde este necesar, să combată corupția și să îmbunătățească guvernanța pădurilor și a terenurilor. Înființarea Procurorului Verde European are foarte mulți susținători, tocmai pentru că toată lumea știe ceea ce spunem de ani de zile: doar autoritățile locale și naționale NU pot, nu vor să oprească tăierile ilegale!
Atacurile asupra lucrătorilor silvici, ale activiștilor de mediu și jurnaliștilor sunt de asemenea menționate în textul votat de eurodeputați, care se așteaptă ca statele membre să tragă la răspundere făptașii. Asta cerem și noi!”, se arată în postare lui Vlad Gheorghe.
„Textul votat azi menționează clar și schimbarea destinației terenurilor în unele state membre, inclusiv în pădurile de stat și zonele protejate – o tactică des întâlnită la autoritățile române, prin care hectare întregi de pădure dispar legal chiar înainte să fie tăiate. Este cazul ariei protejate Snagov, care a fost micșorată din pix în ultimii 30 de ani ca să se poată exploata, construi etc. sau a Pădurii Comorova de pe litoral – și nu sunt deloc singurele exemple, din păcate.
Astăzi am votat și un nou Regulament privind defrișările – europarlamentarii Lorant-Gyorgy Vincze de la UDMR și Maria Grapini de la Partidul Puterii Umaniste s-au abținut, iar peneliștii Daniel Buda și Mircea Hava au votat împotrivă. Ca să știți”, mai afirmă europarlamentarul român.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
4 comentarii