Parlamentul European a anunțat nominalizările pentru Premiul Saharov pentru libertatea de gândire/ Elon Musk, nominalizat de grupul de extremă-dreapta din legislativul european
Parlamentul European (PE) a anunţat nominalizările din acest an pentru Premiul Saharov pentru libertatea de gândire, distincţie acordată pentru a onora personalităţi şi organizaţii excepţionale care apără drepturile omului şi libertăţile fundamentale, indică un comunicat difuzat miercuri de legislativul european, citat de Agerpres.
Nominalizările pot fi făcute de grupurile politice din PE sau de grupuri de cel puţin 40 de eurodeputaţi. Comisiile pentru afaceri externe şi pentru dezvoltare şi subcomisia pentru drepturile omului au găzduit prezentarea celor nouă nominalizări. Acestea sunt:
– Jina Mahsa Amini şi femeile din Iran (nominalizare făcută de grupul Partidului Popular European, PPE);
– Lupta pentru drepturile femeilor din Iran, mai precis Jina Mahsa Amini şi Mişcarea ‘Woman, Life, Freedom’, (nominalizare făcută de grupul Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European, S&D);
– Mahsa Amini şi Mişcarea ‘Woman, Life, Freedom’, (nominalizare făcută de grupul Renew Europe);
– Activişti afgani pentru educaţie: Marzia Amiri, Parasto Hakim şi Matiullah Wesa (nominalizare făcută de 59 de eurodeputaţi);
– Poporul pro-european al Georgiei şi Nino Lomjaria, fostă avocat al poporului în Georgia (nominalizare făcută de grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni, ECR);
– Elon Musk (nominalizare făcută de grupul Identitate şi Democraţie, ID);
– Vanessa Nakate, activistă pentru mediu ugandeză (nominalizare făcută de grupul Verzilor/Alianţa Liberă Europeană);
– Vilma Núnez de Escorcia şi monseniorul Rolando José Álvarez Lagos din Nicaragua (nominalizare făcută de 43 de eurodeputaţi);
– Femei care luptă pentru un avort liber, sigur şi legal: Justyna Wydrzyńska, Morena Herrera şi Colleen McNichols (nominalizare făcută de grupul Stângii din Parlamentul European, GUE/NGL).
Câştigătorul va fi anunţat în octombrie, iar ceremonia de înmânare a Premiului Saharov va avea loc în sesiunea plenară din decembrie de la Strasbourg.
Premiul anual Saharov pentru libertate de gândire este acordat începând cu 1988 persoanelor şi organizaţiilor care luptă pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Este numit astfel în onoarea fizicianului şi disidentului sovietic Andrei Saharov, iar valoarea premiului este de 50.000 euro.
Anul trecut premiul a fost acordat ‘Curajosului popor al Ucrainei reprezentat de preşedintele Volodimir Zelenski’, nominalizare făcută de grupul PPE.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank